Experienţa unui scriitor într-un spital COVID: Când ajungi acolo, eşti praf din punct de vedere psihic. A fost extrem de dificil să dorm în zumzăitul aparatelor

Ciprian Ionuţ Baciu

Ciprian Ionuţ Baciu a stat 11 zile internat în spitalul CFR din Timişoara, bolnav de COVID-19. Scriitorul a povestit despre experienţa traumatizantă prin care a trecut.

Scriitorul Ciprian Ionuţ Baciu, vechi membru al clubului Helion din Timişoara, vicepreşedinte al acestui club, a experimentat 11 zile într-un spital Covid. Acesta a povestit pe Facebook prin ce a trecut, cât de dificilă a fost perioada în care s-a luptat cu coronavirusul.   

“Nu doresc să comentez carantinarea Timişoarei de pe-o zi pe alta, cred că suntem cu toţii supăraţi şi sătui de faptul că, la un an de la sacrificii şi privaţiuni de tot felul, suntem încă mai rău ca la începutul acestei nebunii. O să împărtăşesc, totuşi, cu voi un fragment din experienţa de 11 zile într-un spital Covid, după încă 8 zile de luptat cu boala acasă. Eram pe ambulanţă deja de 4 ore, pe oxigen, cu saturaţia în zona de avarie şi mă plimbau între spitale şi se certau medicii între ei şi iar vedeam, pui de curcă leşinat, cum se deschide uşa ambulanţei, cum încă o echipă îmbrăcată ca la NASA discută aprins, medicii îmi iau febra, îmi iau saturaţia, şi nu ştiu ce să facă cu mine, să mă interneze sau nu, iar eu le spuneam de fiecare dată că acasă nu mă mai întorc, pot la fel de bine să mă arunce ca pe un câine în stradă şi aproape plângeam, rugându-i să găsească un loc şi pentru mine, oriunde ar fi fost acesta”, susţine Baciu.  

Ajuns, în cele din urmă, în spitalul Clinic CFR din Timişoara. A marele noroc, la momentul acela de final de ianuarie să dea peste o secţie cu grad rezonabil de ocupare.  

“Într-un salon cu trei paturi am fost doi tovarăşi de suferinţă şi am avut şansa să rămânem doar noi doi până la externare. Şi acum o să vă spun de ce este esenţial să rămână un grad de ocupare cât de cât rezonabil în spitalele Covid: când ajungi acolo, eşti praf din punct de vedere psihic, vii după zile de luptă la cuţite cu virusul, cu febra, cu tusea, cu tot soiul de simptome, te simţi de parcă ar fi trecut un marfar peste tine, pentru că boala îţi stoarce şi ultima picătură de vlagă din organism, chiar şi în forme moderate, cum am făcut eu. Imediat eşti pus pe un concentrator de oxigen, care este destul de zgomotos, generează căldură, şi trebuie să îl ţii pornit nonstop, cu mască de respirat pe gură. Ţi se spune că trebuie să dormi bine noaptea, este deosebit de important, însă pentru mine a fost extrem de dificil să dorm în zumzăitul a două aparate, pe fondul anxietăţii. Nu vreau să ştiu ce ar fi însemnat încă un coleg, cu un al treilea concentrator de oxigen în forjă. De asemenea, am avut un companion liniştit, care nu sforăia sau tuşea; în ziua a 7-a de spital au internat în salonul alăturat un domn care tuşea de rupea pereţii. Alţii au febră mare, sau se simt rău din punct de vedere digestiv, sau suspină şi se plâng fără oprire de starea lor. Iar ţie ţi se repetă că trebuie să te linişteşti, să domini anxietatea, să te aduni şi să dormi noaptea, pentru că anticorpii sunt esenţiali în vindecare, iar aceştia sunt generaţi de organism mai ales în timpul somnului“, a mai scris Ciprian Ionuţ Baciu, sintetizând că lupta cu boala se câştigă în mare parte mental. 

“Toate medicamentele din lume nu pot lua locul anticorpilor generaţi natural de organism, însă pentru ca trupul nostru să înveţe să lupte cu un inamic despre care nu avea nicio idee în prealabil, are nevoie de linişte, de odihnă, de o stare de bine. Niciunul din aceste lucruri nu se pot întâmpla într-un spital (supra)aglomerat; recunosc, am fost egoist şi în fiecare din zilele rămase în spital îmi puneam o dorinţă secretă, să nu apară un alt treilea coleg de cameră. Şi totuşi, acel al treilea puteam fi eu, puiul de curcă de pe ambulanţă care implora să fie, oricum şi în orice condiţii, internat, pentru că pur şi simplu ştiam că rămăsesem fără opţiuni. Eu am avut noroc, s-a găsit un pat, şi nu oricum, ci într-un spital (Clinica CFR) cu condiţii excelente pentru îngrijire şi vindecare şi un personal medical pentru care toate binecuvântările Providenţei ar însemna prea puţin. Însă îmi este groază de clipa în care semeni de-ai mei, cu planuri, dorinţe, aspiraţii, vise ca ale mele şi atâta viaţă de trăit înainte, ar putea ajunge la momentul în care să nu se mai găsească acel pat de spital care înseamnă diferenţa între viaţă şi moarte. De asta am decis să scriu acest text, deşi îmi vine extrem de greu momentan să aştern pe hârtie orice gând care să mă poarte, fie şi numai mental, înapoi pe front, în zona aceea de război pandemic în care lupţi, pur şi simplu, alături de personalul medical, pentru viaţa ta. Sănătate şi numai gânduri bune, solidari şi uniţi vom trece şi peste calvarul ăsta!”, a scris Ciprian Ionuţ Baciu pe Facebook.