Fântâna punctelor cardinale din Timișoara a fost repornită înainte de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fântâna a fost pornită astăzi pentru probe
Fântâna a fost pornită astăzi pentru probe

Fântâna punctelor cardinale, care și-a schimbat înfățișarea pentru prima dată în istorie, va funcţiona de sâmbătă, zilnic, între orele 7.30-21.00. Astăzi au fost făcuteultimele probe

În ultimele trei săptămâni, Aquatim a curăţat fântâna şi a executat lucrări de reparaţii şi întreţinere, necesare pentru punerea acesteia în funcţiune. S-a turnat beton pentru refacerea zidăriei deteriorate de pe pereţii şi fundul bazinului şi au fost verificate toate conductele şi instalaţiile de pompare a apei.

Revopsirea fântânii, în alte culori, a fost un element de noutate.

“Un argument pentru renunţarea la culorile vechi, mai puţin cunoscut de publicul larg, este legat de caracteristicile apei folosite. Înainte se folosea apă dintr-un foraj, bogată în săruri care se oxidează şi dau, în timp, o coloratură maronie a suprafeţelor cu care apa vine în contact, greu observabilă la finisajele existente anterior. Acum folosim apă de la reţeaua publică de alimentare, fântâna fiind prevăzută cu sistem de recirculare. Suntem de părere că finisajele nou aplicate, cu vopsea albă, dau o notă de curăţenie şi prospeţime şi îşi vor păstra bine culoarea în timp, pentru că apa de la reţea este de calitate şi are un conţinut scăzut în săruri oxidabile”, a spus Ilie Vlaicu, directul societății Aquatim.

Anul acesta, Aquatim sărbătoreşte 100 de ani de la punerea în funcţiune a staţiei de epurare din Timişoara, prima din România. În acest context, au fost demarate mai multe acţiuni de reabilitare şi decorare a construcţiilor pe care le au în gestiune, fântâna fiind printre acestea.

Fântâna ornamentală a punctelor cardinale a fost construită în anul 1978. Concesionarea gestiunii serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare pentru fântână a fost acordată societăţii Aquatim, pentru 49 de ani, începând cu anul 2008.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite