FOTO Evreii din Timişoara au aprins lumânări speciale de Havdalah

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Havdalah este o ceremonie religioasă evreiască menită să simbolizeze sfârşitul Şabatului. Evreii din Timişoara se pregătesc să întâmpine Purimul.

Evreii din Timişoara s-au întâlnit în curtea Sinagogii din Cetate, pentru Havdalah, o ceremonie religioasă care marchează sfârşitul Şabatului. Rugăciunea a fost ţinută de rabinul Zvika Kfir, care a venit din Israel. 

Ritualul de Havdalah cuprinde aprinderea unor lumânări speciale, împletite. Participanţii la eveniment au intonat cântece religioase, iar la final nu a lipsit vinul şi prăjiturile „humentschen” care conţineau răvaşe cu mesaje surpiză.


Şabatul este cea mai importantă zi pentru evrei. Începe vineri, după apusul soarelui, şi se încheie sâmbătă, când pe cer îşi fac apriţia primele trei stele.    


În Israel, duminică este zi obişnuită de muncă. 
 

Comunitatea evreiască din Timişoara se pregăteşte de Purim, cea mai veselă sărbătoare din calendarul iudaic, care reprezintă bucuria pentru eliberarea providenţială a evreilor ameninţaţi cu exterminarea în timpul dominaţiei Imperiului Persan. Sărbătoarea va fi marcată cum se cuvine, sâmbătă, şi la Casa "Adam Muller Guttenbrun" din Timişoara.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite