Dosarul „minore pentru VIP-uri” cu un judecător în rol principal. Copile „vrăjite” şi folosite în orgii. „Băbăciunile” de 35 de ani - nesatisfăcătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorul Nicolae Aurelian Tomuş, cercetat sub control judiciar în dosarul „minore pentru VIP-uri” FOTO pressalert.ro
Judecătorul Nicolae Aurelian Tomuş, cercetat sub control judiciar în dosarul „minore pentru VIP-uri” FOTO pressalert.ro

Un document intrat în posesia „Adevărul” scoate la iveală detalii incredibile din dosarul de trafic de minore în care apar mai multe VIP-uri din Timişoara, printre care judecătorul Nicolae Tomuş, poliţistul Ovidiu Giţan, DJ Manzotti şi un medic ortoped de la Spitalul Judeţean Timişoara.

În documentul intrat în posesia „Adevărul”, procurorii DIICOT descriu modul în care Paul Mânzu, zis „Arthur”, un interlop cu antecedente penale, şi-a creat o imagine de bărbat fatal care cucerea fete ce ajungeau ulterior „carne de tun” pentru VIP-uri locale, minorele fiind atrase în adevărate orgii sexuale. „La început, în realizarea activităţii de racolare, inculpaţii joacă rolul de loverboy, în sensul că încep o relaţie sexuală cu minorele pentru a le iniţia în viaţa sexuală (în cazul în care acestea nu au experienţă), după care le promit un stil de viaţă mai bun, iar modul prin care şi l-ar câştiga ar fi unul deosebit de atractiv şi anume practicarea prostituţiei”, au arătat procurorii DIICOT.

Potrivit aceleiaşi surse, odată iniţiate, tinerele erau plasate unor clienţi cu potenţial financiar, printre care şi Nicolae Aurelian Tomuş, un judecător de la Judecătoria Timişoara, care ar fi închiriat în Dumbrăviţa o casă special pentru petreceri sexuale cu minore. „De regulă, la aceste petreceri organizate săptămânal, inculpaţii îşi invitau clienţii şi aduceau minorele, cărora le ofereau băuturi alcoolice şi substanţe stupefiante, astfel încât să fie lipsite de inhibiţii pentru a accepta să consume actele sexuale cu cei care le „alegeau”. De cele mai multe ori protagonistele acestor orgii sexuale erau filmate de Mânzu  Paul cu telefoanele mobile, după care le distribuia membrilor grupării infracţionale, pentru ca, la rândul lor, să le arate potenţialilor clienţi”, se mai arată într-un document oficial. Potrivit procurorilor, cu aceleaşi imagini, fetele care refuzau să mai participe la aceste „evenimente mondene” erau şantajate.

În dosarul de trafic de minore în care este cercetat sub control judiciar judecătorul Aurelian Tomuş a fost arestat şi poliţistul Ovidiu Giţan, care avea un rol activ în racolarea şi plasarea unor minore. Potrivit procurorilor DIICOT, interceptările dintre Giţan şi Tomuş arată că judecătorul le abuza psihic pe fetele care nu mai vroiau să întreţină relaţii sexuale cu el. „Discuţiile purtate (n.r. de poliţistul Ovidiu Giţan) cu Tomuş Nicolae demonstrează nu doar împrejurarea că inculpatul îi plasa acestuia (n.r. judecătorului) în mod constant minore în vederea întreţinerii de raporturi sexuale, dar şi comportamentul agresiv şi autoritar pe care inculpatul Tomuş Nicolae Aurelian îl avea faţă de aceste minore. Inculpatul Giţan Ovidiu este la curent cu acest comportament al inculpatului Tomuş Nicolae Aurelian, acesta relatându-i la telefon nemulţumirile faţă de comportamentul anumitor minore, după cum şi minorele plasate îl informau pe inculpat, inclusiv prin mesaje că sunt abuzate psihic de inculpatul Tomuş Nicolae Aurelian şi nu mai doresc să se întâlnească cu acesta”, arată un document din dosar potrivit căruia poliţistul Giţan apela constant la  Mânzu pentru a-i furniza minore pe care să le plaseze mai departe, fiind nemulţumit de „băbăciunile” de 34-35 ani.

În dosar judecătorul Nicolae Tomuş este cercetat sub control judiciar pentru şantaj, iar personajul-cheie al acnhetei, Paul Mânzu este dat în urmărire generală după ce a dispărut după ce i-a expirat mandatul de reţinere pentru 24 de ore, chiar înainte de pronunţarea sentinţei de arestare preventivă. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite