Medicul Virgil Musta: Sunt copleşit de gândul că poate va trebui să aleg între viaţă şi moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Virgil Musta
Dr. Virgil Musta

Medicul Virgil Musta, şeful Clinicii de Infecţioase de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, este îngrijorat de numărul mare de infecţii cu COVID-19.

Situaţia nu este deloc roză la Timişoara. Sâmbătă a fost stabilit un nou record de infectări cu COVID-19: 202 persoane în judeţul Timiş, dintre care 101 în Timişoara. 

În această dimineaţă, numărul total de persoane internate  confirmate cu COVID-19 s-a ridicat la 189, iar număr persoanelor internate la ATI: 21. 

În acest context, medicul Virgil Musta a avut o intervenţie la Digi24, în care a spus că dacă tendinţa de creşte rămâne la fel, în scurt timp medicii vor fi nevoiţi să aleagă între viaţă şi moarte. 

„Înca nu am ajuns să alegem, dar să ştiţi că nu suntem departe şi numai gândul acesta pe mine, cel puţin, mă terifiază. Sunt copleşit de gândul că poate va trebui la un moment dat, să aleg între viaţă şi moarte. Până în momentul de faţă am avut încă posibilitatea să trimit pacienţii care sunt grav în spitale suport. Dar secţia noastră de ATI este plină. La Spitalul Victor Babeş, secţiile de Infecţioase şi de Pneumologie sunt pline şi spitalele suport mai au câteva locuri. Există un sistem în clinicile de terapie intensivă care îşi cunosc locurile şi se orientează pacienţii în funcţie de locurile acestora, dar din păcate sunt limitate. De exemplu, am asistat la o situaţie teribilă în urmă cu două nopţi, când a venit o pacientă cu saturaţie de 60 care trebuia internată în terapie intensivă şi nu am avut loc. S-a internat pe secţie, cu oxigen, o oră, pâna când, din întâmplare, o pacientă a decedat în terapie intensivă şi imediat a fost ea mutată”, a povestit Virgil Musta, în intervenţia la Digi 21. 

Vă mai recomandăm:

Un nou record de infecţii cu COVID-19 în judeţul Timiş. 202 cazuri la 2.699 de teste şi o persoană decedată

Părintele Varlaam, stareţul Mănăstiri Partoş, internat la ATI cu coronavirus: Se pare că fratele acesta, Covid, nu m-a ocolit

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite