FOTO Ciferele inundaţiilor de la Timişoara: 700 de milioane de litri de apă şi 20 de tone de gunoaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişoara a fost paralizată de ploaia torenţială de noaptea trecută, pasajele Jiul şi Popa Şapcă fiind indundate. După ce a trecut valul de ploi Aquatim şi ISU au făcut public bilanţul ploilor de noaptea trecută. Potrivit reprezentanţilor Aquatim, staţia de epurare a procesat 700 de milioane de litri de apă, insuficient însă pentru ca unele zone să nu fie inundate.

În urma ploii care a căzut la Timişoara cu o intensitate de peste 70 de litri pe metru pătrat, pasajele Jiul şi Popa Şapcă, acolo unde au mai fost probleme la ploile abundente, au fost inundate din nou. Potrivit reprezentanţilor Aquatim, staţia de epurare a preluat o peste 25.000 de litri de apă pe secundă, procesând pe tot parcursul nopţii peste 700 de milioane de litri de apă uzată.

„Din păcate, ca la fiecare ploaie mai puternică, pe grătarele staţiei de epurare au ajuns mormane de gunoaie. În numai câteva ore, s-au adunat două containere a câte 7 mc de deşeuri - plastic, textile, aceasta însemnând circa 20 de tone şi un container de 7 mc de nisip”, a arătat directorul Aquatim, Ilie Vlaicu. Potrivit acestuia, gunoaiele aruncate în canalizare fac dificilă funcţionarea staţiei de epurare, iar echipamentele, în care s-au investit 35 de milioane de euro sunt în pericol.

La rândul lor, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au raportat 56 de solicitări „la care s-a intervenit punctual, în funcţie de natura urgenţei şi de disponibilitatea forţelor”. Potrivit ISU Timiş, cele mai afectate zone de inundaţiile din Timişoara au fost în nordul şi estul Timişoarei, precum şi în zona centrului istoric. Potrivit pompierilor bilanţul inundaţiilor de noaptea trecută arată: două persoane blocate în maşini, în zone inundate, o stradă surpată pe Calea Buziaşului din municipiul Timişoara, într-o zonă cu şantier în lucru, 14 drumuri inundate, impracticabile, 23 de subsoluri inundate la blocuri de locuit şi case particulare, o mansardă inundată la un bloc de locuit, inundaţii la spitalul de copii ,,Louis Ţurcanu”, la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara şi la Spitalul de Oncologie Timişoara, două centre comerciale inundate. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite