FOTO Podul de cale ferată care scurtează drumul dintre Timişoara şi Szeged cu 60 de kilometri ar putea fi refăcut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din judeţele Timiş şi Csongrad (Ungaria) aşteaptă noul exerciţiu financiar pe fondurile europene, pentru perioada 2014-2020, pentru refacerea unui pod de linie ferată.

Podul de cale ferată peste Mureş, de la graniţa dintre Ungaria şi România, a fost dinamitat la finele Primului Război Mondial, ca urmare a deciziei de la Trianon, care a împărţit podul între cele două ţări. 

Podul a fost inaugurat pe 15 noiembrie 1857 şi făcea legătura între Timişoara şi Szeged. Practic, din capitala Banatului se putea ajunge cu trenul până la Viena via Budapesta.

Ca şi vechime a fost cea de a doua cale ferată construită în această parte a Europei, după cea care lega Baziaşul de Oraviţa, inaugurată cu un an mai devreme.

Podul lega localităţile Cenad, din judeţul Timiş, şi Magyarcsanad, din judeţul Csongrad.

Legătura dintre capitala Banatului şi Szeged se făcea cu trenuri trase de locomotive de tip 2A, fabricate în Belgia de John Cockerill, după model american.

La acea vreme, un drum de la Timişoara la Budapesta dura 26 de ore, iar de la Timişoara la Viena 35 de ore.

Pod peste Mureş

Până la cădea comunismului, niciuna dintre ţări nu s-a gândit să refacă podul. Ideea legăturii feroviare a revenit de abia după apariţia Euroregiunii DKMT. O cale ferată directă ar fi foarte utilă şi pentru revitalizarea economică a zonei. În acest moment, traseele existente nu permit viteze ridicate pentru transportul feroviar.
 

Harta Cenad-Kiszombor

S-au făcut studii de fezabilitate, iar părţile au decis la începutul anilor 2000 că nu este oportună o astfel de investiţie pe fondurile DKMT.
 

În primăvara acestui an, Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a participat la o întâlnire organizată la Oradea, la care au fost prezenţi reprezentanţii mai multor judeţe aflate de cele două părţi ale graniţei.
 

„ Am căzut de acord cu judeţul Csongrad că suntem de acord ca o parte din banii care vor veni, 25-30 milioane de euro pe acest proiect transfrontalier să fie dirijaţi pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului de modernizare a liniei ferate şi creştere a gradului de viteză pentru ce înseamnă acest traseu. Există dorinţa şi din partea Timişului şi a Csongradului pentru ca acest proiect să fie promovat. Să vedem câţi bani putem să dirijăm din aceste sume a proiectelor transfrontaliere şi ce va însemna posibilitatea accesării de fonduri europene chiar pe o altă axă, la transport, care să ne dea posibilitatea de a realiza proiectul”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin.

Pod peste Mureş


 

Calea ferată ar scurta drumul dintre Timişoara şi Szeged cu aproxmativ 60 de kilometri, pentru că actuala linie ferată ocoleşte prin Arad, şi intră în Ungaria pe la Curtici.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite