FOTO Întreg centrul istoric din Timişoara devine pietonal. Se lucrează la ultimele străzi de pe care s-a scos traficul pentru maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noile străzi care devin pietonale în centrul Timişoarei FOTO Ş.Both
Noile străzi care devin pietonale în centrul Timişoarei FOTO Ş.Both

Văzând succesul zonei pietonale, care a transformat în bine aspectul centrului istoric al Timişoarei, autorităţile locale au decis închiderea celorlalte străzi din zona Unirii.

GALERIE FOTO
Autorităţile locale s-au plâns că s-a întârziat mult din cauza Agenţiei de Mediu, care trebuia să emită avizele pentru scoaterea traficului rutier din zona Pieţei Unirii. 

După ce în vară au fost închise străzile E.Ungureanu (de la colţul cu strada Gheorghe Lazăr până la strada Eugeniu de Savoya), tronson din strada E.Grigorescu – din spatele Cazarmei U şi o parte din strada Palanca, acum se lucrează la amenajarea zonei pietonale pe tot cvartalul din spatele Bisericii Sârbeşti. 

Este vorba de toată strada E.Ungureanu (de la Eugeniu de Savoya până în Piaţa Mărăşeşti), toată strada E.Grigorescu (din Piaţa Unirii până pe strada Gheorghe Dima (Parcul Botanic), dar şi strada Gheorghe Lazăr, de la intesecţie cu strada Gheorghe Dima (din faţa Spitalul Militar) până în dreptul Liceului “Lenau”. 

image

Tranformarea centrului Timişoarei

Zece străzi au devenit pietonale în urma reabilitării centrului istoric pe finanţare de la U.E.: Piaţa Unirii, Piaţa Libertăţii, Piaţa Sf.Gheorghe şi Piaţa Ţarcului. 

Centru Timişoara s-a transformat imediat într-o zonă turistică de nivel occidental, străzile au fost luate în primire de pietoni şi turişti, au răsărit terasele, puburile şi resaturantele ca ciupercile după ploaie. Proiectul european nu a inclus însă toate străzile. 

Primăria Timişoara a continuat amenajarea lor în alei de promenadă pe fonduri proprii. Străzile au început să fie redate pietonilor rând pe rând.

Timişoara pietonal
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite