Laura Hant, fosta preşedintă PSD Austria, şi-a dat demisia. „PSD Austria nu mai există”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Hant şi Bogdan Stanoievici, ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni FOTO Facebook/Laura Hant
Laura Hant şi Bogdan Stanoievici, ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni FOTO Facebook/Laura Hant

Laura Hant, fosta preşedintă a fililialei PSD din Austria, şi-a anunţat demisia printr-o scrisoare publicată pe site-ul ziarului Jurnalul Românesc, care apare la Viena.

Laura Hant a publicat astăzi o scrisoare intitulată “PSD Austria nu mai există”, prin care anunţă că se retrage din toate funcţiiloe politice. Românca de la Viena, orginară din Arad, a fost preşedintele PSD Austria. 

Redăm întreaga scrisoare a Laurei Hant, din Jurnalul Românesc.

“PSD Austria nu mai există

Sunt momente în viaţă când ajungi la răscruci de drumuri, marcate sau nemarcate ca atare. Sunt momente în mersul nostru prin lume în care ajungem să ne întrebăm dacă drumul ales a fost, este şi va fi cel mai bun, pentru a ne ajuta să trecem prin viaţă aşa cum credem noi că este bine, dar mai ales pentru a ajunge în final acolo unde ne-am propus fără ca propia conştiinţă să fie mutilată. Sunt momente în viaţa fiecăruia în care obiectivele alese trebuie atent cântărite, regândite şi chiar reformulate, pentru a reduce la minim riscurile, pierderile şi posibilitatea naşterii unor frustări deranjante, pentru noi şi pentru cei din jurul nostru. 

Şi mai sunt situaţii în care trebuie să ne asumăm diferite lucruri, mai puţin plăcute, cum ar fi: eşecuri, dezamăgiri, nemulţumiri, etc. Astfel de momente pot să apară mai rar sau mai des, funcţie de parcursul asumat de fiecare muritor în parte. 

Important este să-le recunoaştem, să-le acordăm importanţa cuvenită şi să acţionam în consecinţă, chiar dacă nu ne este uşor, chiar dacă constatăm că ar trebui să ne schimbăm radical, chiar dacă alegerea schimbării ne apare a fi echivalentă unei dezertări.

Viaţa merge galopant înainte, lumea se transformă vizibil iar România se străduieşte gâfâind să ţină ritmul, ne mai având timp să înveţe din greşelile făcute de alţii şi renunţând la un amplu dialog naţional care să ne ajute să alegem calea cea mai dreaptă pentru toţi românii.

Societatea românească se radicalizează, se rigidizează, se divizeaza periculos şi, nu în ultimul rând, îşi pierde din elasticitate prin renunţarea pe faţă la toleranţă, la înţelegerea şi acceptarea semenilor noştri care “îndrăznesc să aibe alte păreri, opţiuni, simpatii, aşteptari sau orizonturi”, privind definirea interesului şi binelui comun.

E trist să vezi şi să auzi că ţara se ia şi se dă înapoi. Ţara suntem noi, toţi românii, şi ea ori aparţine tuturor ori nimanui. Democraţia românească suferă însă în acest moment de sindromul “strada”. Strada este însă un semnal sensibil al problemelor care frământă un popor, al pericolelor care pasc o naţiune, motiv pentru care trebuie serios luată în seamă şi tratată corespunzător, în regim de urgenţă medicală, prin comunicare, consultare şi respect. Problemele ridicate de oamenii ieşiţi în stradă trebuie urgent rezolvate în spiritul democraţiei şi al legii. Statele puternice, marile democraţii, nu sunt conduse din stradă ci din cancelarii.

Îmi doresc o Românie în care lumea, românii, indiferent cine conduce ţara, să nu mai fie nevoiţi, să nu aibă motive, altele decât de bucurie, să iasă în stradă.

Dar vorba neamţului, “lange Rede, kurze Sinn”, astăzi România are în domnul Klaus Johannis un nou preşedinte ales, pe care îl felicit sincer şi căruia îi doresc din suflet să aibă tăria şi înţelepciunea să-i unească şi să-i urnească pe români pentru consolidarea unităţii naţionale şi asigurarea progresului ţării noastre, România!
 

În ce mă priveste, am hotărât să mă retrag din toate funcţiile politice deţinute şi să-mi rezerv dreptul de a-mi proiecta în linişte şi libertate, în intimitatea familiei, parcursul pentru anii viitori. Le mulţumesc, pe această cale, tuturor celor care au avut încredere în mine şi le doresc mult succes şi o viaţă mai buna în România lucrului cu adevărat bine făcut!"

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite