UPDATE/VIDEO Membrii USR care strângeau semnături pentru modificarea Constituţiei, sancţionaţi la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandal politic de amploare, la Timişoara. Primarul Nicolae Robu îi acuză pe membrii USR care strâng semnături în centrul Timişoarei că sunt „trotsky-işti” pentru că acţiunea lor nu are aprobare. La cererea primarului cei de la USR au fost sancţionaţi de Poliţia Locală cu avertisment.

UPDATE: USR Timiş a publicat o înregistrare a momentului în care primarul Timişoarei este abordat de membrii USR pentru a semna petiţia pentru modificarea Constituţiei. Din înregistrare se vede cum primarul îi spune senatorului USR că nu poate aduna semnături oriunde, spunându-i poliţistului local să nu îi amendeze pe cei de la USR „că nu se pune problema să îi amendaţi”. În momentul în care senatorul Nicu Fălcoi îl întreabă pe Nicolae Robu dacă dă ordine Poliţiei Locale, Robu răspunde: „Da. Evident. Că sunt şeful Poliţiei Locale printre altele”.

Primarul Nicolae Robu a venit cu precizări, pe pagina sa de Facebook, publicând solicitarea USR de autorizare a strângerii de semnături pe domeniul public. Potrivit documentului, USR a solicitat autorizarea strângerii de semnături, fără montare de corturi, în 11 puncte din oraş, primăria aprobând strângerea de semnături în nouă puncte. "Comisia de Ordine Publică, după consultarea cu subsemnatul, a aprobat fără ezitare 9 din cele 11 locaţii –vezi fotocopia ataşată-, respingând solicitarea doar pentru cele două locaţii din zona de promenadă a oraşului, pentru care există o decizie de interdicţie din 2016, adoptată, atunci, în semn de respect pentru timişoreni şi turiştii Timişoarei şi respectată de atunci de absolut toate partidele, de toate organizaţiile nepartinice şi de toate persoanele fizice; doar în campaniile electorale s-au făcut derogări, de care au făcut uz doar USR şi alte partide mici, nicidecum partidul condus de mine în Timiş, PNL", a scris Robu pe pagina sa de Facebook.



Conflict fără precedent între reprezentanţii „dreptei” din Timişoara. Primarul Timişoarei, Nicolae Robu (PNL) a declanşat un atac dur la adresa celor de la USR, acuzându-i că militează pentru legalitate şi stat de drept încălcând „cu nonşalanţă legile şi regulile locale, inclusiv normele de bun simţ, până la urmă”. Concret, Robu îi acuză într-o postare pe Facebook pe cei de la USR că strâng semnături în centrul Timişoarei, fără a avea aprobare în acest sens. Pentru gestul lor, USR-iştii au fost numiţi de Nicolae Robu „trotsky-işti”.

„Astăzi, mă plimbam, cum fac frecvent, prin superba şi vasta noastră zonă de promenadă, cum fac zilnic mii şi mii de timişoreni. Venind din Piaţa Libertăţii spre Piaţa Victoriei, la ieşirea spre aceasta de pe str. Alba Iulia, am fost agasat, ca atâţia alţi timişoreni şi vizitatori ai Timişoarei, de un grup de indivizi care, întru sfidarea regulilor locale şi a aprobării derivate din acestea acordată de Comisia de Ordine Publică, strângeau semnături! Nu contează cine erau - nu vreau să le fac notorietate nominalizându-i!-, nu contează pt ce strângeau semnături, contează doar că aceste personaje cu conduită de trotsky-işti se pretind luptători pt legalitate, iar ei sfidează legea şi nu nedându-şi seama ce fac, ci, mai grav, considerând că legea e pt alţii, nu pt ei! Ştiţi care e paradoxul, oameni buni? Paradoxul este că aceşti indivizi care n-au nimic în comun cu valorile dreptei, dimpotrivă, sunt pur şi simplu trotsky-işti, au electorat de dreapta -cetăţeni de calitate, dezamăgiţi, disperaţi de ce-au văzut pe scena politică de ani şi ani-, electorat care le-a dat votul cu ochii închişi, ca cec în alb! Nu mai repetaţi această greşeală, stimaţi confraţi de dreapta! Nu mai daţi nimănui vot în alb!”, a scris Robu pe Facebook.

Postarea primarului Nicolae Robu a generat sute de comentarii negative la adresa primarului Nicolae Robu. În miez de noapte, Nicolae Robu a şters postarea care a generat sute de comentarii negative, realizând o nouă postare cu acelaşi conţinut. Astfel, primarul renumit pentru că îi blochează pe cei care îl contrazic pe Facebook, a şters toate comentariile negative la adresa sa.

USR Timiş a reacţionat printr-un comunicat de presă, arătând că membrii partidului, care adunau semnături în centrul oraşului au fost sancţionaţi cu avertisment la cererea primarului  Robu. USR arată că poliţiştii locali au avut mari dificultăţi în a da o încadrare juridical faptei lor. Redăm mai jos comunicatul USR:

Ne exprimăm profunda indignare şi dezamăgire faţă de reacţiile şi atitudinea primarului Timişoarei, domnul Nicolae Robu, şi faţă de modul abuziv în care acesta înţelege să îşi exercite prerogativele de edil al oraşului Revoluţiei din 1989.

Solicitat ieri de către senatorul USR Nicu Fălcoi să semneze pentru susţinerea iniţiativei „Fără penali în funcţii publice”, domnul Robu a refuzat vehement. Vizibil iritat, domnul primar nu s-a rezumat, însă, doar la a ne refuza, ci le-a dat dispoziţie să ne sancţioneze agenţilor Poliţiei Locale apăruţi imediat în zonă.

Şi, pentru a-şi confirma veleităţile antidemocratice, întâiul ctitor al urbei a trasat sarcini precise poliţiştilor locali, care au fost puşi în dificultate, fiind nevoiţi să găsească o încadrare juridică pentru „delictul” decis de domnul Robu.

Faptul că primarul a declarat, cu dezinvoltură, că domnia sa este cel care decide şi dispune poliţiştilor locali ce fel de măsură de sancţionare se impune este, în egală măsură, alarmant şi revoltător. Dumnealui şi-a dezvăluit, o dată în plus, profilul psihologic: un om ce consideră acest oraş moşia lui, o gândire iliberală, specifică şi vătafului de Teleorman, Liviu Dragnea.

Inutil de descris situaţia ingrată în care au fost puşi poliţiştii locali de atitudinea domnului Robu. Este de ajuns să menţionăm faptul că a fost nevoie de prezenţa la faţa locului a 5 poliţişti locali şi a unui consilier juridic pentru ca, la capătul a aproape două ore de deliberări, să fie redactat un proces verbal căruia îi pot fi imputate neajunsuri de fond semnificative.

USR Timişoara înţelege să îşi formuleze public dezacordul faţă de atitudinea edilului Nicolae Robu şi faţă de acest gen de practici menite să sufoce orice formă de manifestare cetăţenească liberă şi democratică. Indicaţiile date poliţiştilor locali de a-i sancţiona cu avertisment pe membrii echipei noastre vorbesc cât se poate de elocvent despre incapacitatea domnului Robu de a evada din tiparele de gândire USL-iste, cărora încă le este tributar.

Condamnăm felul în care domnul Robu a înţeles să reacţioneze în circumstanţele descrise mai sus, considerând că acesta reprezintă o ruşine atât pentru Timişoara, cât şi pentru partidul al cărui membru este.

Totodată, adresăm un apel tuturor timişorenilor care păstrează viu în spirit mesajul Proclamaţiei de la Timişoara să ni se alăture şi să susţină campania „Fără penali în funcţii publice”. Solidarizarea în jurul acestui deziderat este semnalul curăţirii clasei politice. Românii merită să fie reprezentaţi şi conduşi de persoane oneste şi integre.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite