Ema Cernescu este vocea suporterilor alb-violeţi

Tânărul bănăţean de meserie grafician este autorul multora dintre coregrafiile peluzei timişorene, fiind şi fondatorul formaţiei „Noi din Banat”, care cântă despre Poli, Timişoara şi Banat.

PROFIL
Născut. 28 august 1982, Timişoara
Educaţie. Facultatea de Arte Plastice Timişoara
Experienţă. 14 ani de design grafic
Familie. căsătorit, un copil (deocamdată)

Ema Cernescu a oscilat iniţial între „real” şi „uman”, iar până la urmă bătălia a fost câştigată de artă.
„În clasa a VII-a m-am transferat de la Şcoala Generală nr. 24 la Arte Plastice, unde am făcut clasa a VIII-a, liceul şi facultatea. A fost o alegere interesantă, pentru că am crescut într-o familie de intelectuali, însă diferiţi, tata e pictor, mama inginer. Am învăţat să preiau de la fiecare câte ceva, dar filonul artistic a fost mai puternic. Am ales asta şi s-a dovedit că a fost bine”, este de părere timişoreanul.
Activ în tribuna stadionului „Dan Păltinişanu” de ani de zile, Ema a fost o bună perioadă principalul artizan al lăudatelor coregrafii ale galeriei timişorene.
„Într-o perioadă, câţiva ani, eu făceam majoritatea steagurilor, bannerelor şi coregrafiilor din Peluză. Până au apărut alţii mai tineri, cu talent, care au învăţat cum se lucrează, cum se pune problema pictării pe suprafeţe mari şi au preluat ştafeta. Şi acum sunt încă acolo, mai colaborăm la idei, însă din ce în ce mai rar. Pentru că are cine şi pentru că mai am şi alte preocupări”, a spus Ema Cernescu.

Muzician de conjunctură
De mai bine de un an de zile, bănăţeanul este solistul trupei „Noi din Banat”, formaţie pe care chiar el a înfiinţat-o.
„M-am băgat şi în muzică, deşi nu credeam vreodată că am să fac asta. «Noi din Banat» este un proiect încununat de un succes neaşteptat. Din punct de vedere al muzicianului, deşi nu mă consider a fi unul, e un lucru extraordinar, să ai într-un an de zile un album scos şi trei concerte cu public, cu «iureş» în sală. Sunt o grămadă de trupe vechi, cu muzicieni buni, profesionişti, care nu au posibilitatea să iasă şi să-şi transmită mesajul unui public mai mare de 50-100-200 de oameni”, a spus Ema Cernescu.
În afară de familie, majoritatea activităţilor tânărului timişorean se învârt în jurul culorilor alb-violete.
„Am început să ies tot mai des cu alţi polişti ca şi mine, cu camarazii din grupare, cu cei din Peluza Sud şi am simţit şi simt şi acum că aici e «filmul meu». Personajele sunt extrem de diferite, de la profesori universitari până la foşti infractori, artişti, ingineri. Absolut toate păturile sociale şi toate nivelurile de educaţie. Asta mi s-a părut foarte interesant, unitatea existentă între oameni total diferiţi ca structură”, a explicat suporterul muzician.

Întrebări şi răspunsuri

Când ai devenit suporter al Politehnicii?
Nu ştiu exact când am ajuns prima dată în galerie. Prietenii mai în vârstă din zonă spun că asta se întâmpla undeva în 1993, când aveam 10-11 ani. Ştiu sigur că prima oară când am chiulit de la şcoală a fost în clasa a V-a, pentru un meci de fotbal.

Cum se împletesc toate activităţile tale cu viaţa de familie?
Maică-mea zice că mă ţin numai de prostii, însă ce ar trebui să fac? Nu mă interesează să mă implic în afaceri, să fac bani. Părinţii mei au făcut tot posibilul să nu-mi lipsească nimic, chiar dacă n-am fost crescut în puf. La rândul meu, încerc să ofer familiei mele tot ce este nevoie, inclusiv timp.

Ce-i place
„Îmi place carnea de porc. Îmi place viaţa pe care o duc. Dacă ar fi să schimb ceva, probabil aş schimba apartamentul, în rest nu am ce. Îmi place Poli, îmi place muzica, îmi place munca pe care o fac”, a spus tânărul timişorean.

Ce nu-i place
Ema Cernescu este un gurmand declarat, însă, totuşi, există şi mâncăruri care nu-i plac. „Nu-mi place peştele. Nu-mi plac steagurile roşii şi nu-mi place inconsecvenţa”, a mărturisit suporterul alb-violet.