Opinia argumentată a enologului despre popularul şpriţ. „Se supără moşii şi strămoşii noştri”

Foarte mulţi români preferă să bea vinul amestecat cu apă minerală. Eaşa aşa numit şpriţ. Am întrebat un cunoscut enolog dacă este corect să se bea vinul în acest mod.

Lucia Pârvu, cunoscut enolog din Timişoara, organizatorului Salonului Internaţional de Vinuri VinVest, ne-a explicat de ce ar trebui ca românii să renunţe la cunoscutul şpriţ: vin îndoit cu apă minerală.

„Nu este corect să bem şpriţ pentru că se supără moşii şi strămoşii noştri. Dar şi actualii viticultori şi enologi. Oamenii aceştia muncesc, culeg fiecare bob de strugure, toţi au un respect pentru viticultură. Întotdeauna vinul trebuie servit separat. Bineînţeles că după ce deguşti ai nevoie de apă să clăteşti cavitatea bucală, să te hidratezi. Dar prin şpriţ sacrificăm vinul. Niciodată să nu amestecaţi vinul cu apă, vă rog, uitaţi de acest acest obicei. Apa o serviţi numai lângă vin”, a declarat Lucia Pârvu, pentru "Adevărul". 

În ciuda părerilor eonologilor şi somelierilor, şpriţul este îndelung înrădăcinată în cultura românilor. Specialiştii ne explică şi ce fel de apă se bea în funcţie de vinul de pe masă. 
 

„Modul de a asorta apa minerală naturală cu mâncarea şi vinul este o problemă tot mai des abordată de somelierii din marile restaurante. Nu este deloc uşor să găseşti acel echilibru între diferitele feluri de mâncare, apă minerală şi vin, astfel încât acestea să se pună în valoare reciproc, dar mai ales să nu-şi estompeze unul altuia calităţile. Când vinul apare la masă ca al treilea personaj, ponderea atenţiei se mută de pe relaţia apă – mâncare, pe relaţia apă – vin, spun specialiştii. Vinul se bea întotdeauna separat de apă şi sunt de preferat apele minerale plate. La vinurile albe, se asortează o apă slab mineralizată, iar la cele roşii o apă cu mineralizaţie ceva mai mare, cu cât vinul este mai taninos. Alături de vinurile dulci sau demidulci, servite de obicei la desert, se potriveşte o apă minerală efervescentă sau carbogazoasă fără corp (slab spre mediu mineralizată). Jucând aşadar un rol secundar, apa minerală trebuie să fie servită la o temperatură uşor mai ridicată decât vinul, pentru a nu atrage atenţia asupra ei, spune cunoscutul somelier M. Mascha. Oricât ar fi de sofisticaţi, românii renunţă cu greu la obiceiul înrădăcinat de decenii de a bea şpriţ”, ne spune „Ghidul apelor minerale”: 
 

Şi tot aici aflăm că de fapt spriţul vine de la austrieci, dar că se întâlneşte şi la nemţi şi, în general, în zonele care au avut legătură cu Imperiul Austro-Ungar.  
 

“Şi de ce să nu recunoaştem că, în verile călduroase, şpriţul reprezintă o alternativă uneori binevenită la obişnuita bere. Un şpriţ bun se face cu apă minerală cu un conţinut de dioxid de carbon ridicat (clasic sau forte), de tip bicarbonatat calcic şi/sau magnezian şi cu un conţinut mediu de minerale (reziduu fix între 600 şi 1600 mg/l). Deşi aparent diferite, vinurile şi apele îmbuteliate au o serie de trăsături comune”, mai scrie „Ghidul apelor minerale”.