Doi consilieri locali timişoreni sunt aproape de a fi daţi afară pentru lipsă de dialog cu şefii partidului din care fac parte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi consilieri locali timişoreni, Flavius Boncea şi Bogdan Herzog, sunt la mică distanţă de a fi daţi afară din partidul sub a cărei culoare politică au fost aleşi, PNŢCD. Ani de zile consilier al fostului primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, cel care a reuşit să ţină în viaţă acest partid, Boncea este acuzat, ca şi colegul său, că nu comunică sub nici o formă cu conducerea partidului din care fac parte.

Decizia lui Gheorghe Ciuhandu de a nu mai candida pentru un nou mandat de edil al Timişoarei, le-a oferit celor de la Bucureşti oportunitatea ideală de a-l demite din funcţia de preşedinte al PNŢCD. Decizia a fost pusă în practică printr-o simplă directivă de sus. Măsura a cam rupt legăturile dintre cei doi aleşi locali şi conducerea care l-a făcut istorie pe Ciuhandu.

„Consilierii municipali au fost propuşi pe listă de Gheorghe Ciuhandu. O dată cu retragerea domnului Ciuhandu din partid aceşti consilieri au înţeles să rupă legăturile cu partidul. Această chestiune este deja pe ordinea de zi a organizaţiei judeţene. Asemenea acţiuni nu pot fi acceptate în partid. Partidul este mai unit şi mai solidar decât oricând. Aceste acţiuni vin din partea unor oameni frustraţi. Au fost oameni care nu au vrut ca partidul să deschidă uşile, să întinerească, oameni care au ţinut de scaunele lor şi au compromis partidul la Timişoara. Din păcate, domnul Gheorghe Ciuhandu, apropiaţii, s-au comportat într-un mod nedemn şi au pus interesele lor deasupra celor ale partidului. Le înţeleg şi gesturile neprietenoase şi creştineşte nu pot decât să îi iert, dar a fost opţiunea lor. Partidul merge mai departe. Este o situaţie diferită a lui Adrian Orza, care ar trebui să fie în sală, nu a venit din motive personale. Ceilalţi doi consilieri vor fi excluşi din partid”, a spus Aurelian Pavelescu, cel care conduce în acest moment partidul, sâmbătă la Timişoara.

Flavius Boncea nu consideră că Pavelescu ar putea să-l excludă din partid atât timp cât nu ar reprezenta acest partid. „Din punctul meu de vedere Pavelescu nu are cum să mă excludă pe mine din PNŢCD pentru că el nu reprezintă PNŢCD. Este o conducere nelegitimă, care încă este contestată în instanţă, care a reuşit să distrugă până şi cea mai puternică filială a partidului – cea din Timiş. Nu noi eram cei cu interese, ci cei care au preluat acum destinele filialei şi care au mai zis şi până acum că sponsorii sunt mai importanţi decât principiile”, a declarat Flavius Boncea.

Şeful organizaţiei din care fac parte Boncea şi Herzog, PNŢCD Timiş, Valentin Moldovan, a sprijinit decizia lui Pavelescu. „E atributul organizaţiei judeţene de a exclude membri. Probabil că o să uzăm de acest atribut statutar. Dacă ar da dovadă de puţină demnitate ar trebui să-şi dea demisia amândoi. Ar fi un act de demnitate şi onoare”, susţine Moldovan.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite