Ilie Stepan, liderul trupei Pro Musica: „Colectiv este altarul de jertfă al rockului românesc“
0Ilie Stepan, liderul formaţiei Pro Musica, una din trupele legendare ale rockului autohton. Trupa a fost înfiinţată acum 43 de ani. Muzicianul vorbeşte despre ce a însemnat „Colectiv“ şi despre semnificaţia muzicii rock.
Incendiul care a izbucnit în urmă cu un an în clubul Colectiv din Bucureşti a secerat zeci de vieţi. În plan secundar, drama de la Colectiv a adus în discuţie importanţa muzicii rock. La un an de la tragedie, jurnaliştii „Adevărul“ au vorbit cu timişoreanul Ilie Stepan, liderul legendarei trupe Pro Musica, despre ce a însemnat „Colectiv“ pentru rockul românesc.
Ce sens a primit „Colectiv“ la un an de la tragedie?
Indiferent de generaţiile rockului românesc, fie că vorbim de sistemele de dinainte de 1989 sau de cel de după Revoluţie, o asemenea tragedie, o asemenea dramă nu a existat. Din acest motiv, din această sumă de deznădejdi, aceasta este o dramă colectivă. O jertfă. „Colectiv“ este altarul de jertfă al rockului românesc. Este altarul la care ne putem aduce aminte de lucrurile bune, de lucrurile rele, dramatice prin care a trecut muzica rock din ţara noastră. Orice om care iubeşte această muzică, când se gândeşte la „Colectiv“, trebuie să se oprească o clipă, să devină un om mai bun, să se roage pentru sufletul celor care au murit.
Cum v-aţi simţit atunci când, după tragedie, săptămâni întregi au ieşit la iveală voci publice care au înfierat rockul?
Toate acele intervenţii, după punctul 0 de la Colectiv, au fost voci inconştiente. Au fost chiar voci de artişti, din alte genuri muzicale, unii formatori de opinie, pentru că apar pe la emisiuni de televiziuni – de speţă joasă, după opinia mea. Chiar şi aşa, nu aveau dreptul să stigmatizeze acea tragedie. Nu dau nume, pentru că nu vreau să le fac reclamă. M-a durut foarte tare lipsa lor de înţelegere, mai ales că aceste opinii veneau după cea mai mare tragedie care a lovit muzica rock. M-am uitat atunci la televizor, eram disperat, am plâns văzând ce se întâmplă... M-a durut ca om anumite luări de poziţie.
Până la urmă, rockul nu s-a născut ca un fenomen de revoltă?
Rockul a creat şi va crea idoli. Cu puternică influenţă pozitivă asupra fanilor, asupra maselor. Muzica rock intră în conflict. Rockul asta a făcut mereu. S-a născut ca o formă de protest al tinerilor împotriva racilelor societăţii în care trăiau. Printre ei erau Jimi Hendix, Jim Morrison, John Lennon, lista continuă. La fel este şi acum. Există un anumit trend mondial, anumite tendinţe merg către uniformizarea societăţii. Nu au nevoie de idoli care să protesteze împotriva războaielor, industriilor nocive, a sistemului, care tolerează... Rockerii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de nedreptăţile societăţilor în care trăiau. Rockul este o muzică clasică. Şi fac apel la un citat al lui Leonard Bernstein, marele compozitor şi dirijor american: „Apriţia muzicii rock este cel mai important fenoment muzical al jumătăţii a doua a secolului XX“.
Au existat persoane care i-au acuzat pe tinerii prezenţi în Colectiv de satanism.
Rockul nu este un câmp de manifestare a satanismului. Spiritul rock e pornit dintr-o enormă sete de iubire, de adevăr şi de apropiere între energiile oamenilor. Pentru ce s-au adunat oamenii aceia acolo? Pentru că au iubit o trupă. E o chintesenţă a iubirii faţă de muzică, a libertăţii spiritului de trăire... E adevărat că rockul s-a diversificat în zeci şi zeci de curente, de genuri, subgenuri. Între acestea, ca în orice pădure, există şi o uscătură, un grup de crengi uscate... Ce vedem de partea cealaltă? Nepăsarea criminală a unui sistem corupt, în care se întrepătrund minciuna, falsul, aroganţa, neputinţa voinţei politice de a găsi vinovaţii, de a face ca aşa ceva să nu se mai repete.
Ştiaţi că s-a făcut şi o petiţie pentru interzicerea rockului în România?
Muzica rock are infinit mai mulţi oameni care o iubesc decât oameni care o hulesc. Celor care o hulesc, creştineşte le doresc să fie sănătoşi, nu-i judec. Pe fiecare îl judecă Dumnezeu. Le doresc să îşi lumineze sufletul, să ajungă să înţeleagă ce înseamnă muzica în general şi muzica rock în particular. Noi nu avem de ce să ne dezvinovăţim. Muzica rock este hulită de unii, dar este iubită de mult mai mulţi. Unanimităţi în artă nu există. Nu există gen muzical care să aibă unanimitate de apreciere sau de dezapreciere.
Unde mai punem că sub umbrela rock au avut loc, de-a lungul istoriei, importante gesturi caritabile?
Rockul a dat mari personalităţi, care s-au implicat cu toată fiinţa lor în concerte, acţiuni de caritate. Nu cu mult timp în urmă a fost la noi, chiar la Timişoara, un monstru-gigant al acestui gen de impilicare: Sir Bob Geldof, care a făcut enorm de mult în activitatea lui de muzician şi de promotor cultural şi pacifist. A făcut o cauză şi o credinţă în a ajuta ţările sărace, în a salva cât se poate din acel continent numit Africa. Sting, Bono, Peter Gabriel sunt nume care nu au nevoie de prezentare. Muzica rock este o muzică clasicizată care, alături de celalalte muzici, ajută omul. Muzica rock a făcut prin marii reprezentanţi ai ei acţiuni care lor le-au făcut cinste. Muzicienii rock s-au implicat mereu în această direcţie umanitară. Muzica este o energie pozitivă. Face bine.
Aşadar cultura rock din România s-a întărit după „Colectiv“?
Curentul rock a fost, este şi va fi prezent în cultura acestei ţări. Aşa cum , generalizând, rockul pe plan mondial este un gen muzical care stă, cu cinste şi cu recunoaştere cvaziunanimă, alături de celelalte genuri majore ale muzicii. Vreau să spun un citat care mă bântuie. Îi aprţine lui George Enescu. El spunea că nu există muzică grea sau muzică uşoară. Există muzica ce transmite ceva, are valoare, şi muzică ce nu are valoare. Punct. Beethowen este la fel de tânăr ca şi John Lennon. Iar John Lennon e la fel de tânăr ca... spuneţi orice artist de valoare din zilele noastre.
Din păcate, odată cu Colectiv a dispărut şi una dintre trupele româneşti de rock care promiteau mult.
Spre ruşinea mea, nu am ascultat această trupă înainte de Colectiv. Am auzit despre ei, de la prietenii mei, am auzit lucruri bune, dar nu le cunoşteam muzica. După tragedie am ascultat înregistrările. Era o trupă foarte, foarte bună.
Tragedia „Colectiv“ a dus la anumite schimbări. Sunteţi mulţumit de cum se mişcă lucrurile?
Prea puţin. Seamănă cu ce s-a întâmplat la Revoluţie. Văd aceeaşi nepăsare criminală. Şi în decembrie ’89 sistemul a avut un moment de cumpănă, a stat preţ de câteva zile, câteva săptămâni în derivă, inert, amorţit de frici existenţiale, iar apoi s-a regrupat şi, încetul cu încetul, şi-a consolidat legăturile. Şi-a lipit anumite zone, apoi şi-a reluat aroganţa, nepăsarea, sfidarea. Altfel nu se explică cum pe listele pentru alegerile care urmează se regăsesc persoane care erau oameni cheie atunci şi împotriva cărora oamenii au ieşit în stradă. Ei candidează acum. Sistemul i-a propulsat din nou în faţă.
Nici biserica nu a fost foarte prietenoasă cu rockerii.
Spre bucuria mea, prima faţă bisericească, în urma dramei de la „Colectiv“, care a făcut o slujbă de pomenire a fost mitropolitul Ioan al Banatului. A fost prima voce a bisericii Ortodoxe în acest caz, a fost primul cleric ortodox care a făcut un lucru normal. Duminică dimineaţa o slujbă de pomenire. Au fost înalte feţe bisericeşti care au încercat să repare greşelile altora. A fost şi acea declaraţie nefericită din partea BOR: „Nu ne-am dus la faţa locului pentru că nu ne-a chemat nimeni“. La o tragedie nu trebuie să te cheme nimeni, trebuie să te duci din propria iniţiativă. Cred că această greşeală de comunicare a fost reparată...
Şi Pro Musica a fost implicată în concerte caritabile şi chiar acum lucraţi la un material. Despre ce este vorba?
Să aveţi convingerea că şi trupele rock româneşti au momente în care îşi fac datoria de a dărui celor mai puţin fericiţi, celor aflaţi în suferinţă. Şi noi, Pro Musica, suntem pe terminate cu filmul concertului pe care l-am avut în Penitenciarul Timişoara. Am avut o logistică uriaşă, cu lasere, cu ecrane mari cu leduri, scenă mare în curtea penitenciarului. A rezultat acest film. În câteva săptămâni va apărea DVD-ul „Pro Musica Live in Prison”. Este un cadou creştinesc celor aflaţi dincolo de gratii, pentru că şi ei sunt produsul societăţii în care trăiesc.
O legendă a rockului
Ilie Stepan s-a născut pe 24 noiembrie 1953, în Caransebeş. A cântat în trupele Pro Musica-pe care a şi înfiinţat-o (1973-1993, cu o pauză între 19975-1978). Trupa şi-a reînceput activitatea în octobrie 2014; Progresiv TM (1975-1978), Stepan Project (1995-prezent).
Împreună cu Pro Musica a scos LP-ul „Rock nr. 9“ (1981) şi albumul „Rockul baroc“ (1986). La sfârşitul lui decembrie 1989, a compus imnul Revoluţiei: „Timişoara“. A scris muzică pentru peste 90 de filme şi piese de teatru. De asemenea, sub titulatura Stepan Project, a produs trei albume care compun trilogia „Sensul vieţii“ (albumele sunt: „Sensul vieţii“, „Undeva în Europa...“ şi „Lumina“). A fost director muzical la Radio Vest, în perioada 1990-2000, iar în 2012 a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Timişoarei.
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
