Timişoara

articolul anterior articolul urmator

OMV Petrom pleacă dintr-o zonă exploatată 40 de ani. Ce se întâmplă cu conducta operată de companie

1
12 May 2021 12:42:39
Autor: Daniel Dancea
OMV Petrom a anunţat că din 15 iulie va abandona instalaţiile din zona Parţa FOTO OMV Petrom
OMV Petrom a anunţat că din 15 iulie va abandona instalaţiile din zona Parţa FOTO OMV Petrom

OMV Petrom anunţă că, începând cu 15 iulie, nu va mai opera conducta şi instalaţiile aferente zăcământului de gaze naturale din zona Partoş, judeţul Timiş.

Potrivit unui comunicat al OMV Petrom, după o perioadă de producţie de 40 de ani a zăcămintelor din zonă, producţia de gaze a încetat în luna noiembrie a anului 2020, ca urmare a epuizării zăcământului.

„Conform normelor legale, OMV Petrom va începe dezafectarea instalaţiilor de la Partoş, ca parte a procesului de sistare a exploatării”, a anunţat compania.

OMV Petrom mai arată că zăcământul de la Partoş a alimentat, direct, timp de 32 de ani, localităţile Banloc, Voiteg, Deta, Denta şi Stamora-Moraviţa, printr-o conductă care vehicula gazele naturale de la zona de producţie Foeni – Partoş – Moraviţa la distribuţiile de gaze din zona geografică respectivă.

Începând cu luna noiembrie 2020, OMV Petrom nu mai produce gaze naturale în această zonă si au fost iniţiate procedurile necesare încetării concesiunii zăcământului Partoş.

„Prin urmare, instalaţiile aferente zăcământului vor intra în proces de abandonare. Începând cu 15 iulie, alimentarea cu gaze naturale a localităţilor Banloc, Voiteg, Deta, Denta şi Stamora-Moraviţa poate fi asigurata prin Sistemul Naţional de Transport (SNT), fie printr-o conductă nouă, fie printr-o conductă deja existentă, activitate care este în afara atribuţiilor legale ale unui producător de gaze naturale”, arată OMV Petrom.

Compania mai arată că „în contextul epuizării zăcământului şi al abandonării instalaţilor aferente, OMV Petrom îşi menţine propunerea de a preda conducta existentă către oricare entitate care are responsabilitatea legală a transportului sau distribuţiei de gaze natural”.

Producţia de gaze naturale din zăcămintele aflate în zona Foeni – Partoş – Moraviţa a început în anul 1981, a atins un nivel maxim al producţiei în perioada 1983 – 1987 şi a început să intre în declin începând cu anul 2004. În ultimii trei ani, producţia medie zilnică de gaze naturale produse de zăcământul Partoş a fost, în medie, de numai 3.500 Smc/zi, insuficientă pentru necesarul de consum al localităţilor menţionate, în special în timpul sezonului rece.

Prefectul de Timiş, Zoltan Nemeth, a declarat că la autorităţile din Timiş discută în această perioadă pentru „găsirea unei soluţii alternative” astfel încât localităţile Banloc, Voiteg, Deta, Denta şi Stamora-Moraviţa.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Mihai Popescu
12.05.2021, 12:51:53

OMV si-a facut treaba ! Maurul poate sa plece ! Cam pe aici am ajuns ca tara.

Modifică Setările