Olimpicul la pian care a câştigat Next Star. Lucas Kohl studiază şase ore pe zi pentru a deveni un mare muzician VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucas Kohl
Lucas Kohl

TALENT Timişoreanul Lucas Kohl, care a obţinut locul întâi pe ţară la Olimpiada Naţională de Pian, studiază şi şase ore pe zi. Are însă timp să se ocupe şi de trupa sa, Peregrinii, unde cântă la numeroase instrumente.

Timişoreanul Lucas Kohl a devenit cunoscut la nivel naţional ca fiind „acordeonistul pe monociclu“, cel care a câştigat al şaselea sezon al concursul Next Star de la Antena 1. Deşi a devenit o mică vedetă, fiind unul dintre componenţii formaţiei Peregrinii, Lucas nu şi-a neglijat studiile şi a devenit şi cel mai bun tânăr olimpic la pian din România. Lucas Kohl, elev în clasa a VIII-a al Colegiului „Ion Vidu“ din Timişoara, a obţinut locul întâi pe ţară la Olimpiada Naţională de Pian, care a avut loc la Arad, pe 25 aprilie. 
 

„Din momentul în care am intrat în liceul din Arad, unde s-a ţinut concursul, am început să tremur. Am avut foarte mari emoţii, chiar şi la repetiţii. De regulă nu am aşa probleme. La pian, la categoria pentru clasa a VIII-a, am concurat opt elevi. Eram din toată ţara. Olimpiada începe însă cu faza pe şcoală. De acolo te califici pe faza zonală, unde vin copii din patru-cinci judeţe. Anul acesta eu am fost la Alba Iulia. La faza naţională ajung doar cei care primesc 100 de puncte. Dacă nu întruneşte nimeni 100 de puncte, nu se ţine faza naţională la acea categorie de vârstă. Şi urmează finala pe ţară, care e cea mai grea. Juriul e exigent, e dur, atent la fiecare greşeală. E o concurenţă foarte mare pentru că toţi cei care participă au ajuns acolo pentru că sunt buni. Anul acesta, în finala de la Arad, am fost doi care am luat 100 de puncte, eu cu o fată din Satu Mare, Maria Voropciuc, cu care, anul trecut, la Olimpiada Naţională, am împărţit locul doi“, a spus Lucas Kohl. 

Lucas Kohl

Lucas la Next Star
 

ŞASE ORE DE STUDIU PE ZI
 

În finală, Lucas a avut la dispoziţie 20 de minute pentru a convinge juriul. A prezentat trei compoziţii: partea I de la o „Sonată“ de Beethoven, un „Studiu“ de Chopin şi „Rapsodia Maghiară“ de Liszt. „Nu pot să spun că mi-a ieşit sută la sută, deşi am câştigat. Dar eu cred că se putea şi mai bine. Au fost mici neatenţii, am avut emoţii, mi-a tremurat piciorul“, a povestit Lucas Kohl. 


 

Micul pianist spune că pentru a ajunge la această performanţă a muncit foarte mult. A însemnat de fapt un studiu permanent, multe ore de repetiţii, muncă şi transpiraţie. 

„Pentru olimpiadă, am început programul în septembrie. Dacă ai pretenţii la premii mari, atunci trebuie să faci foarte mult antrenament. În vacanţă am studiat şase ore pe zi. Tot şase ore studiam şi în weekenduri. În restul zilelor, în timpul anului şcolar, stau în faţa pianului trei-patru ore pe zi. E destul de mult, nu este tot timpul o plăcere. E un efort“, a declarat Lucas Kohl.

„NU POŢI FACE PERFORMANŢĂ FĂRĂ SACRIFICIU“

Olimpiada de Pian i-a adus însă lui Lucas Kohl şi o invitaţie-surpriză. Directorul Filarmonicii din Arad i-a făcut propunerea să cânte cu ei în stagiunea viitoare. „Am acceptat oferta lor“, a spus Lucas.

Până atunci, Lucas Kohl termină, în acestă vară, clasa a VIII-a şi va merge la liceu. Va continua la Colegiul „Ion Vidu“: „Vreau să ajung să mă perfecţionez tot mai mult la pian. Să îmi iasă totul perfect, la fiecare concert, şi vreau să fiu invitat la cât mai multe evenimente“.

Lucas Kohl

Lucas la vioară 
 

Robert Kohl, tatăl lui Lucas, este profesor de chitară şi a cântat înainte de Revoluţie în trupa Bastion din Timişoara. „Sunt foarte mulţumit de rezultatul lui Lucas. Am un copil foarte cuminte şi foarte ambiţios. E o plăcere să stau lângă el când studiază, să ascult ce face. E foarte plăcut pentru mine. De multe ori îi spun să mai cânte şi altceva. De exemplu, «Rapsodia a II-a» de Liszt este o piesă foarte grea, se cântă la facultate. Dar a fost prima piesă care i-a plăcut. Trei luni a repetat doar un pasaj, pentru că spunea că nu îi iese cum trebuie. E conştient de sacrificiul pe care îl cere muzica. Fără aceste ore de studiu nu poţi face performanţă. E valabil în orice domeniu“, a spus Robert Kohl, care a fugit din România în 1989, cu doar câteva luni înainte ca regimul comunist să se prăbuşească. A trăit în Germania până în 1996, când a decis să revină în ţara natală. 

Next Star şi Peregrinii

Lucas Kohl a vorbit şi despre participarea sa la emisiunea Next Star, unde a primit supranumele de „acordeonistul pe monocicu“. „M-am bucurat să ajung în finala de la Next Star. Iniţial nici nu am vrut să particip. Până la urmă m-au convins prietenii. A fost o idee bună, a fost ceva diferit, a fost un show de televiziune. Cred însă că mi-a fost de ajuns, nu mai sunt interesat să mă duc la astfel de concursuri“, a spus Lucas.

Lucas Kohl

Chiar dacă studiul pianului este pe primul loc, Lucas nu va neglija activitatea din trupa Peregrinii. Menestrelii Timişoarei – aşa cum sunt numiţi în capitala Banatului, vor avea o vară plină de concerte. În trupă, Lucas Kohl cântă la numeroase instrumente: la pian, la vioară, la acordeon, la fluier, la chitară, la bas, la tilincă.  

„Pentru celelalte instrumente nu mai fac exerciţii. Apuc doar la repetiţiile cu Peregrinii să mai exersez un pic. Cu toate că aş dori să mă pot perfecţiona şi pe celelalte instrumente. Dacă ştii să cânţi la pian nu înseamnă că ştii să cânţi la trompetă. Să zicem că la vioară m-a ajutat faptul că ştiu să citec notele. Şi acordeonul are alt sistem, chiar dacă are clape. Acolo trebuie să tragi şi să împingi burduful, are şi nişte butoane, care sunt başii. Nu pot să spun că sunt de nivel foarte înalt la aceste instrumente, dar mă descurc“, spune cu modestie Lucas. 

Lucas Kohl

Trupa Peregrinii
 

De ziua sa de naştere – face 14 ani pe 13 mai, Lucas şi trupa Peregrinii susţin un concert în Piaţa Sf. Gheorghe din Timişoara, cu prilejul Zilelor Cetăţii.


 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite