Medicul de la Spitalul Militar acuzat că pensiona pe caz de boală persoane sănătoase tun a fost arestat preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Poşiar a fost preventiv pentru 30 de zile FOTO pressalert.ro
Eugen Poşiar a fost preventiv pentru 30 de zile FOTO pressalert.ro

Medicul Eugen Poşiar, şeful secţiei Interne de la Spitalul Militar Timişoara a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de judecătorii Tribunalului Timiş. Sentinţa poate fi contestată la Curtea de Apel.

Judecătorii Tribunalului Timiş au luat cea mai dură măsură preventivă în cazul medicului de la Spitalul Militar Timişoara acuzat că, în schimbul unor sume de bani, pensiona pe caz de boală jandarmi, pompieri sau angajaţi ai sistemului penitenciar. Astfel, Poşiar a fost arestat pentru 30 de zile, decizia putând fi contestată la Curtea de Apel.

Acuzaţiile aduse lui Poşiar

Potrivit unor surse din cadrul anchetei citate de pressalert.ro, cadrele care voiau să se pensioneze erau internate fictive astfel încât să se poată pensiona anticipat, medicul încasând de la fiecare persoană aproximativ o mie de euro. Numai de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Arad s-ar fi pensionat în ultima perioadă prin această metodă 70 de persoane.

Medicul dormea în casă cu 150.000 de euro

Cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliul medicului Poşiar, procurorii au găsit într-un seif 150.000 de euro cash. Potrivit unor surse judiciare, printre banii din seiful medicului s-au găsit şi bani marcaţi, oferiţi în cadrul anchetei de investigatori sub acoperire care au jucat rolul pacientului pensionabil. Potrivit propriei declaraţii de avere, medicul Poşiar deţine, alături de soţia sa, un teren de 400 de metri pătraţi, o casă, două apartamente şi o casă de vacanţă. Medicul acuzat de luare de mită a fost prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite