Interlopul român acuzat că a comandat asasinarea unui jurnalist, prins de carabinieri lângă Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Boncu a fost capturat în Italia FOTO Pressalert.ro
Lucian Boncu a fost capturat în Italia FOTO Pressalert.ro

Interlopul timişorean Lucian Boncu, condamnat în primă instanţă la 12 ani de închisoare pentru trafic de droguri şi trimis în judecată pentru că a comandat asasinarea jurnalistului Dragoş Boţa, a fost prins în Italia.

Condamnat în primă instanţă la 12 ani de închisoare pentrutrafic de droguri, judecat pentru că a comandat asasinarea jurnalistului Dragoş Boţa (fondator al site-ului pressalert.ro) şi aflat sub control judiciar, interlopul Lucian Boncu s-a prezentat în 28 mai la Poliţie, conform programului stabilit prin sentinţa de plasare sub control judiciar. În timp ce era la Poliţie, Boncu a aflat că DIICOT îl suspectează că încearcă să fugă din ţară cu ajutorul unui alt interlop, Sorin Udrea, şi va fi propus pentru arestare preventivă. Sub pretextul că iese din încăpere pentru că a primit un telefon, Boncu a părăsit sediul Poliţiei Timiş şi a dispărut, închizându-şi telefonul.
 

DIICOT a cerut arestarea lui Boncu pentru că erau informaţii că îşi pregătea fuga din ţară, cu ajutorul lui Sorin Udrea, aflat în Italia. Şi acesta a fugit înainte de sentinţa din dosarul de crimă organizată în care a fost condamnat, executând apoi o pedeapsă uşoară, în arest la domiciliu, în Italia.
 

Tribunalul Timiş a decis arestarea în lipsă a lui Lucian Boncu pentru 30 de zile. 
 

Interlopul a fost dat în urmărire internaţională şi a fost capturat de carabinieri, pe 1 iunie, în localitatea Latina, de lângă Roma. 
 

“Acesta a fost ridicat în momentul în care s-a dus să-şi depună actele pentru obţinerea rezidenţei. Boncu era însoţit de prietenul său, Sorin Udrea, liderul interlop care a plecat din ţară în Italia, în 2016, înainte de sentinţa definitivă a Curţii de Apel Timişoara care l-a condamnat la şase ani şi opt luni de închisoare în dosarul de crimă organizată în care a fost inculpat”, scrie Pressalert.ro.

Carabinierii l-au ridicat şi pe Sorin Udrea.

Conform sursei citate, Udrea este cel care a ajutat-o pe fugara Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, să obţină acte de rezidenţă în Italia şi că împreună cu Boncu au pus la cale o adevărată operaţiune de decredibilizare şi anihilare a procurorilor şi poliţiştilor care le-au făcut dosarele penale. 
 

Vă mai recomandăm:

Înregistrările video care dovedesc planul de asasinare a jurnalistului Dragoş Boţa: „De cinci ani ăla scrie de mine. O să-l împuşcăm”
 

Poliţist concediat după întâlniri de taină cu un interlop aflat în arest la domiciliu: „Scopul vizitelor a fost servirea unor mese“

Lider interlop român, acuzat că a comandat asasinarea unui jurnalist. Ce recompensă le-a promis executanţilor

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite