Dräxlmaier investeşte 200 de milioane de euro la Timişoara. Fabrica va produce baterii pentru automobile electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook/Dominic Fritz
Foto Facebook/Dominic Fritz

Compania germană a anunţat planurile de a dezvolta fabrica din Timişoara într-un pilon pentru proiecte de electromobilitate durabilă prin triplarea suprafeţei de producţie dotată cu tehnologie modernă. Peste 1.000 de locuri de muncă pentru specialiştii din industria auto vor fi create în următorii ani.

Dräxlmaier Group şi-a prezentat planul de investiţii în cadrul unui eveniment la care au participat autorităţile locale şi judeţene. Valoarea investiţiei în clădiri şi echipamente de producţie se ridică la peste 200 de milioane de euro şi va fi implementată în următorii şase ani. Proiectul va fi realizat în mai multe etape şi presupune construirea a peste 40.000 de metri pătraţi de zone de producţie, depozite şi clădiri de birouri. Fabrica va produce aici componente electronice şi de înaltă tensiune. Datorită noilor produse E-mobility, numărul tehnologiilor de producţie va creşte masiv. Un punct culminant este viitorul sistem de asamblare a bateriilor pentru maşinile hibrid ale unui producător de automobile premium începând cu 2022. 

„Prin proiecte inovatoare în domeniul electromobilităţii, Dräxlmaier Timişoara va crea peste 1.000 de locuri de muncă pentru specialişti în tehnologii de top şi procese de producţie la cele mai înalte standarde din industria auto. Mizăm pe termen lung pe susţinerea şi parteneriatul cu autorităţile locale pentru implementarea cu succes a acestui proiect de anvergură. Compania este un partener de tradiţie al comunităţii locale şi dorim să contribuim în continuare la dezvoltarea acesteia şi să evoluăm împreună şi în următorii ani. Suntem mândri că fabrica din Timişoara este nominalizată să joace un rol cheie în strategia globală de E-mobility a Dräxlmaier Group”, a spunsAlexander Schubel, Directorul GeneralDräxlmaier Timişoara. 

Dräxlmaier Timişoara

Reprezentanţii autorităţilor locale prezenţi la eveniment şi au exprimat susţinerea pentru planurile de dezvoltare ale companiei. „Apreciem investiţia realizată de Dräxlmaier Group la Timişoara. Este unul dintre cele mai ambiţioase planuri de dezvoltare anunţate în regiune în perioada următoare. Proiectul este extrem de important pentru comunitate, dar şi pentru specialiştii din industria auto. Investiţia contribuie la planul de dezvoltare economică a judeţului şi dorim să ne oferim tot sprijinul pentru implementarea acestui proiect, în acord cu noile trenduri economice globale din domeniul e-mobilităţii, poziţionând Timişul şi Timişoara pe noua hartă a automobilului electric”, a declarat Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş. 

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, şi-a exprimat suportul pentru investiţia care va susţine dezvoltarea oraşului. „Primăria Timişoara susţine toate investiţiile în tehnologii verzi, nepoluante şi ne bucurăm că Dräxlmaier Group a ales oraşul nostru pentru construirea unei astfel de fabrici moderne. Creşterea semnificativă a capacităţii de producţie va crea numeroase locuri de muncă şi va avea un impact puternic pe termen lung asupra economiei oraşului şi a mediului universitar. Noi, ca autoritate locală, vom susţine în continuare compania în toate etapele de implementare ale proiectului”, a declarat primarul Timişoarei. 


Dräxlmaier Timişoara

„Dacă exista nevoie de o confirmare, iată-o: modelul german de business este pregătit să modeleze următorul ciclu tehnologic din industria auto din România şi împreună cu România! Noua investiţie foarte substanţială a Dräxlmaier Group asigură continuitatea activităţii companiei, cu o tradiţie de peste 20 de ani în această ţară. Dräxlmaier Group îşi confirmă încrederea în Timişoara şi în această regiune - şi aceasta este o veste bună nu numai pentru România, ci şi pentru Germania”, susţine Excelenţa Sa Cord Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti.  

Dräxlmaier Group este pioner în domeniul electromobilităţii, iar fabrica din Timişoara va fi un pilon important pe termen lung în producţia componentelor electronice şi de înaltă tensiune pentru clienţii companiei. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite