Meşterul olar care şi-a transformat pasiunea într-o afacere de succes: „Toată povestea a pornit de la soacra mea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan briţă Foto Ştefan Both
Ioan briţă Foto Ştefan Both

Ioan Briţă a deprins meşteşugul olăritului şi a reuşit să-şi transforme pasiunea într-o afacere de succes. Şi-a pus pe roate un atelier în comuna timişeană Dumbrava, căruia îi trec pragul numeroşi copii, fascinaţi de ce poate ieşi din mâinile lor.

GALERIE FOTO

Meşteşugarul Ioan Briţă este responsabil de atelierul „Moşului“ de la Târgul de Crăciun din centrul Timişoarei, de atelierul „Iepuraşului“ din perioada Paştelui, însă „Căsuţa Lutelierului“ poate fi văzută pe tot parcursul anului, la tot soiul de festivaluri şi evenimente din ţară, plină-ochi cu obiecte din ceramică. 

Toate acestea ies din mâinile lui Ioan Briţă într-un atelier din comuna Dumbrava, aflată la 75 de kilometri de Timişoara. Departe de forfota oraşului, înconjurat de natură, împreună cu soţia, Carolina, şi echipa sa, „lutelierul“ creează figurine decorative şi obiecte unicat pentru copii.

Toată povestea a pornit de la soacra mea, Terezia Costineanu, care a fost creatoare la fabrica de sticlă de la Tomeşti. Aproape toată viaţa ei a lucrat acolo, făcând artă în jurul sticlei. Fabrica de la Tomeşti a fost închisă după Revoluţie, astfel că, prin 1999, a început să cocheteze cu ideea de lut – nu mai e sticlă, poate să fie lut. La 17 kilometri de aici, la Jupâneşti, a fost o vatră renumită de olari. Unul dintre olarii de acolo a fost dispus să o ajute. Aşa a început să lucreze cu lutul“, povesteşte meşteşugarul.

Iubirea şi pasiunea, mână-n mână

În 2002, pasiunea pentru lut a intrat în viaţa lui odată cu femeia care avea să-i devină soţie. La început, au amenajat o cameră pe post de atelier, aveau un cuptor tradiţional pe lemn şi se jucau cu lutul. Ioan a simţit însă rapid potenţialul şi a început să se dezvolte încet spre o afacere în toată regula.

„În 2002, am cunoscut-o pe Carolina. Ea era studentă la Arte, eu la Contabilitate. După facultate, ne-am mutat la Dumbrava şi am început să lucrăm. Mergeam la groapă, la Jupâneşti, să scoatem lut cât să ne ajungă tot anul. A fost un început foarte greu, dar ne-am tot dezvoltat. Am început să mergem la tot mai multe evenimente, am început să luăm oameni să lucreze cu noi şi am crescut producţia. Mi-am dat seama că se poate dezvolta povestea.“

Lutelierul din Dumbrava FOTO Stefan Both

În 2012, soţii Briţă au depus un proiect de finanţare europeană de aproape 200.000 de euro. Aşa au meşterit un atelier cu adevărat impresionant: „Proiectul conţinea şi construcţie, şi dotări. În 2015, am reuşit să terminăm proiectul, iar din momentul acela s-au schimbat lucrurile. Când ai deja spaţiu mai mare, cuptoare electrice şi toate lucrurile sunt la locul lor, creşte randamentul, fluxul de producţie e altul“.

Fiind un atelier de manufactură, nu există multe utilaje, însă folosesc roata olarului electrică, au o maşină de întins lut care-i scuteşte de mult efort, comparativ cu perioada anterioară în care feliile de lut se întindeau cu sucitorul. Mai au un malaxor de lut şi cuptoarele electrice. „Avem două cuptoare, unul de 100 de litri şi unul de 400 de litri, care au un control foarte bun al temperaturii şi ne permit să lucrăm cu o gamă largă de glazuri, care au nevoie de o temperatură foarte bine controlată. Folosim energia verde: avem două panouri solare care ne furnizează cantitatea necesară de apă caldă şi mai avem 21 de panouri fotovoltaice care ne asigură consumul de curent electric monofazic“, spune Ioan

Lutelierul din Dumbrava FOTO Stefan Both

Ateliere pentru cei mici

După o perioadă, obiectele decorative nu au mai fost principala îndeletnicire, prinzând o importanţă majoră cele dedicate copiilor. Aşa s-au născut şi atelierele pentru copii. Primul a fost deschis la Bucureşti, iar, la scurt timp, au apărut şi la Timişoara, Arad, Oradea şi Craiova.

„E o activitate creativă pentru copii, nu mai face nimeni aşa ceva. Am început să organizăm ateliere pe termen lung. Avem nevoie de o căsuţă specială, mare, în care să intre copiii. Încet-încet a trebuit să ne facem o căsuţă pentru fiecare oraş. Când vine perioada de Crăciun sau de Paşte, trebuie să-mi calculez foarte bine activitatea. Trebuie să mă duc personal să montez căsuţele, să las pregătit, apoi se ocupă colaboratorii noştri. Noi facem ture printre oraşe să mai ducem ceramică, materiale, vopsele şi ce e nevoie“, povesteşte Ioan Briţă.

Lutelierul din Dumbrava FOTO Stefan Both

Produsele manufacturate în atelierul de la Dumbrava sunt numai bune să fie colorate şi dichisite după imaginaţia celor mici, care pot deprinde şi arta modelajului.

„La fel de bine, cei mici pot veni aici, la Dumbrava. Ceea ce s-a şi întâmplat până să vină pandemia. Veneau cu autocarele. Mai ales în «Şcoala Altfel» şi în preajma diverselor sărbători. Când voiau să-şi facă o excursie de o zi, la Valea lui Liman sau la Castelul de la Hunedoara, treceau şi pe la noi. Făceam câte un atelier de modelaj. Ne-am mai dus şi noi în şcoli“, spune Ioan Briţă.

Lutelierul din Dumbrava FOTO Stefan Both

Acum, după ce măsurile instaurate de autorităţi s-au mai relaxat, poarta „Lutelierului“ de la Dumbrava s-a redeschis, iar copiii sunt aşteptaţi din nou la  activitate creativă, distractivă şi plină de satisfacţii. 

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Reînvie jucăriile de altădată, 100% din lemn. „Când copiii se satură de ele, se pot transforma în obiecte de decor“

Ingeniozitate. Un timişorean cumpăra şasiuri de Chevrolet şi le transforma în camioane şi autobuze

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite