Elevii de la sat care sunt la nivelul liceelor de top din marile oraşe: „Familia are un rol determinant“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dariana, Teodora, Victor şi Claudiu - patru elevi din mediul rural cu rezultate deosebite la Evaluarea Naţională
Dariana, Teodora, Victor şi Claudiu - patru elevi din mediul rural cu rezultate deosebite la Evaluarea Naţională

Rezultatele Evaluării Naţionale arată că şcolile din mediul rural nu duc lipsă de elevi performanţi. „Adevărul” a identificat mai multe cazuri de elevi din mediul rural care, potrivit notelor de la Evaluarea Naţională, sunt la nivelul unor elevi din şcoli de top aflate în marile oraşe.

Aproximativ 4.500 de elevi din judeţul Timiş au susţinut în acest an examenul de Evaluare Naţională. Potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educaţiei a publicat, 22 de elevi din judeţul Timiş au obţinut nota maximă. Cea mai bună şcoală se dovedeşte din nou Liceul de Informatică „Grigore Moisil”, unde şapte elevi au obţinut media 10, urmată Şcoala Generală 24 cu cinci medii de 10, C.D.Loga cu trei şi Colegiul Bănăţean cu două medii de 10.

Pe lângă elevii cu note de 10 pe linie, ies în evidenţă elevi de la şcoli din mediul rural care au obţinut note foarte bune la Evaluarea Naţională. Spre exemplu, o elevă din comuna Cenei a obţinut media generală 9.50 după ce a luat 9.30 la Română şi 9.70 la Matematică. Diriginta fetei, care este şi profesor de chimie şi fizică, a declarat că eleva învaţă la toate materiile, dar are înclinaţii native spre ştiinţele exacte. „Dintr-a şasea am observat acest lucru. Ei nu îi trebuia ciornă. Scria la matematică la fel ca la limba română”, a declarat diriginta elevei din Cenei.

„E foarte ambiţioasă, foarte silitoare”

Dariana Steluţa Moţ, elevă a şcolii generale din Satchinez a luat 10 la Română şi 8.90 la Matematică, obţinând la Evaluarea Naţională 9.45. Cu media 9.97 din timpul anilor, Dariana, a cărei mamă este casnică şi al cărei tată este şofer de camion, vrea să urmeze cursurile Colegiului Naţional Bănăţean din Timişoara. Dariana îşi doreşte să urmeze o carieră într-un domeniu cu profil uman. Cu toate acestea, vrea să urmeze cursurile unui liceu cu profilul matematică – informatică.

Dariana i-a surprins chiar şi pe părinţii ei cu maturitatea de care a dat dovadă atunci când a venit să le spună că, deşi îşi doreşte să fie profesoară de română, urmează cursurile unui liceu cu profil real, pentru că asta îi oferă flexibilitate în alegerea unei opţiuni pe parcursul liceului. „Pot să fac Facultatea de Litere şi dacă merg pe mate-info, dar dacă merg pe profil uman nu o să mai fac matematică”, a declarat Dariana. La rândul său, mama fetei a spus că Dariana a muncit foarte mult, fiind foarte silitoare.

„Rezultatul ăsta a fost obţinut prin foarte multă muncă. A fost şi meditată timp de două luni. Avem foarte bune cadre didactice la Satchinez. S-au implicat sufleteşte. E o fată foarte ambiţioasă, foarte silitoare. Tinde sus şi luptă să ajungă sus. Mai avem un băieţel de patru anişori. E total o altă fire. De Dariana ne rugam să coboare din cameră jumătate de oră să mai ia o pauză. E un copil foarte silitor. Degeaba vrei ca părinte dacă copilul nu poate sau nu vrea”, a declarat mama fetei din Satchinez.

„Familia are un rol determinant”

Teodora Escariu, elevă a şcolii generale din Bethausen, a obţinut la Evaluarea Naţională nota 9.52, luând 9.60 la Română şi 9.45 la Matematică. Mama fetei, Ramona Escariu, care este profesor de Limba Română, a explicat reţeta rezultatului obţinut de fiica sa la Evaluarea Naţională. „Foarte multă muncă încă din clasele mici. În clasele primare, lectură zilnică, mai târziu, când s-a putut, în week-end şi în vacanţă. La Matematică, muncă independentă, în fiecare an o culegere în paralel cu şcoala, iar începând cu clasa a V-a, doamna profesoară Iovănescu Minerva a lucrat foarte mult la clasă. S-a ocupat de Teodora şi în particular. Familia se află în spatele tuturor copiilor cu rezultate bune. Familia are un rol determinant”, a declarat mama Teodorei. Potrivit Ramonei Escariu, fata şi-a dorit foarte mult să meargă la Liceul Militar, dar după ce a trecut toate testele, i-au lipsit cinci secunde pentru a trece şi proba de rezistenţă. Potrivit mamei sale, Teodora va urma cursurile unui liceu teoretic, profilul matematică-informatică, iar dacă opţiunile fetei nu se vor schimba, la finalizarea liceului va urma cursurile Academiei de Poliţie.  

„Nu a fost niciodată nevoie să îl împingem de la spate”

Victor Cristian Oneţ, de la Şcoala din Margina, judeţul Timiş, a obţinut la Evaluarea Naţională media finală 9.15.  La fel ca în cazul celorlalţi elevi, Victor, care provine dintr-o familie de oameni simpli, a muncit foarte mult să ajungă la aceste rezultate. „De micuţ a fost foarte silitor. L-am susţinut. Nu a fost nevoie niciodată să îl împingem de la spate. Veneam de la serviciu şi îl găseam în faţa biroului cu fel de fel de cărţi, fişe de lucru. Întodeauna a fost copilul mamei. Tot ce am avut nevoie ne-a ajutat. A fost foarte susţinut de şcoală. Doamna director a fost foarte aproape de noi. A fost plecat prin programul Erasmus în Bulgaria, Turcia, Ungaria, Polonia”, a declarat Otilia Oneţ, mama băiatului.

La rândul său, Victor Oneţ susţine că rezultatul obţinut e roada unei munci susţinute de ani de zile. „Nu a fost ceva brusc. A fost totul luat de la început sistematic. Ficeărei părţi i-am acordat atenţie. S-a meritat. Efortul a fost cu folos. Mi-aş dori să merg la liceu pe un profil uman şi mai departe să merg pe traduceri. Un vis al meu este să merg în jurul lumii, să cunosc oameni şi să descopăr civilizaţii. Mă gândesc chiar să fiu jurnalist. Mi se pare o meserie dinamică. Simţi că nu eşti prins de un scaun şi nu eşti prins între patru pereţi, te face să simţi că trăieşti”, a declarat Victor.

„Aş vrea să intru la Academia de Poliţie”

Claudiu Nevrinceanu, elev al şcolii din Bârna, a obţinut la Evaluarea Naţională nota 9.15. Mama băiatului, Luminiţa Nevrinceanu, a declarat că băiatul nu a luat meditaţii, dar este foarte muncitor. „E foarte conştiincios. Nu a fost nevoie să îl pun să înveţe”, a declarat mama tânărului. „Examenul a fost un fel de treaptă, spre viitor, o nouă etapă. Multă muncă şi perseverenţă. Îmi place să învăţ. Vreau să merg la liceu la mate-info, la Brediceanu. În viitor aş vrea să intru la Academia de Poliţie”, a declarat elevul din Bârna.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite