Fetiţa din Timiş care a murit în urma complicaţiilor provocate de rujeolă, nevaccinată din cauza problemelor de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
vaccin shutterstock

Fetiţa de un an şi trei luni din judeţul Timiş care a murit în urma unor complicaţii provocate de rujeolă s-a născut cu mai multe malformaţii congenitale şi nu a putut fi vaccinată din cauza problemelor de sănătate, ea suferind mai multe intervenţii chirurgicale, potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş, Dana Şpac.

Purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Dana Şpac, a declarat, joi, pentru News.ro că fetiţa de un an şi trei luni care a murit în urma complicaţiilor provocate de rujeolă s-a născut cu probleme grave de sănătate şi din acest motiv nu a fost vaccinată. ”Copilul s-a născut cu multiple malformaţii congenitale, iar din cauza gravelor probleme de sănătate nu a fost vaccinat niciodată cu niciun fel de vaccin. De asemenea a suferit intervenţii chirurgicale la diferite spitale din ţară”, a spus Dana Şpac, pentru News.ro.

Fetiţa a fost internată iniţial la Secţia de boli infecţioase a Spitalului ”Victor Babeş” din Timişoara, în urma complicaţiilor a fost mutată în secţia de Terapie Intensivă, iar în 18 decembrie a decedat, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Valentin Popescu.

Institutul Cantacuzino a confirmat că fetiţa de un an şi trei luni a murit din cauza rujeolei. Astfel, numărul deceselor provocate de rujeolă a ajuns la nouă, dintre care cinci în judeţul Arad, două în Timiş şi câte unul în Dolj şi Bucureşti. Fetiţa de un an din Craiova care a murit în urma unor complicaţii apărute din cauza rujeolei nu se afla în evidenţele unui medic de familie şi nici nu fusese vaccinată împotriva bolii, spuneau reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj.

Totodată, fata de 14, cu rujeolă în formă severă, care a decedat la Institutul Matei Balş din Capitală, unde fusese transferată de la Spitalul "Marie Curie", nu fusese vaccinată şi avea mai multe boli asociate, declara pentru News.ro, directorul Centrului Naţional de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibie (CNPCBT), dr Adriana Pistol. În acest an, până în 29 decembrie au fost confirmate 1.969 de cazuri de rujeolă în 33 de judeţe, dintre care nouă decese, trei fiind copii sub un an. 

Cele mai multe cazuri de rujeolă au fost înregistrate în judeţele Arad (462) Caraş-Severin (345), Timiş (296), Mureş (256), Bistriţa-Năsăud (129) şi Dolj (110), potrivit Centrului Naţional de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibile.  

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite