FOTO VIDEO Timişoara, primul oraş din România cu transport în comun pe apă. Au început să circule vaporaşele cu pasageri pe Bega

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doi ani de la achiziţionarea vaporaşelor, timp în care ambarcaţiunile au stat mai mai mult pe uscat, a început transportul pasagerilor pe Bega.

GALERIE FOTO

Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Navală Română a autorizat, în urmă cu două zile, Societatea de Transport Public Timişoara (fostul RATT), să efectueze transport de persoane pe canalul Bega. Aşa se face că de Ziua Timişoarei, ambarcaţiunile achiziţionate de Primăria Timişoara au început să circule cu pasageri, pe canalul Bega.

Primul vaporeto, “Savoya” a plecat, la ora 11.00, din staţia “Catedrala Mitropolitană” aflată la piciorul podului Episcopiei.

Viteza maximă este de 12 kilometri pe oră

Nicola Constantin, căptanul de pe “Savoya” a lucrat aproape 40 de ani pe Dunăre. De anul trecut a fost angajat de STPT. 

Am lucrat pe toate tipurile de nave, comerciale, de marfă, transport pasageri. Am mers din marea Nordului până la Constanţa. Aşa că am ceva experienţă. Pe Bega e mult mai uşor. Navele sunt foarte bune, uşor manevrabile. E un catamaran dotat cu două motoare de 44 kw, suficient pentru viteza cu care se merge. Oricum, pe canal, cu mai mult de 12 kilometri pe oră nu putem să mergem. Vaporaşele sunt dotate cu toaletă, aer condiţionat, camere de luat vederi. Anul trecut am făcut probe, am pregătit echipajele. Fiecare ştie ce are de făcut”, a declarat Nicola Consnatin. 

Timişoara

Sunt locuri pe Bega unde nu e loc de două nave 

Transportul în comun cu vaporaşul are reguli diferite faţă de cel cu autobuzul sau tramvaiul. În primul rând, nu pot urca mai mult de 50 de persoane. 
 

50 este este numărul limită de persoane care urcă pe ambarcaţiune. Ei trebuie să ocupe locurile pe scaune, nu se stă în picioare ca în autobuz. Pe vapor nu este doar căpitanul, adică cel care conduce, avem şi doi mainari. Ei ajută la îmbarcare, debarcare, fac curăţenie, se ocupă de întreţinere, supraveghează etc. Avem staţie şi o să cumunicăm între nou şi cu căpitănia. Sunt locuri în amonte, spre exemplu la Uzina de Apă, unde canalul se îngustează, nu e loc de două nave. Avem nevoie să comunicăm. Regulamentul pe canal prevede că nava mică trebuie să ocolească nava mare. Sunt nişte condiţii. Dar ne-am înţeles cu ceilalţi la probe. Bega e pentru toată lumea”, a mai spus Nicola Constantin. 

image

Biletul va costa un leu

În cadrul evenimentelor dedicate Zilei Timişoarei, între 3-5 august, vaporaşele efectuează curse gratuite, de agrement, cu pasagerii. De luni, o ambarcaţiune va asigura transportul în comun. După rezolvarea ultimelor probleme birocratice şi semnalizarea canalului Bega, vor intra în exploatare şi celelalte vaporaşe.

Timişoara

E un moment extraordinar pentru Timişoara. Este primul oraş din România care are mijloc de transport pe apă, cu vaporaşele. Am avut de aşteptat pentru acest moment, au fost nişte proceduri care trebuiau traversate, împreună cu Ministerul Transporturilor, prin Hotărâri de Guvern. Noi am fost pregătiţi să lansăm vaporaşele la apă, dar procesurile au durat mai mult decât ne-am aşteptat. Regia Autonomă de Transport Navigabil Bega mai trebuie traverseze două proceduri, regulamentul de nagaţie prin ordin al ministrului, iar apoi, după întocmirea regulamentului, urmează să se facă semnalizarea costieră. Sperăm să se facă în timp cât mai scurt. Până atunci putem circula în fiecare zi cu un vaporaş, fără nicio problemă. Asta se va întâmpla începând din ziua de luni. Până atunci, în acest week-end circulăm cu două. Toate cele şapte sunt pe Bega, patru sunt la podul Catedrală, iar trei sunt în zona Iosefin”, a declarat Nicolae Bitea. 

Timişoara

Vaporaşele au nouă staţii (pontoane), realizate odată cu reabilitarea malurilor canalului Bega, printr-un proiect european. Cele şapte ambarcaţiuni, fabricate la Galaţi, au fost achiziţionate din bani de la bugetul Primăriei, şi au costat două milioane de euro.

Timişoara

În perioada 3-5 august transportul este gratuit, însă de luni tariful, stabilit prin Hotărâre de Consiliu Local, va fi unul modic, de un leu pe călătorie. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite