Istoria deosebită a familiei din care provine medicul Virgil Musta, cel care vindecă la Timişoara bolnavii de Covid-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul timişorean Virgil Musta, şef de Secţie la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, unde s-au vindecat peste 60 de pacienţi infectaţi cu coronavirus, provine dintr-o familie cu o istorie deosebită.

De câteva zile, numele doctorului Virgil Musta de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie “Victor Babeş” e pe buzele tuturor românilor. Având în vedere că este şi purtător de cuvânt al spitalului de la Pădurea Verde, Virgil Musta a fost şi principalul comunicator în ce priveşte situaţia provocată de pandemia de coronavirus.

În Timişoara, doctorul este însă cunoscut de mult timp pentru sfaturile medicale pe care le oferă la Radio Timişoara şi acţiunilor de prevenţie în care este implicat.
 

Doctor primar, cadru universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara”, doctorul Virgil Musta este lăudat, de bună seamă, pentru reuşita pe care o are în vindecarea pacienţilor loviţi de coronavirus. 
 

Seriozitatea doctorului Musta şi generozitatea acestuia sunt trăsături moştenite de la un neam pe care documentele îl pomenesc acum mai bine de 250 de ani.

virgil Musta FOTO Facebook City Doctors


Medicul Virgil Musta
 

Publicistul timişorean Dinu Barbu a răscolit vechile documente şi a aflat istoria neamului mustonilor.

Filaret Musta a fost episcopul Caransebeşului


Medicul Virgil Musta poartă un nume fălos al bănăţenilor cărăşeni. 
 

“În 20 martie 1839, se naşte arhiereul (n.r.cea mai înaltă treaptă în ierarhia bisericească) Filaret Musta - primind la botez numele Filip, fiind unul dintre cei 12 copii ai capelanului Adam Musta din Văliug, amintit în documente ca preot în parohia Văliug în anul 1759!. Monah, protosinghel, arhimandrit datorită meritelor sale, <în unanima aprobare şi bucurie a Sinodului eparhial, în 23 aprilie 1902 Flaret Musta a fost numit vicar episcopesc al diecezei Caransebeşului>.
 

A primit multe ordine şi decoraţii din partea mai marilor vremii, de la Franţ Iosef al Austro-Ungariei la Casa Regală a României, aşa că mă opresc la ceea ce care l-a înnobilat pentru vecie: <În 1919, la întrunirea primului Senat al României, călugărul de la Caransebeş a fost ales preşedinte de onoare al primului Senat al României, iar după aceea i s-a oferit conducerea grupului parlamentar bănăţean>. 
 

Arhiereul Filaret Musta a slujit neobosit Episcopia Caransebeşului vreme de 61 de ani. A colaborat cu viitorul Patriarhul Miron Cristea între anii 1910-1919, timp în care Ilie Miron Cristea a fost Episcop al Caransebeşului”, scrie Dinu Barbu. 

Mustongi


Statuia lui Filaret Musta de la Caransebeş
 

Conform părintelui Zaharia Pereş, episcopului Filaret Musta i se datorează alegerea în fruntea Eparhiei a celui care va devine primul Patriarh al României, Miron Cristea.

Mustongi

Bustul lui Filaret Musta de la Văliug Bunic deputat în Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia

Fiul arhiereului Filaret Musta, protopopul Virgil Musta (născut în 8 februarie1884, în comuna cărăşană Ghimbora) a fost deputat în Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. 
 

“Părintele Virgil Musta a fost preot doi ani în Ghimbora şi trei ani în Mărghita, în judeţul Torontal (azi în Banatul sârbesc). În anul 1918 a fost numit profesor la Institutul Pedagogic din Caransebeş, iar în anul1922 a fost ales protopop al Oraviţei, funcţie în care a rămas până în anul 1948”, mai aflăm de la Dinu Barbu. 

Mustongi


Oraviţa - Slujba de pomenire a protopopului Virgil Musta. În dreapta Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, este regretatul Horia Musta

 

Fiu de judecător  

Protopopului Virgil Musta a fost tatăl lui Horia Musta (născut la 21 august 1914 în comuna Marghita Mare, lângă actualul oraş sârbesc Vârşeţ) viitor judecător. 
 

“L-am cunoscut pe regretatul senior Musta - membru al PNL din anul 1932, în vara anului 1991, când am preluat redacţia Dialog liberal. Era în relaţii bune cu doctorul radiolog Pleş şi cu tatăl meu, cam toţi trei de aceeaşi vârstă, împărţind atunci aceleaşi idealuri post decembriste. Tempi passati…Ceea ce e demn de amintit este efortul făcut de magistratul Horia Musta în recuperare istoriei neamului său. Aşa că în 2009 trimite la tipar o carte deosebită pentru istoria Banatului, la care a lucrat mai mulţi ani. Tipărit la editura Marineasa în anul 2009, volumul se numeşte «Neamul mustonilor în Banat». A fost lansat în prezenţa Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, adaugă Dinu Barbu. 

Mustongi


Horia Musta încadrat de mitropolitul Nicolae şi editorul cărţii Viorel Marineasa

Horia Musta a fost cel mai longeviv senior liberal din România. A avut de suferit şi în temniţele comuniste.
 

Fraţii Virgil şi Ioan practică medicină cu har  

Horia Musta a avut doi băieţi: Ioan şi Virgil. Amândoi au devenit medici în Timişoara. Dr. Ioan Musta este gastroenterolog la Spitalul Clinic Muncipal de Urgenţă Timişoara. Fratele său, devenit supercunoscut datorită vindecării pacienţilor prinşi de coronavirus, este, aşadar, Virgil Musta. 

“Dintre toate cele demne de remarcat e şi modestia lui, mai ales acum, în vâltoarea laudelor din toate părţile. Dr. Virgil Musta a precizat, de câte ori a avut ocazia, că el aplică o anume schemă medicamentoasă, un <cocktail> indicat de profesorul Străinu- Cercel şi că pacienţii trataţi astfel erau tineri şi nu prezentau forme grave al infecţiei. Modestia, o calitate rară, dar nu şi la vechiul neam al mustonilor bănăţeni”, a încheiat scriitorul Dinu Barbu.

Cei doi fraţi Musta deţin şi clinica privată Profilaxis din Timişoara.

Virgil Musta

Medicul Virgil Musta a fost invitat de mitropilitul Ioan al Banatului să vorbească enoriaşilor despre coronavirus

Citeşte şi:

Sfaturile preţioase ale medicului Musta. Cum eviţi contaminarea prin haine sau pantofi şi de ce sunt mănuşile o mare capcană
 

Ce măsuri de prevenţie poţi lua dacă locuieşti în aceeaşi casă cu persoane vârstnice. Sfaturile doctorului Musta

Apelul răscolitor al doctorului Musta către medici: „Rămâneţi «pe baricade»! N-avem o meserie oarecare. Ne-am ales-o la bine şi la greu“

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite