MEMORII Iuliu Maniu, în descrierea unui coleg de partid: „Te lua cu «dragule», dar în fond nu era aşa de blajin. Ştia să urască fără cruţare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul din cei mai importanţi oameni politici ai României, de mai multe ori prim-ministru, Iuliu Maniu este descris în cartea de memorii a unui coleg al său de partid ca un om foarte modest, „lipsit de cele mai elementare pretenţii de confort”.

Unul dintre cei mai importanţi oameni politici ai Banatului în perioada interbelică, Coriolan Băran, fost primar al Timişoarei şi al fost prefect al judeţului Timiş – Torontal, a ajuns să lucreze îndeaproape şi cu Iuliu Maniu, unul dintre politicienii marcanţi ai vremii.

În cartea sa de memorii, Corional Băran, decedat în 1976, după ce în anii ’50 a fost închis timp de cinci ani şi jumătate în închisorile comuniste, descrie colaborarea pe care a avut-o cu Iuliu Maniu. Băran îşi face şi o caracterizare lui Maniu, pe care îl descrie ca un om care „nu avea scăpărări de mare inteligenţă”, dar care era un om foarte modest.

Băran povesteşte că l-a cunoscut pe Maniu în ziua de  22 octombrie 1918 la Budapesta. „A doua oară l-am intalnit la Arad, cam cu o luna mai târziu, când lucram la pregatirea Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia. Cum presedintele de atunci al patidului Gheorghe Pop de Băsesti era foarte bătrân, avea 84 de ani, nu putea participa direct la lucrările pregătitoare, l-a incredintat pe Maniu ca in colaborare cu arădenii să facă demersurile necesare. In Arad am luat de câteva ori masa cu dânsul si cu multi altii. Chestiunea de la ordinea zilei care ne preocupa era organizarea adunarii nationale. Toată discutia se invârtea in jurul acestui punct”, povesteşte Coriolan în Memoriile sale.

Fostul politician bănăţean mai relatează că în timpul Consilului Dirigent l-a mai întâlnit pe Maniu de 2-3 ori cu totul trecător, schimbând doar câteva fraze conventionale. Ulterior a urmat o colaborare politică strânsă. „Abia in toamna anului 1920 prezentandu-mă la examenul de doctorat la Universitatea din Cluj, l-am căutat in calitatea lui de presedinte al P.N.R. pentru a-i arăta situatia dezastroasă in care a ajuns organizatia partidului in judetul Timis-Torontal. I-am demonstrat că de o organizatie propriu zisa nici nu poate fi vorba. Presedintele organizatiei Dr. Aurel Cosma, fostul prefect cu toti prietenii săi au trcut la liberali. La dânsul a rămas si bruma de archivă a P.N.R.. Din conducerea veche a partidului singurul care a rămas a fost Dr. George Adam, om bolnav de T.B.C. care se află la tratament de Nervi in Italia. Au mai rămas elemente răzlete fără insă a exista o organzatie propriu-zisă”, relatează Coriolan Băran.  

Fostul primar al Timişoarei mai relatează în memoriile sale că Maniu l-a rugat atunci să înceapă o acţiune de organizare a filialei, avându-l şef pe George Avram. „Atunci l-am cunoscut pe Maniu in ipostaza de om blând, gentil, se purta cu mine om tânar de 24 de ani ca si când reprezentam nu stiu ce pentru partid, ori in fond eu nu eram in acea vreme nimic. In tot cazul, felul lui de a se purta si de a mă trata, m-a flatat extraordinar de mult, asa că intors la Timisoara am inceput o campanie extraordinara pentru a injgheba cel putin cadrele unei organizatii. După un an de zile, după ce am reusit să adun elementele răzlete, mai tinere, care inainte n-au făcut politică activă, pentru a demonstra forta noastră am convocat o mare adunare populară la Timisoara inainte de masă si alta in Sânnicolaul Mare dupa masă. I-am garantat lui Maniu că voi aduna la Timisoara cel putin 5.000 de oameni, iar la Sânnicolaul Mare si mai multi”, mai povesteşte Băran.

Coriolan Băran mai povesteşte cum s-a desfăşurat întâlnirile de partid de la Timişoara şi Sânnicolau Mare şi cât de impresionat a fost Iuliu Maniu de ce a găsit în Banat. „Maniu a venit la adunare insotit de Dr. Alexandru Vaida Voivod, Stefan Cicio Pop, Vasile Goldis, Valeriu Braniste, Gheorghe Dobrin, Caius Brediceanu, Sever Dan, deci sfatul intreg al partidului. Adunările au reusit peste asteptări. In special cea din Sânnicolaul Mare, locul meu de bastină. Era naturală această reusită. Averescanii după o guvernare de un an si jumătate au dat dovada incapacitătii totale. Liberalii erau bine cunoscuti de mai inainte. Elementele de pe la sate care s-au dus cu ei s-au intors la vechea matcă. Dupa un banchet la care au participat 200 de fruntasi, la ora 3 după amiază am plecat cu mai multe automobile la Sânnicolau. Ajungând in apropiere de oras, am fost intâmpinati de un convoi de câteva sute de trăsuri, trase de caii cei mai frumosi din regiune. Am coborat din masini urcându-ne in trăsurile impodobite cu flori. Pe lângă trasuri călăreau câteva sute de flacăi imbrăcati in călusari. După ce am ajuns in marginea orasului au inceput să bubuie treascurile, iar vânătorii locali trageau salve de puscă in aer. Ajunsi in piata mare a orasului, acesta gemea de lume, au venit Comlosul, Nerăul, Cenadul, Igris, Pesac, Saravale, Vălcani, Beba, tot comune mari, cu mic cu mare si cu femei. In fata tribunei cântau corurile si fanfarele sătesti. Maniu sălta de bucurie. A declarat categoric că asa primire entuziastă nu a avut niciodată. Adunarea s-a tinut până s-a făcut intunerec. Dupa aceea a urmat un banchet si după toasturile numeroase a urmat o petrecere până in zori. Prima si ultima dată l-am văzut dansând pe Iuliu Maniu. Adevarat că numai hora a jucat-o. In schimb baciul Cicio Pop si Goldis au tinut-o pană dimineata”, mai scrie Bărn în memoriile sale.

Potrivit fostului politician bănăţean, de la acel moment legăturile lui cu Maniu s-au intensificat.Foarte greu de a te ponunta dacă Maniu a fost o inteligentă deosebită, sau un om cu o cultură vastă. Scăpărări de o mare inteligentă nu avea. Cultura lui nu se manifesta cu nimic. Talent oratoric nu avea. Nu scria mai nimic, sau dacă scria acel scris nu strălucea câtusi de putin. Studiile secundare le-a facut la colegiul “Calvin“ din Zalău. Calvinii, puritani, i-au imprimat timbrul de bază al caracterului si al modului de gândire. In viată a ajuns sa trăiasca si sa activeze. Dintr-un mediu de puritani a ajuns intr-un mediu de iezuiti. Combinate aceste două extreme au alcătuit caracterul de mai târziu al lui Maniu”, scrie Băran, care îl caracterizează pe Maniu ca un om extreme de modest.

„Era de o modestie exagerată, lipsit de cele mai elementare pretentii, nu de lux, ci de un elementar confort. Nici o dată nu a inchiriat un apartament in Bucuresti. A stat lunga vreme in modest aranjatul apartament al lui Ion Lugojanu, impreuna cu acesta, ginerele de mai târziu al lui Stelian Popescu. Dupa căsătoria acestuia, in diferite camere mobilate ducea o viata de student.  Nu de boem, căci nu avea spirit de boem câtusi de putin”, mai scrie Băran.

Potrivit lui Coriolan Băran, în ciuda vorbirii blajine a lui Maniu, fostul om politic avea şi o latură ascunsă. „Maniu avea o voce catifelată, blândă, vorbea domol si te lua cu “dragule”. Acest fel de a vorbi insela pe multi. In fond nu era asa de blajin. Dimpotrivă stia să urască fară crutare. Părea sincer si cu gânduri curate. Aici aplica metoda iezuită de la Blaj. Nu era comunicativ de fel si nici sincer. Avea ascunzisurile, reperele lui mintale de nepătruns. Nu lasa pe nimeni, dar absolut pe nimeni să patrundă in sufletul lui. In schimb era influentabil in chestiuni mai mici, de multe ori intr-un mod de neinteles. Ii plăcea sa fie anturat. Nu-si alegea deloc anturajul. Avea o camarillă pestrită până la extrem, incepând cu Aurel Leucutia (Pufi) si terminând cu zăpăcitul de conte de Gatterberg, pe numele lui adevarat Vănătu. Ii plăcea societatea femeiască, fară a i se cunoaste vreo legătură sentimentală. In tot cazul anturajul lui de toate zilele, care erau permanent in jurul lui, era de o calitate inferioară”, mai spune Băran în cartea sa de memorii.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite