În contextul numărului tot mai mare de state care acceptă căsătoriile între persoane de acelaşi sex, liderii religioşi se aşteaptă ca „tăvălugul” să vină şi în ţara noastră, acesta fiind şi motivul pentru care se doreşte contracararea fenomenului pentru împiedicarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. În momentul de faţă Constituţia României reglementează modul în care trebuie să arate familia din România: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.
La sfârşitul slujbei de Crăciun de la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, a anunţat iniţierea unei campanii de strângere de semnături pentru modificarea Constituţiei, astfel încât legea fundamentală să prevadă că familia se întemeiază între un bărbat şi o femeie. „Este o iniţiaţivă civică pe care fraţii noştri care iubesc familia creştină ar dori să le-o prezinte celor care conduc destinele acestui neam şi să scrie acolo în Constituţie că familia creştină are la bază codul familiei din Sfânta Scriptură – familia este tocmită după rânduiala lui Dumnezeu – bărbat şi femeie. De aceea, dacă veţi găsi tineri studenţi care o să vă roage să semnaţi, vă îndemn cu încredere pentru că, dacă nu mă înşel, nu ştiu dacă nu săptămâna trecută, nu ştiu dacă nu Grecia, a fost îngenunchiată în sensul acesta. Suntem un popor cu mulţi mai mulţi credincioşi şi de aceea să-l rugăm pe Dumnezeu să păzească familia binecuvântată în faţa sfântului alter al neamului nostru. Aici aţi venit frăţiile voastre şi părinţii domniilor voastre – bărbat şi femeie”, le-a spus mitropolitul Banatului credincioşilor, potrivit pressalert.ro.
Potrivit aceleiaşi surse, înaltul prelat le-a mai spus credincioşilor că “o mamă nu naşte prunci ca după câţiva ani să fie doar ţărână, ci o mamă naşte prunci pentru cer.Iubiţi credincioşi, Dumnezeu, prin întruparea sa şi prin înviere, ne-a arătat că nu doreşte ca pământul să fie cel mai mare cimitir antropologic din univers. Dumnezeu vrea ca acest pământ atât de minunat să fie locul bucuriei sale”.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
100 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Ce treaba are popimea cu homosexuali? Dacă se confrunta cu fenomenul sa dea o lege interna și sa interzică propriilor angajați căsătoriile.
Barbosii ar trebui sa se framante mai mult de imigrantii care aduc cu ei in afara de paduchi si boli, o religie toxica numita ISLAM. Ar face bine sa isi apropie credinciosii, sa combata campaniile agresive si cu mesaje subliminale transmise de alti barbosi care spun ca Biblia e incompleta in comparatie cu coranul care nu stiu ce minuni mai fce si explica. Am auzit aceeasi fraza din surse diferite care isi imbogatesc '' cunostintele '' despre '' religia pacii '' pe youtube. Asa ca, sinti si preainalti, preafericiti parinti, lasati gandul imbogatirii peste noapte si concentrati-va pe ceea ce ar trebui sa faceti voi, nu pe umplutul burtii si construirea unor enormitati.
Nu trece o zi fara sa aflii de o initiativa mizerabila a BOR, ceva prin care sa huleasca, sa persecute, sa judece, sa inspire frica, si sa domine vietile altora. Nu este de ajuns sa aiba libertatea de a face ce vor in sanul bisericii. Trebuie sa faca lobby la stat si sa impuna tuturor modul lor de viata habotnic si perspectivele lor medievale. Ar trebui sa le fie rusine acestor ipocriti... dar asta ar insemna sa aiba un gram de constiinta. Iar asta inseamna sa le ceri prea mult. Astia o sa scoata stiinta din scoli, o sa ne arda cartile, si in scurt timp romania va deveni o tara in care daca vrei sa traiesti trebuie sa te tarai in genunchi ca sa-ti cersesti salvarea in fata unor cadavre, sa reciti cu infatuare rugaciuni, sa-ti freci cenusa in cap ca sa nu fii acuzat de erezie si aruncat in inchisoare, sau de ce nu ars pe rug, pentru ca nu cred ca nu ar fi capabili si de asa ceva. Devine evident astfel ca BOR va trebui ingradita prin toate procedurile legale posibile, altfel nu vom mai avea pace. BOR doreste intemeierea unui stat religios.
Esti asa de obtuz incat demostrezi mai multa habotnicie decat BOR. Ceea ce aduci tu nu sunt argumente ci paranoia. Ars pe rug???? Delirezi
Suntem o tara in care predomina crestnii ortodocsi si este normal sa fie asa!
Vezi toate comentariile (100)