Două Dealuri, un loc spectaculos pentru marile evenimente ale Timişoarei. Embargo Fest a dat startul VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Embargo Fest FOTO Ş.Both
Embargo Fest FOTO Ş.Both

Cea de-a treia ediţie a Embargo Fest a început, vineri, 12 august, într-o nouă locaţie, pe dealurile Recaşului din Timiş. Pe parcursul întregului final de săptămână, vor concerta acolo peste 50 de artişti. În prima seară a fost veselie mare cu faimosul Goran Bregovici.

Recaşul a fost pus pe harta evenimentelor de către cei de la Embargo Fest. Locaţia a fost numită Două Dealuri şi se află la aproximativ 30 de kilometri de Timişoara, după viile cramelor Recaş - înainte de Herneacova. Embargo Fest este primul organizat acolo, pentru că planurile de dezvoltare sunt mult mai ample. 

“Unul dintre organizatori este un investitor de la Recaş, a achiziţionat teren de la persoane private, a mai concesionat de la noi, de la primărie, face un parc de distracţie. În viitor, după cum arată proiectul, o să fie ceva de o anvergură foarte mare. Ei se ocupă de ani de zile de organizare de festivaluri, au mai avut un festival în zonă, la Herneacova. Noi îi susţinem cu ce putem, le-am oferit şi acum pentru festival o sumă de 50.000 de lei, desigur, nesemnificativ, dar ajutăm. Punem la dispoziţie logistică, muncitori. Este locaţie foarte frumoasă, dar vă spun că proiectul de viitor arăta excepţional”, a declarat Pavel Teodor, primarul Recaşului.

“Noi nu am avut evenimente mari la Recaş”

Locul numit Două Dealuri va deveni o atracţie pentru evenimente şi pentru 2023, când Timişoara va deţine titlul de Capitală Europeană a Culturii. Până acum, Recaşul a atras în zonă doar prin turismul viticol. 

“Noi nu am avut evenimente mari la Recaş. Am mai avut Zilele oraşului şi alte evenimente mai locale. Se preconizează să se organizeze foarte multe festivaluri de acest gen, acţionarii sunt băieţi tineri, foarte hotărâţi, au idei, se pare că o să le şi iasă. La Recaş vin turişti, dar cu toţii se duc la crame, vin pentru vin. Avem zilnic grupuri care urcă la crame, atât din ţară, cât şi din străinătate. Sunt zile în care vin sute de persoane, tot timpul e plin cu autocare şi maşini mici. Dar tot de Recaş aparţine şi Herneacova, unde e acel frumos centru de echitaţie. Eu sper să devenim o atracţie turistică de mare amploare cu festivalurile”, a mai spus Pavel Teodor.

“Din mai până în octombrie va deveni o locaţie permanentă pentru concerte”

Ediţia din acest an a Embargo Fest se desfăşuară pe o suprafaţă de peste 30 hectare şi cuprinde mai multe zone cu diferite activităţi. La faţa locului există o expoziţie de maşini de epocă, târg de meşteşugari cu ateliere creative, spaţii de joacă pentru copii, zonă cu activităţi sportive şi două locuri dedicate gastronomiei autohtone. 

“Deschidem publicului în premieră această localţie. Este o locaţie pitorească, e o zonă de păşune, cu nişte dealuri şi nişte canale. E o zonă pe care o amenajăm şi o vom folosi în 2023 pentru evenimente culturale, în contextul în care Timişoara este capitală culturală europeană. Am început să construim parcări, va fi un loc în care vom vom crea infrastructură pentru evenimente mari. La anul, din mai până în octombrie va deveni o locaţie permanentă pentru concerte. Acum e amenajat special pentru Embargo Fest, anul viitor va arăta mult mai bine”, a declarat Răzvan Munteanu, unul dintre organizatorii Embargo Fest.

Embargo Fest FOTO Ş.Both

Foto Ştefan Both 

Vineri seară, 12 august, la Două Dealuri a concertat şi faimosul Goran Bregovic alături de Wedding and Funeral Band. Înaintea vedetei din Serbia au mai fost pe scenă Publika şi Blazzaj. 

Sâmbătă, 13 august, în a doua zi de festival, pe scena mare vor urca, printre alţii, The Bandits, Drvo Truo şi Spitalul de Urgenţă, iar duminică, 14 august, sunt Dragoş Moldovan, Ţapinarii şi RUA.

Embargo Fest FOTO Ş.Both

Foto Ştefan Both 

Una din cele patru scene va fi dedicată genului Drum & Bass, pe care mixează DJ-i din ţară şi din strănătate.

Embargo Fest FOTO Ş.Both

Foto Ştefan Both

Vă mai recomandăm să citiţi:

Embargo Fest, pe dealurile Recaşului. Goran Bregovici şi Wedding and Funeral Band, cel mai aşteptat concert

Goran Bregovici concertează pe dealurile Recaşului. Embargo Fest revine după doi ani de pandemie

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite