Marilen Pirtea, rectorul UVT: „Şoferii UBER nu sunt de blamat. Dreptul la muncă este asigurat în mod egal tuturor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marilen Pirtea susţine că libera concurenţă şi competitivitatea sunt principii care reglează uniform piaţa europeană a serviciilor de transport în sistem de taximetrie şi transport persoane rideshare.

Deputatul Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, intervine în conflictul dintre taximetrişti şi cei care lucrează prin UBER, conflict ce a cunoscut o nouă etapă, la sfârşitul săptămânii trecute, sub forma unui protest al taximetriştilor din Timişoara.

„Avem datoria să respectăm dreptul la muncă şi tratamentul fiscal egal al tututor celor care muncesc în activităţi de taximetrie şi transport persoane de tip rideshare, chiar dacă apar diferenţe de tarife ale serviciilor de piaţa prestate de aceştia, provenite din competitivitatea şi tipul de business”, spune Marilen Pirtea.

În răspunsul pe care Ministerul Finanţelor Publice l-a formulat la interpelarea pe care deputatul liberal a adresat-o în Parlament se precizează faptul că veniturile obţinute de persoanele fizice care realizează transport privat prin aplicaţia UBER beneficiază de un tratament fiscal care nu este diferit de cel aplicabil veniturilor obţinute de angajaţii altor societăţi de taximetrie. 

Marilen Pirtea susţine că libera concurenţă şi competitivitatea sunt principii care reglează uniform piaţa europeană a serviciilor de transport în sistem de taximetrie şi transport persoane rideshare, iar specificul de operare comercială acelor două tipuri de societăţi fac posibile diferenţe de costuri, reflectate în tarifele finale aplicate. Cu toate acestea, toate societăţile plătesc impozit pe profit, reglementat de Codul fiscal, iar toţi angajaţii acestor societăţi, indiferent că sunt de taximetrie sau de ridesharing, plătesc impozite similare, reglementate de Codul muncii, adaugă liberalul.

„Nu este deloc indicat să-i dezavantajăm şi să-i blamăm pe cei care prestează servicii de transport în regim ridesharing, acuzându-i de dumping, din cauză că tarifele lor sunt uneori mai mici decât tarifele celor care prestează servicii de taximetrie prin companii locale. Pentru aceste diferenţe de tarife nu sunt responsabili angajaţii, ei plătesc acelaşi impozit pe veniturile din muncă, precum angajaţii societăţilor de taximetrie. Pentru diferenţa de tarife, provenită dintr-o structură a costurilor diferită în societăţile clasice de taximetrie faţă de societăţile de transport rideshare, nu pot să fie acuzaţi cei care îşi exercită dreptul la muncă. E important să reafirmăm că dreptul la muncă este asigurat în mod egal tuturor celor care activează în acest domeniu”, a transmis Marilen Pirtea.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite