Instructorul de arte marţiale care a abuzat sexual două fetiţe rămâne cu pedeapsa de 12 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Pârvan (dreapta). FOTO: facebook.com
Dan Pârvan (dreapta). FOTO: facebook.com

Dan Pârvan s-a înfăţişat ieri în faţa magistraţilor Curţii de Apel Timişoara cu speranţa că pedeapsa primită iniţial va fi redusă. Apelul său a fost respins de judecători pe motiv că a fost depus după expirarea termenului legal.

Avocatul senseiului care şi-a recunoscut vinovăţia a susţinut în faţa judecătorilor, conform pressalert.ro, că apelul a fost depus la timp, însă acesta a fost respin tocmai pentru întîrziere. Astfel, antrenorul de karate rămâne cu pedeapsa de 12 ani de închisoare pentru pedofilie, iar următoarea cale de atac pentru apărătorul său este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, judecătorii l-au condamnat şi la plata a 50.000 de euro pentru fiecare dintre victime şi 10.000 de euro pentru fiecare membru al familiilor celor două fetiţe. Avocaţii victimelor ceruseră iniţial 300.000 de euro despăgubiri. Decizia magistraţilor poate fi atacată cu recurs.

Dan Pârvan a fost arestat la mijlocul lunii septembrie 2012 şi a recunoscut abuzul în faţa judecătorilor, spunând că îi pare rău pentru faptele comise, că totul a fost "o joacă". În urma percheziţiilor făcute în locuinţa antrenorului poliţiştii au găsit câteva fotografii cu cele două fetiţe în ipostaze pornografice.

Dan Pârvan era angajat al Facultăţii de Agronomie şi instructor de arte marţiale posesor al centurii negre cu 5 dan, iar cazurile celor două fetiţe pentru care a fost arestat nu au fost primele sale abuzuri. După arestarea sa, o fostă elevă de arte marţiale a celui arestat şi-a povestit, sub protecţia anonimatului, experienţa traumatizantă prin care a trecut.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite