Gripa „porcină” îşi face de cap prin Vest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bolnavii cronici şi gravidele se pot vaccine gratuit. FOTO: D. Vereş
Bolnavii cronici şi gravidele se pot vaccine gratuit. FOTO: D. Vereş

Gripa porcină este o ameninţare din ce în ce mai prezentă în vestul ţării. Numărul bolnavilor de gripă nouă a crescut simţitor. Doar în acest weekend, 11 cazuri noi au fost confirmate. După ce doi elevi de la Grupul Şcolar de Poştă şi Telecomunicaţii din Timişoara au fost diagnosticaţi cu gripa nouă, o clasă a fost închisă.

Numai 357 de timişoreni s-au vaccinat până acum şi medicii atrag atenţia asupra faptului că, dintre oamenii care s-au îmbolnăvit în ultima perioadă, numai unul a călătorit în străinătate.

„La noi, vârful pandemiei va fi prin ianuarie, nu este acum. Este foarte periculos pentru că deja există forme uşoare în rândul populaţiei şi oamenii nu se prezintă la medic”, a spus Silvia Curelariu, medic primar epidemiolog în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş.

Clase închise la Arad

Virusul gripei noi a făcut ravagii în ultimele săptămâni şi printre arădeni. Nu mai puţin de 101 persoane au ajuns în atenţia medicilor, după ce au fost diagnosticaţi cu virusul AH1N1. În săptămâna care tocmai s-a încheiat, alte două clase de elevi au fost închise. În prezent reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică supraveghează zece focare în evoluţie şi aşteaptă rezultatele de la Institutul Cantacuzino.

Multe cazuri la Hunedoara

Un număr de 17 hunedoreni au fost diagnosticaţi cu gripă porcină pe parcursul săptămânii trecute. În acest fel, numărul total al celor care au contactat virusul a ajuns la 82 de persoane. Cele mai multe cazuri se înregistrează în rândul elevilor. Săptămâna trecută, un liceu din Deva şi grădiniţa din Ghelari au fost închise pentru şapte zile. Chiar şi aşa, reticenţa în a accepta vaccinarea continuă să fie ridicată. Mai bine de 60 la sută din elevii de liceu au refuzat imunizarea.

Prea puţini vaccinaţi

În Caraş-Severin, procentul persoanelor care s-au hotărât să se protejeze de gripa nouă nu ajunge nici măcar la 10 la sută. Cu toate acestea, cele mai multe vaccinuri au fost făcute personalului medical. Aproape 400 de cadre medicale au fost vaccinate. Elevii de liceu, cu vârsta de peste 16 ani, s-au vaccinat şi ei, însă numai 20, din câteva mii.

Numărul angajaţilor de la alte instituţii care s-au vaccinat împotriva virusului AH1N1 se ridică la 20. În judeţul Bihor nu au mai fost confirmate cazuri noi în ultimele săptămâni. Mai mult, bolnavii care au primit confirmarea că au fost infectaţi cu virusul AH1N1 au răspuns bine la tratament.

Medicii se dau exemplu pentru imunizare

Medicii din spitalele timişorene se vaccinează împotriva virusului AH1N1 şi încearcă să dea un exemplu pentru cei care sunt încă rezervaţi în privinţa imunizării. „Lumea nu înţelege că nu există nimic sigur, nici măcar aspirina sau paracetamolul. Toate au contraindicaţii şi efecte secundare. Cele mai severe efecte secundare le au vaccinurile antidifterice, antipolio şi antituse convulsivă. Vaccinul a fost testat şi aprobat şi este la fel de sigur ca şi celelalte”, a spus Voichiţa Lăzureanu, medic primar în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş”.

Femeia s-a vaccinat împotriva gripei noi şi spune că este cea mai eficientă metodă de protecţie. Printre cei care au avut iniţiativa de a se imuniza este şi Paul Costin, fostul şef al Secţiei de Epidemiologie din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara. „M-am vaccinat primul, ca să dau un exemplu, pentru că oamenii trebuie să ştie că este un vaccin sigur”, a spus Paul Costin, epidemiolog.

Vaccin pentru jurnalişti

Cadrele medicale recomandă jurnaliştilor să îşi ia măsuri de protecţie în faţa pandemiei. Astfel, la parterul Clinicii de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a fost amenajat un cabinet unde medicii îi aşteaptă pe cei care lucrează în mass-media să se imunizeze împotriva virusului AH1N1. Jurnaliştii se pot vaccina, în fiecare zi lucrătoare, între orele 10.00 şi 12.00.

„Am primit 100 de doze de vaccin pentru reporterii timişoreni şi aşteptăm să vină cât mai mulţi”, a spus Voichiţa Lăzureanu.

CITEŞTE DESPRE PRIMUL DECES CAUZAT DE GRIPA PORCINĂ ÎN TIMIŞOARA:


Timişoara: O femeie de 34 de ani este primul bănăţean care a murit de gripă porcină


Medicii timişoreni au confirmat faptul că femeia a murit astăzi în urma unor complicaţii. Femeia de 34 de ani, internată săptămâna trecută, la Spitalul Municipal, cu gripă nouă, a murit în această dimineaţă. Pacienta avea probleme respiratorii, a fost intubată, însă nu a răspuns la tratament. Femeia de 34 de ani, care este de etnie romă şi avea probleme cu obezitatea, s-a dus prima dată la Spitalul Judeţean din Timişoara pentru că avea febră.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite