Dominic Fritz a primit rezultatul testului pentru COVID-19: „Voi rămâne în autoizolare până la un al doilea test”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul ales al Timişoarei, Dominic Fritz FOTO
Primarul ales al Timişoarei, Dominic Fritz FOTO

Primarul ales al Timişoarei, Dominic Fritz, a primit rezultatul testului pentru COVID-19. Testul este negative, dar Fritz va rămâne autoizolat până la un al doilea test negativ.

„Am primit rezultatul testului de azi dimineaţă, e negativ. Voi rămâne în autoizolare voluntară până la un al doilea test pe care îl voi face la sfârşitul săptămânii.  Subliniez că datorită faptului că amândoi am purtat mască, ancheta epidemiologică a stabilit că nu am fost ”contact direct”. Recomandarea mea pentru voi toţi este să purtaţi mască şi să păstraţi distanţa oriunde puteţi, chiar şi când sunteţi cu prieteni sau colegi. Şansele ca în următoarele luni să intraţi în contact cu o persoană infectată sunt mari şi singura cale să evitaţi carantina obligatorie este să respectaţi acele reguli”, a transmis Dominic Fritz, miercuri la prânz.

Miercuri dimineaţa, Fritz a anunţat că s-a autoizolat şi aşteaptă rezultatul testului. „Luni m-am întâlnit cu o persoană care a aflat aseară că are Covid-19. Am purtat mască, am păstrat distanţa, sunt bine. Dar, ca o măsură de precauţie şi pentru a elimina orice risc, am decis să mă auto-izolez. Am făcut un test azi dimineaţă şi voi rămâne acasă, în aşteptarea rezultatului. Voi repeta testul pentru mai multă siguranţă, la sfârşitul acestei săptămâni. În timpul ăsta voi continua să lucrez cu echipa mea la pregătirea preluării mandatului şi voi ţine întâlniri oficiale online. Vă ţin la curent!”, a anunţat Dominic Frtiz, pe pagina sa de Facebook.

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Vizita lui Dominic Fritz, primarul ales al Timişoarei, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”

Dominic Fritz a intrat în izolare: „Luni m-am întâlnit cu o persoană care a aflat aseară că are COVID-19”

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite