Oana Grimacovschi: „Reprezint cu onoare Timişoara în capitală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Grimacovschi
Oana Grimacovschi

Timişoreanca face parte din rândul bănăţenilor care ţin steagul sus în Bucureşti. Fosta profesoară de engleză o va aduce în România pe scriitoarea Sonia Choquette.

Profil:

Născută. 21.03.1974 Timişoara
Studii. Universitatea de Vest, Facultatea de Litere
Experienţă. Preparator, asistent universitar, shoping manager
Familie. Necăsătorită

Oana Grimacovschi a ales să locuiască în capitala ţării de aproape zece ani, însă revine la Timişoara ori de câte ori are puţin timp. Chiar dacă şi-a făcut un grup de amici bănăţeni în Bucureşti, familia şi prietenii vechi au rămas tot aici. Oana s-a născut în zodia „Peşti”, într-o casă de artişti. Bunica ei, pictoriţa Livia Olariu, a reprezentat un adevărat model pentru ea. „Ea mi-a modelat şi gustul pentru artă”, a spus Oana.

Liceul în regimuri diferite

De la şase ani, până la terminarea liceului, Oana Grimacovschi a fost eleva Colegiului Bănăţean. Îşi aminteşte şi acum cu plăcere de premiul I, din clasa I, de cravata roşie şi de mirosul băncilor, al caietelor şi al cărţilor. De altfel, a fost atrasă mai mereu de limba şi literatura română. „Profesoara Aloviana Achim mi-a deschis apetitul şi pentru pentru limbi străine”, a adăugat timişoreanca. Prima parte a liceului a făcut-o în comunism, însă finalul a prins-o în libertate.

Eram în clasa a zecea când a venit Revoluţia. Aveam 16 ani şi ştiam că se întâmplă ceva serios. Îmi aduc aminte bine când am fost în centru şi am văzut vitrinele sparte şi cordoanele de soldaţi. Tata a făcut poze ascunzând aparatul sub un ziar ”, a povestit Oana.

Viaţa de licean post-revoluţionar avea să fie totalmente schimbat. „S-a schimbat atitudinea profesorilor. Toată lumea vorbea liber şi se bucura de asta. Era o perioadă în care descopeream lucruri noi”, a mai spus Oana.  Pasionată de lectură, Oana Grimacovschi a ales, fireşte, Facultatea de Litere. În anul I, a plecat cu o bursă la Londra, pentru o lună de zile. „Am locuit într-o casă de britanici şi am putut lua contact cu lumea din Vest”, a adăugat Oana.

Schimbarea din capitală

După facultate, Oana a dorit să rămână în mediul academic şi s-a angajat pe un post de preparator, iar apoi ca asistent universitar la catedra de engleză a Universităţii de Vest. Pentru o scurtă perioadă a predat engleza pentru expaţii belgieni, austrieci sau germani de la Continenatal, a lucrat ca traducător autorizat, însă a venit şi momentul plecării la Bucureşti, în 2001.

A fost o schimbare radicală. L-am urmat pe prietenul meu. Atunci am zis că trebuie să fac cu totul altceva şi am deschis un magazin de haine în Piaţa Romană”, a mai declarat Oana. Avea să fie primul magazin de haine din România care era deschis până la ora 2 noaptea, după un concept copiat de la boutiqurilor din Paris.

Scriitoarea de renume mondial Sonia Choquette vine la Timişoara să vindece suflete

Întrebări şi răspunsuri


Ce s-a întâmplat cu magazinul?
A funcţionat extraordinar de bine. Am avut prima ideea de concept store. Am avut modă, artă, tablouri, accesorii, bijuterii cu designeri români. Însă, din cauza crizei economice, am decis să suspend activitatea până în anul 2011. Aş putea spune că am luat o pauză.
Cum ai cunoscut-o pe Sonia Choquette?
Mai întâi am dat de cărţile ei întâmplător. Au rezonat cu mine. Apoi, am aflat de la prietena mea din copilărie, care e plecată de 20 de ani la Chicago, că o cunoaşte pe scriitoare. Am aflat că urma să ajungă la Paris şi m-am dus şi eu. Aşa ne-am cunoscut.
Când va veni în România?
Sonia Choquette va veni la Timişoara şi Bucureşti în luna martie 2011, pentru a susţine seminarii.

Ce-i place
„Îmi place viaţa în general, felul în care mi-o trăiesc. Prietenii, familia, călătoriile mele şi ceea ce fac mi-au plăcut mereu. Printre hobby-urile mele se află şi pictura”, a declarat Oana Grimacovschi.

Ce nu-i place
„Detest prefăcătoria şi meschinăria. Nu îmi place modul cum arată şi cum ne afectează criza. E dificil în special pentru cei care lucrează în retail”, a mai declarat timişoreanca.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite