FOTO Primarul Nicolae Robu vrea să salveze cel mai vechi monument din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Robu a făcut o vizită la statuia Sfântului Nepomuk
Nicolae Robu a făcut o vizită la statuia Sfântului Nepomuk

Nicolae Robu a inspectat statuia Sfântului Nepomuk, cel mai vechi monument din Timişoara, din 1725, dorind ca suma de banii pentru restaurarea ei să fie inclusă în bugetul din 2013

În urma semnalelor trase de Adevărul, cu privire la starea deplorabilă în care a ajuns cea mai veche statuie din Timişoara, primarul Nicolae Robu a decis să se implice în rezolvarea problemei. 
 

Robu a inspectat statuia aflată în curtea bisericii romano-catolice din Iosefin şi a rămas impresionat de povestea ei. 
 

„Statuia mi se pare foarte interesantă. A fost cândva foarte frumoasă şi cred că în primul rând e valoroasă. Din păcate a ajuns într-o stare de degradare destul de avansată. Este mare păcat. Vom încerca să o restaurăm şi să îi găsim un loc mult mai vizibil în oraş”, a declarat Nicolae Robu.


Primarul Timişoarei va avea o discuţie cu reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice, cât şi cu specialişti în restaurare şi de la Monumente, pentru a vedea care sunt cele mai bune soluţii. 


„Vreau cât mai repede să acţionăm. Voi vorbi cu părintele paroh şi apoi artiştii plastici din Timişoara să vedem cum văd ei lucrurile. Vreau o estimare de chaltuieli şi desigur o voi propune pentru bugetul din 2013”, a promis Robu.


Realizat din piatră de gresie 


Statuia Sfântului Nepomuk este un simbol al oraşului, iar specialiştii spun că ar trebui reabilitat, câtă vreme se mai poate.

Statuia Sfântului Nepomuk Timișoara


Janos Szekernyes, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Timişoara, susţine că au mai existat de-a lungul anilor tentative de a restaura statuia, dar de fiecare dată s-a abandonat proiectul.


„Au existat două variante. Una ca statuia să fie mutată în muzeul Episcopiei Romano-Catolice, să se păstreze măcar aşa cum este. Cea de a doua, ca pe soclu să fie cioplită o nouă statuie, iar această replica să fie mutată undeva în oraş. Nu ştiu care este soluţia ideală”, a declarat Szekernyes.


Problema este că statuia lăsată neprotejată nu va rezista multă vreme. „Cu tehnicile noi de restaurare se poate reface statuia, se pot înlocui părţile lipsă. Din păcate, piatra din care este făcută este gresie şi nu rezistă la intemperii. Se infiltrează apă în porii destui de mari. În Cehia, Austria sau Ungaria, astfel de statui se acoperă pe timp de iarnă”, a mai spus Janos Szekernyes.


Statuia Sfântului Nepomuk, ocrotitorul catolicilor din Banat, arată foarte rău. Faţa sfântului e distrusă, iar îngerul este decapitat. 


„Restaurarea va costa destul de mult. Însă depinde şi cum va fi făcut. Ion Oprescu, un specialist în restaurare de statui, când s-a ocupat de statuia din Piaţa Unirii, s-a dus în carierele din Austria şi a adus praf şi bucăţi de piatră de acolo, să păstreze cât mai mult originalitatea. Statuia trebuie curăţată, reîmpropătată, e mult de lucru la ea, iar soluţile de bună calitate costă şi ele” 

Statuia Sfântului Nepomuk Timișoara


Povestea celei mai vechi statui


Statuia Sfântului Nepomuk este cel mai vechi monument din Timişoara. Nu se ştie cu exactitate când a fost făcută, însă este sigur că în 1725 ea se află deja în faţa primăriei vechi, din actuala Piaţa Libertăţii. 


Unii istorici sunt de părare că statuia a fost adusă la începutul secolul XVIII-lea, cu vaporul, de către coloniştii din Boemia. Alţii spun că ea a fost făcută chiar în Cetatea Timişoarei.


În 1760, când s-a ridicat Satuia Sfintei Maria şi Sfântul Nepomuk, în memoria victimelor epidemiei de ciumă, vechiul monument a fost scos în afara zidurilor cetăţii. El a fost amplasat pe malul canalui Bega, în zona actualului restaurant Flora, iar la începutul secolului al XX-lea, mai exact în 1908, a ajuns în parcul de lângă ştrandul Termal. 


Statuia a stat aici până în 1932, când a fost mutată în curtea bisericii catolice din Iosefin, unde se află şi astăzi. Interesant este că această mutare a avut loc în acelaşi an în care s-a „aruncat” şi monumentul Fidelităţii din Piaţa Libertăţii în cimitirul din Calea Lipovei. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite