Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, şi experienţa între trei religii ale lumii. „Cu cât sunt mai multe biserici, cu atât mai puţini oameni după gratii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ÎPS Ioan Selejan a fost intronizat mitropolit al Banatului în urmă cu trei luni. Cel mai important reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române în Banat a sărbătorit o sută de zile de la înscăunare chiar în perioada Paştelui.

În preajma Sfintelor Sărbători de Paşti, ziarul "Adevărul" a lansat mai-marilor Bisericii Ortodoxe Române, mitropoliţilor şi arhiepiscopilor, o invitaţie la un interviu deschis. Au răspuns pozitiv invitaţiei noastre Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, şi Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie. Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu, şi Mitropolitul Moldovei, ÎPS Teofan, au amânat interviul după Sărbătorile Pascale.

Continuăm seria celor trei interviuri cu Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, după ce ieri aţi putut citi interviului cu Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ.

În cele trei luni de când i-a luat locul mult iubitului mitropolit Nicolae Corneanu, care a murit în septembrie 2014, Ioan Selejan a fost acceptat cu uşurinţă de enoriaşi. Ioan Selejan s-a dovedit un ierarh foarte deschis spre comunicare. Stă de vorbă cu toţi cei care îl solicită, vizitează biserici şi parohii din toată regiunea, primeşte oaspeţi la Mitropolie, participă la diferite evenimente ale Timişoarei. Deşi a fost prins cu pregătirile pentru Paşte, Ioan Selejan a acceptat să ofere un interviu pentru „Adevărul”. 

S-au împlinit 100 de zile de când sunteţi mitropolitul Banatului. Aţi avut suficient timp să vă familiarizaţi cu viaţa ecumenică din regiune? Cum apreciaţi cele găsite aici?

Pe lângă multe activităţi, atât economice, cât şi culturale, care, în timp, au definit Banatul ca fiind „Fruncea”, cununa care s-a pus pe această „frunce” bănăţeană este Biserica. Adică credincioşii ei. Spre bucuria mea, am găsit aici credincioşi dornici de a asculta cuvântul lui Dumnezeu, propovăduirea Evangheliei. Nu am găsit biserici triste, în sensul fără credincioşi. Peste tot, m-au întâmpinat cu multă bucurie şi mărturiseau că de zeci de ani nu le-a mai trecut pragul un mitropolit. Marţi (n.r. - 6 aprilie), în comuna Giroc, îmi spuneau că de 55 de ani nu ar mai fi trecut un mitropolit pe acolo. Faptul că la sfintele slujbe ne rugăm şi vărsăm o lacrimă împreună, cred că aceste lacrimi vor face să rămână mai departe credinţa vie în acest loc binecuvântat de Dumnezeu, care este Banatul.

Banatul este  cunoscut pentru ecumenismul lui. Mitropolitul Nicolae Corneanu a lăsat un fel de testament, prin care a cerut continuarea acestui ecumenism. A avut o relaţie foarte bună cu reprezentanţii tuturor cultelor. Duceţi mai departe aceasă muncă?

Eu toată viaţa mea am trăit în medii multiculturale şi multietnice. Dar aici, în Banat, marea majoritate a oamenilor sunt creştini. Însă, eu în Orient am trăit în mijlocul a trei mari religii monoteice: mozaic, islam şi creştinism. Am găsit puncte comune şi de convergenţă chiar şi acolo. Şi nu o dată am fost văzut îndreptându-mă cu haine şi alimente în pustiu, în deşert, oferindu-le familiilor de beduini care trăiesc şi astăzi în corturi ca pe vremea patriarhului Avram. Ei erau musulmani. La conferinţele internaţionale la care am participat, de când sunt ierarh, m-am întâlnit cu reprezentanţi şi ai altor religii, şi de pe alte continente. Şi cu aceştia am putut să stau la o masă, să ne împărtăşim idei în cadrul conferinţelor, văzând că şi ei împărtăşesc o parte din valorile fundamentale ale umanităţii, pe care le avem şi noi. Aici, de când am ajuns, am avut mai multe întâlniri cu reprezentanţii celorlalte culte, cu care desfăşurăm, împreună, anumite proiecte sociale şi încercăm să fim o singură voce în ceea ce priveşte drepturile omului, libertatea de exprimare a credinţei, a conştiinţei fiecărui om, probleme care sunt legate de apărarea vieţii (avort, eutanasie, transplant de organe etc). Încercăm ca reprezentanţii tuturor cultelor din această Cetate să fim un partener credibil şi moral al autorităţilor locale. Ca împreună să asigurăm pacea socială şi cele ce sunt de trebuinţă şi sufletului omului atât de solicitat în cotidian.


Cum apreciaţi activitatea Mitropoliei Banatului în ceea ce priveşte implicările sociale? Şi dacă aveţi de gând să le dezvoltaţi pe mai departe? 
 

Pe lângă activităţile specifice religioase ale cultului, am constatat implicarea Mitropoliei în învăţământ, având o Şcoala Ortodoxă „Sfântul Antim Ivireanul”, unde sunt copii de la grădiniţă până la gimnaziu, un seminar şi o Facultate de Telogie. Implicări apoi în activităţi culturale, muzee expoziţii, cercuri de pictură bisericeacă, dar şi activităţi pe linie socială, filantropice, astfel că la cele şase protopopiate fiecare au un centru de zi, unde copiii din familii nevoiaşe primesc o masă caldă, îşi fac temele de şcoală, astfel încercăm să sprijinim activitatea din învăţământului de stat pentru împiedicarea abandonului şcolar, atât de frecvent în România. 

image

Ştiu că aveţi şi un proiect interesant cu Penitenciarul din Timişoara. Spuneţi-ne un pic despre el.

Am iniţiat un program, împreună cu penitenciarul din localitate, pentru o mai strânsă conlucrare între preotul din parohie şi un deţinut care se află în acest penitenciar. Cu toate că există un preot acolo, am considerat că dacă între preotul paroh şi fiul său duhovnicesc, care a ajuns într-o situaţie nedorită de nimeni, să nu se rupă legătura nici pe timpul detenţiei, în acest caz la revenirea în comunitate, preotul să-l poată prezenta comunităţii arătând pocăinţa şi evoluţia spirituală a celui care a fost rupt din sânul comutăţii şi familiei un timp îndelungat.
 

Aţi ajuns să le vorbiţi şi deţinuţilor de la Penitenciar?

Am fost la Penitenciarul Timişoara şi le-am vorbit despre acest program deţinuţilor. Am vrut să văd, să testez ce părere au ei despre o asemenea colaborare. S-au arătat a fi foarte receptivi îmbrăţişând această activitate. Le-am recomandat ca după ce vor păşi peste pragul casei familiei, următorul prag peste care ar dori să-l tracă să fie cel al bisericii. Sunt mulţi deţinuţi care şi în postul acesta al Sfintelor Paşti, unii au postit, s-au spovedit, s-au împărtăşit. Şi de aici aş trage concluzia ce efect ar avea asupra comunităţii un om întors din detenţie care a ţinut legătura cu preotul din parohia lui. Şi la momentul cuvenit comunitatea l-ar vedea în biserică împărtăşindu-se. Acest om care a trecut prin greutăţi, dar a rămas lângă Dumnezeu, eu cred că comunitatea l-ar integra mult mai rapid. Şi chiar cei care au anumite unităţi economice ar îndrăzni să angajeze cu mai multă încrede o persoană care este văzut la biserică, spovedindu-se. Ar fi unul din cele mai importante capitole morale cu care ar putea să reintre în societate. Astăzi acest aspect moral este mult căutat şi cerut. 

Ce strategie aveţi de a atrage oamenii spre biserică? Trăim într-o societate modenă, schimbată faţă de ce era pe vremuri, care se îndreaptă spre alte lucruri şi valori.

În primul rând, avem importante proiecte de zidiri de noi biserici. Chiar şi în oraşul Timişoara. Din mila lui Dumnezeu, biserici mari avem aici, dar având în vedere dezvoltarea pe orizontală a Cetăţii ne gândim să contruim biserici mici, de cartier, în care omul să fie foarte aproape de biserică. 


Cer oamenii biserici?
 

Oamenii cer. Bisericile sunt neîncăpătoare la marile evenimente. Am văzut anumite străzi care au lungimi de câţiva kilometri, dar pe strada respectivă nu era nicio biserică. De aceea, sperăm într-o bună colaborare cu Primăria oraşului, cu credincioşii, cu toţii să realizăm aceste candele de lumină. Care să lumineze duhovniceşte acestă cetate. 

Ce le spuneţi celor care sunt împotriva ridicării de biserici? Şi nu sunt puţini cei care susţin că se construiesc prea multe biserici. 

La cei care încă sunt împotriva zidirii Catedralei Mântuirii Neamului de la Bucureşti sau celor de pe plan local care au rezerve la ridicarea lăcaşelor de cult eu le spun: cu cât vor fi mai multe biserici în Cetate, cu atât vor fi oameni mai puţini după gratii. 

E nevoie de ridicarea de biserici şi în curţile şcolilor. Avem deja exemple în Timişoara?

Am început să realizăm mici paraclise în cadrul unor şcoli pentru că tinerii sunt foarte importanţi. Dacă cineva ar urmări evoluţia lor atât din punct de vedere profesional, cât şi moral, ar putea constata că cei care merg la biserică sunt printre elevii cei mai buni din şcoală. Pe ei niciodată nu o să îi găsească părinţii şi Poliţia cu droguri în buzunar. În buzunarul de la pieptul lor veţi găsi mereu o iconiţă. Iconiţa nu poate sta în acelaşi loc cu drogul-moartea albă a tinerilor.

Astăzi sunt la modă proiectele europene. Biserica de ce nu accesează aceste fonduri şi se bazează în cea mai mare parte pe donaţii şi bani de la Stat?

Ne interesează să accesăm fonduri europene. Este o realitate. Şi de asta suntem deschişi spre orice colaborare cu specialişti şi persoane care vor să ne sprijine cu consultanţe. Avem multe proiecte sociale în derulare. Centrul de zi s-a şi realizat pe un asemenea proiect. Fondurile europene nu sunt numai pentru ameliorarea situaţiei economice, ci au şi segmentul care se adresează culturii şi spiritualităţii. Bineînţeles că ne vom apleca şi noi spre atragerea acestor fonduri. 

image

Ce alte strategii aveţi pentru a atrage tinerii să lase Facebook-ul şi să vină spre biserici?

La multe biserici se organizează sâmbătă seara, duminică seara, cateheze. Sunt generaţii întregi de oameni care nu au avut parte de noţiuni elementare de religie când erau tineri la şcoală. Sunt însetaţi să afle cât mai mult despre credinţa noastră creştină. În multe situaţii, sunt chiar provocaţi să răspundă la multe întrebări care le sunt adresate de copiii lor, care sunt elevi şi frecventează ora de religie. Avem copii, elevi care îşi catehizează ei părinţii. Este un fenomen unic în istoria Bisericii noastre Ortodoxe Române, ştiind că în gerenal părinţii îi iau de mână pe copii şi merg la biserică. Datorită celor petrecute în urmă cu câteva decenii, avem copii care îşi iau de mână părinţii şi îi duc la Hristos. Este un fenomen unic în evoluţia bisericii noastre. Aceşti elevi sunt şi ei vectori ai credinţei, în societate şi în familia lor şi predându-li-se religia în mod sistematic şi după canoanele bisericii noastre, nădăjduim că vom elimina anumite alunecări şi manifestări care se produc pe la marginea bisericii câteodată, făcute de anumite persoane care nu au fost puse în faţa unei credinţe bine structurate şi logic predate în şcoală. Sunt bune şi reţelele de socializare, dar nu trebuie să uite nici de viaţa reală, cea adevărată. Chiar m-am gândit să achiziţionăm câteva case din astea abandonate din sate mai izolate. Acolo am putea trimite tineri să se relaxeze, să iasă din cotidian. Să vadă cum se trăia cândva, cu animale în ogradă, cu grădină...Trăim perioade foarte stresante.

Au existat discuţii legate de manualele de religiei. Sunt mulţi care critică anumite formulări din manuale, că ar fi prea dure pentru copii.  

Tocmai studiind bine învăţăturile bisericii noastre vom putea elimina anumite exprimări ale unor persoane care nu corespund întru totul cu viziunea bisericii şi cu realităţile contemporane. Este evident că nu putem să eliminaăm din credinţă cuvântul „moarte” sau cuvântul „înviere”... Nu cred că e o plăcere pentru elevi să vină profesorul să le vorbească despre moarte. Ei sunt mici, sunt tineri. Privesc cu atâta speranţă la viaţă. Dar un profesor de religie bine pregătit le poate prezenta şi acest moment oarecum trist, din vaţa noastră, a familiei, prezentat în perspectiva învierii. Şi atunci cu totul se schimbă percepţia unui copil în faţa acestui moment al strămutării noastre de aici, dincolo. Evident că sunt şi elevi care ei spun că problema aceasta  morţii, a răului, face parte din complexul vieţii noastre. Teme care trebuie abordate, dar din perspectiva nădejdii, a învierii şi a biruinţei binelui asupra răului. Atât de frumoase sunt legende româneşti, poveştile copilăriei noastre, unde mereu personajul pozitiv biruia, chiar dacă uneori era aruncat în fântână.
 

Slujba de Înviere la Catedrala din Timişoara FOTO Ştefan Both

Este adevărat că Sinodului BOR îi controlează pe preoţii care au activităţi pe Internet, au bloguri, Facebook?

S-a pus problema în Sinod asupra activităţii din spaţiul virtual a preoţilor. Nu s-a interzis, dar s-a transmis fiecărui ierarh să transmită preoţilor din eparhia pe care o păstoreşete ca să utilizeze acest mijloc de comunicare şi exprimare în modul cel mai onest. Să nu aducă atingere învăţăturii bisericii noastre şi imaginii bisericii în care trăim. Nu e o cenzură. Sunt probleme majore cu care se confruntă biserica astăzi, provocări foarte importante, probleme de genetică, sunt probleme asupra cărora biserica noastră nu s-a pronunţat. Este bine să receptăm provocările din societate, însă pronunţările efective trebuie bine analizate. De aceea, solicităm multă prudenţă în a răspunde  la anumite provcări, de a nu cădea din neştiinţă, nu din răutate, într-o extremă pentru care apoi biserica să fie acuzată. Eu recomand prudenţă şi adâncă cercetare a fenomenelor şi provocărilor din societate. Şi nu sunt puţine. Şi cu valenţe tot mai mari. Eu nădăjduiesc că ştiinţa va veni tot mai mult în sprijinul credinţei pentru că oamenii de ştiinţă nu fac altceva decât să pună în valoare marea Lucrare a lui Dumnezeu făcută în timpul Creaţiei şi prelungită până în vremurile noastre.

Aveţi un stil foarte modern de a fi mitropolit. Vorbiţi în biserică despre economie, despre bursă, despre lucruri foarte actuale...


Ce se întâmplă? Aici, cel puţin în bisericile din Timişoara, am văzut că participă la Sfintele Slujbe oameni cu multă carte. Profesori universitari, medici, economişti, ingineri, din toate categoriile sociale. Să vă dau exemplul dat în biserică, într-una dintre duminici. Când am vorbit de mirul acela de nard, despre care Iuda spusese că mai bine ar fi fost vândut cu 300 de dinari - ştiind ce calitate intelectuală am în faţă - am prezentat şi care era valoarea dinarului la vremea aceea: 4,5 grame de argint. Şi apoi am făcut o comparaţie cu cei 30 de arginţi cu care a fost vândut Hristos. Dacă aceste elemente care fac parte din economie şi matematică, dacă nu sunt explicate se înţelege că sunt simple metafore matematico-economice. Ele erau criterii de valoare în vremea aceea după care se conducea viaţa socială şi economică. Lucrul acesta nu numai celor cu şcoală multă le-a folosit. În acelaşi timp, au înţeles şi oamenii cu mai puţină carte cât a fost de adâncă căderea omului şi cât de invers era tabelul de valori după care se judeca la un moment dat în societate. Pentru un litru de mir se dădea 300 de dinari, iar un om valora 30 de arginţi. 
 

IPS Ioan Selejan


Aţi avut şi o întâlnire cu mediul de afaceri, la Camera de Comerţ. Ce aţi aflat de la ei?
 

Am participat şi la o întâlnire a Camerei de Comerţ, cu oamenii de afaceri. Am apreciat activitatea lor spunându-le că ei frământă cu mintea şi cu braţele lor acest pământ al Banatului. Şi apoi dau pâine la câteva sute de mii de oameni. Ei nu cer bani de la Guvern, cer legi cu bătaie lungă în ceea ce priveşte predictibilitatea lor. Am şi eu relative cunoştiinţe de economie, dar şi în alte domenii, acestea îmi permit în întâlnirile mele cu credincioşii, cu autorităţile, să abordez probleme nu numai din domeniul strict bisericiesc, ci şi de cel legat de viaţa din Cetate, şcoală, spitale, penitenciar, mediu economic etc.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite