Muzica de la Jethro Tull, ascultată la Timişoara pioniereşte, cu mâinile la spate. A amuţit şi Facebook-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ian Anderson la Timişoara FOTO Ştefan Both
Ian Anderson la Timişoara FOTO Ştefan Both

Ian Anderson i-a fermecat pe timişorenii care au participat la concertul din Sala "Capitol". În timpul acestui eveniment, Facebook-ul a rămas mut.

Ian Anderson, legendarul muzician care a pus pe picioare trupa Jethro Tull, în urmă cu 50 de ani, a concertat, duminică, la Timişoara. A fost un eveniment care a trecut aproape neobservat. Organizatorii, din Bucureşti, şi-au făcut treaba, mercantil, au vândut aproape toate biletele, dar nu au chemat şi presa la concert. De ei era nevoie doar înainte, pentru promovare! 

Aţi zice că există "social-media". Însă, în timpul concertului, celor prezenţi li s-a interzis să fotografieze sau să filmeze cu telefonul mobil. Aşa se face că a fost linişte şi pe Facebook, nimeni nu a postat poze şi filmuleţe, nimeni nu a făcut „live”-uri. Atunci când lumina unui telefon ieşea tacticos din întuneric, "pe sub mână", în zonă apărea un om de pază, cu ecuson, care amintea de restricţie. A fost deranjant şi amintea de vremurile în care la un concert rock trebuia să stai cuminte, pentru că ochii vigilenţi ai organelor erau pe tine.

Fotografilor profesionişti din sală li s-a interzis, de asemenea, să îşi folosească aparatele.  
 

La concert, lume bună. Au fost văzuţi arhitecţi, medici şi ingineri, scriitori, oameni de cultură, persoane cunoscute în burgul de pe Bega. Dar nu numai ei. Însă, cu toţii au trăit rockul în vremea comunismului. Jetro Tull i-a încântat şi pe timişorenii din generaţia anilor 60-70-80. Şi numai ei ştiu cât de greu le-a fost să facă rost de un disc pe vinil, cumpărat de la bişniţari. 

Ian Anderson la Timişoara FOTO Ştefan Both

Numai ei îşi pot aminti fiorii pe care-i simţeau când un post de radio din Yugoslavia sau Ungaria, ori Europa Liberă, dădea o piesă în care se putea auzi flautul fermecat al lui Ian Anderson, transpus pe muzică rock. Apropo, la concertul de la Timişoara a venit şi un numeros grup de fani din Serbia vecină.
 

Am văzut însă şi destui tineri, care au descoperit mai nou muzica lui Ian Anderson şi Jethro Tull. 
 

Pe scenă, un Ian Anderson la 70 de ani, uluitor de energic, cu al său flaut, i-a fermecat pe cei prezenţi. Concertul de la „Capitol” s-a auzit perfect, cum rar se întâmplă la un concert rock în această sală.

Scena, pe cât de simplă - britanică, pe atât de vie. În fundal a fost montat un ecran mare, unde, pe tot parcursul concertului, au rulat imagini care veneau în completarea pieselor şi al fantasticului joc artistic al lui Ian Anderson. Acesta  fost însoit de Florian Opahle (chitară electrică), Scott Hammond (tobe), John O’Hara (keyboards) şi David Goodier (bass). În afară de Ian Andreson, niciunul dintre muzicieni nu a făcut parte din vechea gardă Jetro Tull. 

Ian Anderson la Timişoara FOTO Ştefan Both

A fost o seară plină de magie pentru fanii rockului, cu hituri precum “Aqualung”, „Thick as a Brick”, „Locomotive Breath”. Geniala compoziţie “Too Old to Rock'n Roll, Too Young To Die”, piesă pe care mulţi au fredonat-o şi chiar au visat-o deseori, nu a fost cântată la Timişoara.  

După Timişoara, Ian Anderson va concerta la Bucureşti. Pe 21 februarie, la Sala Palatului.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite