Inspectorul de la Activităţi Nucleare acuzat că a defectat GPS-ul maşinii de serviciu cu un şoarece mort. Bărbatul a fost prins în Ungaria cu viteză excesivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un inspector de la Controlul Activităţilor Nucleare a fost concediat după ce s-a plimbat cu maşina instituţiei în interes personal. Judecătorii l-au reangajat FOTO Arhivă
Un inspector de la Controlul Activităţilor Nucleare a fost concediat după ce s-a plimbat cu maşina instituţiei în interes personal. Judecătorii l-au reangajat FOTO Arhivă

Un dosar din arhiva instanţei scoate la iveală o situaţie incredibilă. Un funcţionar al statului este acuzat că a defectat GPS-ul maşinii folosindu-se de un şoarece şi a dat înapoi kilometrajul. Totul, ca să se poată folosi de maşina de serviciu în interes personal. Când a fost prins, funcţionarul a fost concediat, dar instanţa a dispus reangajarea lui.

Un dosar aflat în arhiva Tribunalului Arad scoate la iveală modul în care Bodnar Dorin Aurel, un inspector al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) a fost concediat după ce a fost prins că foloseşte maşina instituţiei în interes personal. Totul a început în primăvara anului 2017, când pe adresa CNCAN a ajuns o amendă pentru depăşirea vitezei legale, în Ungaria. În urma verificărilor, s-a stabilit că inspectorul CNCAN responsabil de zona de Vest a ţării a ţării a fost în prima zi a anului 2017 în Ungaria, cu maşina instituţiei, o Dacia Logan, în interes personal. În urma cercetării disciplinare, CNCAN a decis concedierea inspectorului Bodnar.

Funcţionarul concediat a contestat sancţiunea în instanţă, iar prima fază a procesului s-a judecat la Tribunalul Arad, care a decis anularea deciziei de concediere şi reîncadrarea lui Bodnar pe funcţie. CNCAN a depus apel, care s-a judecat la Curtea de Apel Timişoara. În proces, instituţia a l-a acuzat pe funcţionar, în baza unor constatări făcute în service, că, pentru a ascunde folosirea maşinii în interes personal, a defectat GPS-ul, plasând în zona instalaţiei electrice un şoarece mort şi înlocuind o siguranţă bună cu una arsă. De asemenea, CNCAN şi-a acuzat angajatul că a dat înapoi şi kilometrajul maşinii pentru a ascunde kilometri parcurşi în interes personal.

În proces, funcţionarul a invocat încălcarea procedurilor în concedierea sa (încălcarea dreptului la apărare). Pe fondul cauzei a arătat că  „folosirea autoturismului în afara programului de lucru nu poate fi considerată ‹‹folosire abuzivă››”. În apărarea sa, Bodnar a arătat că a plătit amenda pentru viteză venită din Ungaria.

Referitor la şoarecele găsit în instalaţia electrică a maşinii, Bodnar a arătat că „după ce a fost îndepărtat şoarecele şi a fost înlocuită siguranţa arsă, sistemul de monitorizare GPS a funcţionat, ceea ce înseamnă ca nu a fost nici o intervenţie umană la aceste instalaţii”.

Reangajat de judecători şi prins în flagrant când lua mită

Curtea de Apel Timişoara a decis în urmă cu un an, anularea deciziei de concediere şi sancţionarea funcţionarului cu 10 la sută pentru o perioadă de trei luni. În luna decembrie 2018, inspectorul CNCAN a fost reţinut şi pus ulterior sub control judiciar după ce a fost prins în flagrant luând mită. Potrivit procurorilor bihoreni, Bodnar i-a cerut unui medic veterinar pe care îl controla suma de 1.300 de lei. Medicul l-a denunţat pe inspectorul CNCAN, iar DGA a organizat un flagrant.

Pe site-ul CNCAN este o listă cu numerele de telefon ale inspectorilor CNACN. „Adevărul” a încercat să îl contacteze pe Dorin Aurel Bodnar la numărul care figurează în dreptul său, dar la acel număr a răspuns un domn care a spus că „numărul acesta nu mai este folosit de domnul Bodnar”. Un alt inspector CNCAN contactat de „Adevărul” a declarant că mai multe lucrări ale inspectorului Bodnar au fost repartizate altor colegi, fiind posibil ca inspectorul să nu mai lucreze în cadrul instituţiei sau să fie suspendat.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite