Timişoara

articolul anterior articolul urmator

FOTO Renumiţi campioni mondiali pe gheaţă au făcut spectacol la Timişoara

4
16 Jan 2013 13:49:07
Autor: Stefan Both
Ruşii au făcut spectacol în Sala Olimpia din Timişoara Foto: Ştefan Both
Ruşii au făcut spectacol în Sala Olimpia din Timişoara Foto: Ştefan Both

Ansamblul de balet pe gheaţă din St.Petersburg şi-a început turneul din România cu spectacolul “Spărgătorul de nuci”, de la Timişoara

Seară magică în Sala Olimpia din Timişoara, la spectacolul oferit de artiştii ruşii de la St.Petersburg, condideraţi cei mai cunoscuţi balerini pe gheaţă din lume. Cei 42 balerini au oferit, într-un decor de poveste, două ore de dans şi coregrafie pe gheaţă de cel mai înalt nivel. Din nefericire preţurile pipierate ale biletelor, dar şi lipsa de interes al timişorenilor a făcut ca în sală să fie doar aproximativ 800 de plătitori, ceea ce a făcut ca spectacolul de la ora 18.00 să fie anulat şi să existe doar o singură reprezentaţie la Timişoara, cea de la ora 21.00. 

Cei care au avut şansa să vadă “Spărgătorul de nuci”, Peter Ilici Chaikovski, în varianta pe gheaţă au plecat mai bogaţi spiritual, având în faţă numeroşi foşti campioni mondiali la patina artistic, care s-au reprofilat după retragerea din viaţa sportivă. Una din numele de referinţă este Maria Maslova. 

“Trecerea de la patinaj artistic sportiv la balet a fost dorinţa mea. Datorită coregrafului Rassadin şi foarte multă muncă am ajuns să fac balet pe gheaţă. Este cu totul altceva decât în viaţa sportivă, dar la fel de frumoasă”, a spus Maslova, după spectacol. 
 
Responsabil cu coregrafia la Ansamblul de balet pe gheaţă din St.petersburg este Konstantin Rassadin. 
“A fost o atmosferă frumoasă la Timişoara. Aceste spectacole mulţumesc atât iubitorii sportului, cât şi pe cei ai baletului. Partea sportivă aplaudă atunci când se execută numere specifice patinajului artistic, iar partea mai sobră apreciază momentele de balet”, a spus Rassadin.
 
După reprezentaţia de la Timişoara, Ansamblul de balet pe gheaţă din Saint Petersburg îşi continuă turneul în România, următoarea detinaţie fiind Cluj Napoca, pe 18 ianuarie, urmat de Sibiu şi Bucureşti.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Sorin Aradean
16.01.2013, 15:17:52

Am fost aseara la spectacol. Excelent ! Felicitari intregului ansamblu artistic, organizatorilor. Coregrafia pe gheata a pastrat liniile principale ale coregrafiei de balet clasic. Dar ceea ce-a surprins placut cel mai mult este senzatia de continuitate in miscarea dansatorilor, un lucru pe care nu-l vezi la acelasi spectacol dar de balet clasic. N-are cum. E cu totul altceva. Balerinii pasesc pe scena. Aici dansatorii luneca pe scena, in meandre, opturi, cercuri. E de vis !! Pretul biletelor a fost piperat, deosebit de piperat. Asa se explica interesul redus al publicului. Dupa spectacol am vorbit cu un domn din echipa de organizare germana care imi spunea cu placere ca vede numai spectatori tineri, cu o medie de virsta de 30, 40 ani. La noi in Germania zice, nu vezi decit pensionari, asa incit acest business are la voi un viitor mai stralucit decit in Germania... Da, i-am replicat, dar cum sa vina la noi pensionarii daca 2 bilete costa 150 EUR ?! Ptr timisoreni: daca ati fost asta vara la festivalul de opera si opereta tinut la Teatrul de Vara din Parcul Rozelor, atit putut constata ca in fiecare seara au fost spectatori cu miile. E adevarat ca gratis. Asadar interes ptr spectacole culturale de tinuta exista, dar din pacate parte din publicul target este de virsta a treia, un segment de populatie care in Romania este deosebit de strimtorat cu banii. L-am inteles si pe organizator dl. Mircea Buteanu care spunea cu parere de rau intr-un interviu dat cu o seara inainte pe TVR TM ca sponsorii nationali nu s-au prea inghesuit. Vremuri de restriste...

+1 (1 vot)
Sorin Aradean
17.01.2013, 14:40:48

Pretul exorbitant al biletelor m-a intrigat indeajuns de mult, incit sa caut pe net cum stau lucrurile. Acelasi ansamblu de balet pe gheata (repet, cit se poate de respectabil) va tine pe 22.01 un spectacol (Frumoasa adormita) in Croatia la Varazdin. Acolo cele mai scumpe bilete au pretul de 250 kn (33 EUR), asadar o pereche de croati vor plati in cel mai rau caz 66 EUR. Si asta intr-o tara in care salariul mediu net este >700 EUR, adica dublu fata de Romania. Hilar ! Eu nu spun ca la noi a fost o tzeapa, dar cred cu convingere ca cineva n-a negociat corect niste costuri, ptr a genera o plaja a pretului biletelor din care sa rezulte un eveniment cultural de larga popularitate, nu unul menit unui registru restrins de public. Din cite inteleg, ambele spectacole de la Cluj se vor juca in aceasta seara cu casa inchisa. Si atunci de unde diferenta semnificativa de absorbtie intre timisoreni si clujeni ? Poate clujenii nu-si respecta indeajuns banul cistigat...

Dieselclub Cluj-napoca
28.01.2013, 03:40:27

Biletele de la Timișoara au început de la 20 euro și nu s-au epuizat, deși vizibilitatea era foarte bună de peste tot. În stabilirea costului unui spectacol intră multe componente, mai puțin, din păcate, putința financiară a spectatorilor. Printre altele, vă rog să remarcați ca respectivul spectacol din Croația nici nu s-a mai ținut. Și pentru noi ar fi fost mult mai ieftin să anulăm spectacolul, decât să suportăm pierderea semnificativă înregistrată. Am mers mai departe și am făcut spectacolul tocmai pentru că suntem serioși și pentru că avem convingerea că am făcut un pas important în încercarea de a readuce publicul timișorean în sălile de spectacol, mai ales la evenimentele de calitate. Ar fi bine să ne urmeze și alții în cest demers, atât organizatori, cât și comentatori. Ar mai fi de remarcat că Timișoara, oraș a cărui mărime și calitate, mai ales în structura populației, nu are rost să le mai amintesc, duce lipsă de săli adecvate. Sala sporturilor este deplorabilă cu toate eforturile lăudabile ale administrației. În timpul spectacolului se auzeau cei din sala de forță, nu sunt garderobe, intrarea arată jalnic, iar prețul de închiriere este printre cele mai mari din țară. Și nouă ni s-a părut nepotrivit prețul biletelor având în vedere aspectul sălii, dar costul spectacolului care trebuia acoperit ramânea același. Acesta poate fi una din explicațiile sălilor pline de la Cluj, unde gazdă a fost Opera Română. Una peste alta, atât timișorenii, cât și ceilalți locuitori din marile orașe ale țării, vor trebui să se obișnuiască cu faptul că, pentru a accede la cultură, artă și divertisment de calitate, fără a cere bani de la buget, sunt necesare sacrificii. Aceasta este epoca, bună-rea, în care trăim.

Sorin Aradean
30.01.2013, 01:32:33

Ptr corectitudine, acelasi raspuns vi l-am dat si pe http://cemerita.ro/cum-a-fost-la-teatrul-de-balet-pe-gheata/ Nu e indeajuns sa evocati pretul minimal al biletelor. Plaja mare in care v-ati fixat aceste preturi (98 - 348 lei adica un 3,55:1) a generat acea reactie binecunoscuta de repulsie a publicului, ptr ca lumea percepe locurile intr-atit de ieftine fata de cele aflate in extrema opusa de pret, drept lipsite de calitate... Adica lumea gindeste asa: ptr un bilet de calitate trebuie sa platesc prea mult, iar ptr un bilet pe care mi l-as putea permite cu siguranta nu voi vedea nimic. E un efect pervers de perceptie subiectiva. Sigur ca spectacolul s-a vazut si din pozitiile corespondente biletelor celor mai ieftine, dar publicul nu gindeste asa. Dvs va plingeti de conditiile de la Sala Olimpia. Dar cine v-a oprit sa organizati spectacolul la Opera Nationala Timisoara ? Ar fi fost o locatie la fel de respectabila precum institutia sa omoloaga de la Cluj. Anul trecut ati incercat la Sala Capitol, o sala care in ciuda respectabilitatii sale, are o suprafata de scena prea mica ptr un 12x12 m de gheata. Eu nu mi-am propus sa disec lista de costuri pe care DieselEvents a trebuit s-o acopere cu incasari, dar poate c-ar trebui sa insistati ca inclusiv onorariile artistilor adusi sa fie mai reduse, intr-o tara in care 2 bilete de calitate la acest spectacol au costat cit 40% din salariul mediu net pe economie.

Modifică Setările