FOTO Casa Brück -  o felie din cea mai frumoasă clădire din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa Bruck este unda din cele mai interesante clădiri din Timişoara
Casa Bruck este unda din cele mai interesante clădiri din Timişoara

Casa Brück, construit în stilul Secession şi Art Nouveu, între 1910-1911, după planurile arhitectului minune Székely László, a fost renovat în totalitate

Timişoara se poate lăuda cu numeroase edificii istorice de o frumuseţe rară. Din nefericire, veritabilele monumente arhitecturale nu pot fi scoase în evidenţă din cauză stării deplorabile în care au fost lăsate din lipsa de fonduri şi de grijă.

Există însă şi câteva exemple pozitive în care proprietarii au investit mulţi bani în casele lor pentru a le readuce strălucirea de altă dată.

Este exemplul unei clădiri din Piaţa Unirii, care a găzduit, la parter, mereu o farmacie.  

Casa Brück,construit în stilul Secession şi Art Nouveu, între 1910-1911, după planurile arhitectului minune Székely László, a fost renovat în totalitate.

Omul de afaceri italian Gianluca Testa a decis să investeasă în renovarea clădirii, fără să aştepte ajutorul primăriei, ori banii de la Guvernul German, prin programul GTZ sau sprijinul altor societăţii care renovează câte o clădire istorică.

Pe locul actualei clădiri s-a aflat deja o farmacie încă din 1828, „Crucea de Aur”, care aparţinea familiei Zifkovich. Casa Brück a fost ridicată între 1910-1911 şi, de asemenea, a găzduit o farmacie, la parter.

Proprietarul farmaciei era Salamon Brück. Şi astăzi există acolo tot o farmacie, a celor de la Catena.

Cea mai mare parte din clădire se află pe strada Mercy, însă faţa principală este cea din Piaţa Unirii. Pe frontul principal se află scris „BS”, după numele proprietarului.

Se observă folosirea plăcilor ceramice ca ornamente, fiind inspirate din motive folclorice maghiare, generalizate la arhitectura Secession din Ungaria.

Interesant este că farmacia de la parter păstrează şi azi o mare parte din mobilierul original. Pe vitralii este scris cuvântul farmacie în limbile română, maghiară şi germană, acesta fiind cel mai probabil realizat după unirea din 1920.

Frontonul Casei Brück, care seamănă cu o felie de tort, aduce aminte de unele construcţii realizate la Budapesta.

Clădirea nu arată exceptional doar de afară. Lucrările au cuprins şi holurile interioare. Chiar la intrare tronează un candelabru. Pereţii sunt zugrăviţi în culori de bun gust şi totul în jur stăluceşte. Apartamentele au fost reînoite cu mai mult timp în urmă. Tot acum a fost reparat şi vechiul lift, care a fost pus în funcţiune în 1911.


 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite