Mesajul dur al lui Ovidiu Ganţ, în Camera Deputaţilor: „Să le fie ruşine tuturor ticăloşilor care susţin că reprezint o organizaţie de inspiraţie nazistă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu  Ganţ.
Ovidiu  Ganţ.

Ovidiu Ganţ susţine că le-a fost util politicienilor de la PSD-ALDE şi PMP când a fost cu ei în Germania să promoveze interesul României. Atunci era util, iar acum reprezintă o organizaţie de inspiraţie nazistă.

Timişoreanul Ovidiu Ganţ, deputat al Forumului Democrat al Germanilor din România, a susţinut în Camera Deputaţilor o declaraţie politică împotriva calomniei şi minciunii care au fost adresate zilele trecută faţă de minoritatea germană din ţară cât şi a reprezentanţilor ei. 

“Forumul Democrat al Germanilor din România a fost înfiinţat în decembrie 1989 şi este organizaţia prin intermediul căreia comunităţile cetăţenilor români de etnie germană îşi păstrează cultura şi tradiţiile specifice şi participă la viaţa politică din România. F.D.G.R. are un statut aprobat de către o instanţă din România, este reprezentat în parlament, în guvern şi în administraţia locală. F.D.G.R. a fost de la Revoluţie încoace partenerul de dialog al tuturor guvernelor României şi ale Republicii Federale Germania, constituind o adevărată punte de legatură între cele 2 state, fapt recunoscut de ambele ţări. F.D.G.R. a susţinut în mod activ faţă de autorităţile germane intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană şi în NATO. 

F.D.G.R. se consideră succesorul patrimonial al asociaţiilor minorităţii germane, ale căror proprietăţi au fost preluate în mod discreţionar de către Grupul Etnic German, înfiinţat prin decret-lege de către Guvernul Antonescu în 21.11.1940 şi respectiv al proprietăţilor care nu au ajuns în posesia acestei organizaţii, dar care au fost preluate abuziv de către statul comunist după cel de-al doilea război mondial”, susţine Ovidiu Ganţ. 

Pentru că în spaţiul public începând cu 2014 se vehiculează în mod constant minciuni referitoare la retrocedări de imobile către F.D.G.R. Ganţ a precizat că retrocedările au fost decise de Comisia specială care funcţionează pe lângă Guvernul României (şi nu la nivelul primăriilor) în baza legislaţiei din România. 

O susţinere externă a Guvernului Grindeanu este exclusă în acest moment

Conform datelor oferite de ANRP Comisiei Mixte Interguvernamentale Româno- Germane în 2016, F.D.G.R. a depus în total 136 cereri de retrocedare şi au fost emise 127 decizii, dintre care: 8 restituiri în natură, 3 propuneri de acordare de despăgubiri, 55 respingeri şi 61 redirecţionări sau renunţări. 

“Afirmaţia că F.D.G.R. ar fi solicitat şi obţinut imobile care au aparţinut comunităţilor evreieşti din România reprezintă, de asemenea, o minciună grosolană. F.D.G.R. respinge cu hotărâre tendinţele de denigrare, amplificate, din pacăte, în ultimele zile în unele medii şi îşi rezervă dreptul de acţionare în instanţă pentru calomnie şi incitare la ură pe considerente etnice. Asemenea minciuni au fost vehiculate, din păcate, şi de către reprezentanţi ai unor partide politice. Fac apel de la această înaltă tribună la liderii PSD, ALDE şi PMP să interzică acelor membri ai partidelor lor care fac această propagandă de cea mai joasă speţă să continue în acest mod, să nu se facă prin tăcerea lor complici ai acestora şi să se dezică public de aceste afirmaţii. Am stat alături prim-miniştrilor Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Victor Ponta şi Dacian Cioloş şi preşedintelui Traian Băsescu, promovând în Germania interesul României. Atunci eram util, iar acum reprezint o organizaţie de inspiraţie nazistă? Să le fie ruşine tuturor ticăloşilor care susţin acest lucru!”, a transmis Ovidiu Ganţ.


Deputatul timişorean a ţinut să fie foarte clar în ceea ce priveşte Guvernul Grindeanu.

“O susţinere externă din partea mea pentru Guvernul Grindeanu este exclusă în absenţa unei delimitări publice a Prim-ministrului faţă de aceste afirmaţii. F.D.G.R. a dovedit în existenţa lui de 27 de ani că duce o politică constructivă, proeuropeană şi proatlantică, pentru democraţie şi un stat de drept. Etnicii germani din România sunt cetăţeni loiali ai ţării şi condamnă aceste manevre de dezbinare a societăţii româneşti. Pentru mine este o deosebită onoare să îi reprezint în Parlamentul României”, a încheiat Ovidiu Ganţ.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite