FOTO Misiune îndeplinită pentru timişoreanul care a călărit din Timişoara până la Alba Iulia: „Greul l-a dus minunatul cal Brenda, nu eu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cu calul de la Timişoara în oraşul Unirii, Alba Iulia
Cu calul de la Timişoara în oraşul Unirii, Alba Iulia

Andrian Bumbar, sportiv al clubului de echitaţie Romsvilva de la Timişoara şi proprietar al unei mici ferme de cai, a ajuns cu calul Brenda, la Alba Iulia, după o călătorie care a durat opt zile.

Andrian Bumbar şi-a propus să marcheze astfel Centenarul Unirii de la 1918, dar să aducă şi un omagiu cailor care au murit în războaiele oamenilor. 

Drumul a fost mai dificil pentru Branda, un cal de Sport Românesc în vârstă de cinci ani şi jumătate, spune Adrian Bumbar.

“Călătoria a decurs foarte bine datorită Brendei, care îmi întăreşte convingerea că e un cal fantastic. Ne-am descurcat bine să găsim punctele de înnoptare. Se resimte puţin oboseala la cal, dar suntem bine şi sănătoşi. La mine nu e chiar aşa oboseală, pentru că eu am stat călare. Greul l-a dus minunatul cal, nu eu”, a spus Adrian Bumbar. 

Călăreţul şi Brenda au străbătut aproximativ 250 de kilometri, de la Timişoara până în oraşul Unirii. Pentru a scurta cât mai mult drumul şi pentru a avea linişte, călăreţul a ales trasee mai puţin circulate de maşini, trecând direct peste câmpuri şi dealuri. 

Cu calul de la Timişoara în oraşul Unirii

“Am folosit ce am putut să scurtăm cât mai mult, dar a trebuit să ocolim multe. Prima oprire a fost la Herneacova, unde este o bază hipică. A doua a fost la Belinţ, la baza hipică a lui Laurenţiu Covaci, după care am făcut oprire la Ocolul Silvic de la Făget. Mulţumim pe această cale Romsilva. Apoi, ne-am oprit la Stretea, la familia unui prieten bun, unde am lăsat calul timp de două zile, atât pentru odihnă, cât şi din cauza vremii nefavorabile. A plouat şi nu am putut pleca. Următoarea oprire a fost la Deva, la un iubitori de cai, Mihai Bădoi. A urmat ultima oprire, la Aurel Vlaicu, la o casă, la ţară. Iar astăzi vom înnopta la Alba Iulia”, a povestit Adrian Bumbar.

Cu calul de la Timişoara în oraşul Unirii

Astăzi, Adrian şi Brenda au trecut Mureşul cu o compă (pod plutitor). “Am avut puţine emoţii să nu se sperie calul, dar a fost bine”, a adăugat Bumbar. 

Cu calul de la Timişoara în oraşul Unirii

După ce în 1 decembrie vor participa la evenimentele din Alba Iulia, legate de Unire, Adrian Bumbar şi Brenda se vor întoarce acasă cu o maşină cu remorcă, bucuroşi că misiunea a fost îndeplinită. 

Cu calul de la Timişoara în oraşul Unirii

“Am fost doar pe jumătate patrioţi, înapoi ne întoarcem cu maşina. Merită şi Brenda o recompensă. La ea acasă befeciază de cele mai bune condiţii, cu siguranţă e recompensa maximă pe care o poate primii”, a încheiat Adrian Bumbar.

Cu calul de la Timişoara în oraşul Unirii

Pasunea lui Bumbar pentru cai a început din copilărie. A absolvit Facultatea de Zootehnie, iar acum urmează să termine a doua facultate, cea de Medicină Veterinară. Este sportiv legitimat la Romsilva, dar deţine şi o mică fermă de cai, la Sânandrei. 

Cu calul de la Timişoara în oraşul Unirii

Citiţi şi:

FOTO A plecat cu calul din Timişoara la Alba Iulia. Omagiul adus celor peste opt milioane de cai care au murit în războaie

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite