Firma de consultanţă şi software a celor de la Porsche a deschis un birou la Timişoara. Peste o sută de specialişti vor lucra în clădirea Vox Technology

0
Publicat:
Ultima actualizare:

MHP - A Porsche Company şi-a extins prezenţa internaţională cu ocazia inaugurării celui de-al doilea birou din România, la Timişoara.

MHP - A Porsche Company îşi continuă expansiunea în România. După biroul de la Cluj-Napoca, deschis în 2014, germanii au deschis un punct de lucru şi la Timişoara. Până în 2020, aproximativ 500 de angajaţi vor lucra pentru MHP România din punctele de lucru din Cluj-Napoca şi Timişoara, anunţă compania.   

Din România, MHP dezvoltă şi livrează soluţii IT 360 de grade la cele mai înalte standarde unui portofoliu vast de clienţi din întreagă lume, acest lucru facilitând dezvoltarea organică a punctelor de lucru din Cluj-Napoca şi Timişoara.

 „MHP Timişoara reprezintă un pas semnificativ în evoluţia noastră atât la nivel internaţional cât şi în România. Recunoaştem pasiunea autentică pentru tehnologie, know-how-ul angajaţilor noştri şi avem convingerea că prin promovarea abilităţilor şi a spiritului lor antreprenorial, putem contribui activ la progresul digital de mâine”. Bernd-Otto Hörmann, CEO MHP Consulting Romania.  

Până la sfârşitul acestui an, peste 20 de angajaţi se vor alătura echipei timişorene, condusă de Radu Radovici, urmând ca până la sfârţitul anului 2020 să lucreze peste o sută de angajaţi. Noul birou este găzduit de către VOX Technology Park.   

“MHP este o firmă de consultanţă în IT. La începuturi, în 1996, şi-a propus să ofere consultanţă companiilor mari şi mijlocii, în partea SAP (Systems, Application and Products), customizate cât mai mult pe cerinţele clienţilor. Constinuarea a fost dezvoltarea portofoliului de servicii. În 1999, MHP a fost cumpărată de către Porsche în proporţie de 82 la sută. De acolo a devenit principalul partener în dezvoltarea de servicii IT pentru Porche. Porche a fost cumpărat mai târziu de grupul Volkswagen, astfel portofoliul de clienţi s-a extins automat. Dezvoltarea s-a dus în direcţia dezvoltării de software pentru maşini. În Germania există câteva laboratoare care pot simula inclusiv procesele de producţie ale clienţilor. Clienţii noştri sunt în special din domeniul automotive, din grupul Volkswagen, dar şi alte industrii de producţie”, a declarat Radu Radovici, director al noului departament deschis la Timişoara. 

"Profilul căutat este cel de ambiţios, pentru că IT-ul se învaţă foarte uşor"

Timişoara a fost ales pentru că este un oraş universitar, care dă mulţi specialişti IT, dar şi pentru că în zonă există o industrie auto foarte bine dezvoltată.

“Am început deja recrutările pentru echipa noastră, există oameni pe piaţă. Vom iniţia discuţii şi cu universităţilor din Timişoara. la sfârşitul anului dorim să ajungem la 20 de angajaţi, până la sfârşitul anului viitor la o sută, după aceea nu există limită. În general, profilul căutat este cel de ambiţios, pentru că IT-ul se învaţă foarte uşor”, a mai spus Radu Radovici, care ultimii şapte ani şi-a petrecut-o la Athos (fostul Siemens).  

„Investind în oameni motivaţi şi extrem de bine pregătiţi din punct de vedere academic, ne-am consolidat cu succes echipa şi totodată competenţa în Cluj-Napoca unde momentan avem peste 300 de angajaţi. Mai mult de atât, am reuşit să ne poziţionăm pe piaţă în calitate de angajator de elită cu o cultură organizaţionala tânără, deschisă, puternic orientată către încurajarea evoluţiei şi a stării de bine a angajaţilor noştri. Suntem încântaţi să continuăm în aceeaşi tonalitate, să ne deschidem porţile în Timişoara pentru pasionaţii de tehnologie”, a spus Oliver Oswald, partener în MHP CEO şi MHP Consulting Romania. 

Compania are aproximativ 3.000 de angajaţi, peste 300 de clienţi şi este prezentă cu 14 locaţii în şase ţări din întreaga lume (Germania, Elveţia, Anglia, SUA, China şi România). 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite