EXCLUSIV STATUL VINDE BASME O mie de „Poveşti de Crăciun” au fost scoase la licitaţie de Fisc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Timişoara a scos la licitaţie mii de cărţi, aparţinând unei edituri din capitala Banatului.

Volumul semnat de Charles Dickens este doar unul din titlurile pe care Fiscul le-a scos la licitaţie luna aceasta. Preţul de pornire pentru cele 1.238 de exemplare ale cărţii „Poveste de Crăciun" a fost de 18.225 de lei, fără TVA. Lista bunurilor executate silit de Fisc, aparţinând aceleiaşi edituri, continuă cu alte sute de cărţi, printre care „Cartea de magie", de Enrique Andreson Imbert, „Cum să reuşeşti în ce ţi-ai propus", de Scott Berkun, „Maximilien Heller", de Henry Cauvain sau „Ţara fericirii", de Elena Cesar von Sasche.

Tot în această perioadă, ANAF scoate la licitaţie, din nou, un teren de 19 hectare al FC Fotbal Club Timişoara, situat în localitatea Uliuc din judeţul Timiş. Preţul de pornire a licitaţiei este de 2.240.943 lei, fără TVA. Tot la licitaţie, Fiscul încearcă să vândă un autoturism Matiz din 2005, cu un preţ de pornire de 3.200 de lei, un laptop Dell Duo, cu un preţ care începe de la 657 de lei, sau un sistem audio marca Alpin Electronics, al cărui preţ începe de la 796 de lei, fără TVA. Nici apartamentele nu lipsesc de pe lista bunurilor executate silit. Pe 28 decembrie are loc licitaţia pentru un apartament cu două camere de pe strada Daliei, al cărui preţ de pornire este de 171.800 de lei, fără TVA.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite