„Fântână arteziană“ pe strada Eugeniu de Savoya. Apa a ţăşnit cu putere, la câţiva metri înălţime VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipele de intervenţie de la Aquatim au fost chemate pe strada pietonală Eugeniu de Savoya, pentru a remedia o avarie la reţeaua de apă.

Timişorenii care au trecut în această după masă pe strada Eugeniu de Savoya au avut surpriza unor imagini rarisime. Din cauza unei avarii la reţeaua de canal, apa a ţăşnit cu putetere, la câiva metri înălţime, chiar în mijlocul străzii pietonale.

La scurt timp, echpele de intervenţie de la Aquatim au sosit la faţa locului şi au remediat problema. 

“La dispeceratul Aquatim a fost anunţat astăzi, în jurul orei 13.30, un defect la reţeaua de apă, în zona Pieţii Unirii, scurgerea din conducte fiind vizibilă. Echipa de intervenţii a constatat avaria unui hidrant, la intersecţia străzilor Eugeniu de Savoya şi Florimund Mercy. 

Avaria a survenit, cel mai probabil, ca urmare a manevrării neautorizate a hidrantului. La ora 14.30, defectul a fost izolat. Consumatorii din zonă au apă la robinet, nu mai sunt scurgeri din reţeaua publică. 

Urmează ca hidrantul să fie reparat în cel mai scurt timp”, au anunţat cei de la Aquatim, pagina lor de Facebook.

Imaginile au fost postate pe Facebook, pe pagina "Marele Ecran".

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite