„Păcatele“ referendumului din România, analizate de presa franceză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Site-ul francez Mediapart
Site-ul francez Mediapart

Site-ul francez Mediapart analizează modul în care s-a desfăşurat referendumul în România şi acţiunile Curţii Constituţionale. Jurnaliştii detaliază evenimentele politice petrecute în ţară imediat după referendum şi atrag atenţia asupra „nehotărârii“ de care ar fi dat dovadă Curtea Constituţională .

Site-ul francez subliniază că au existat locuri unde participarea la vot a trecut de procentul de 200 la sută. „În Constanţa, principalul oraş de la Marea Neagră, primarul social democrat Radu Mazăre a mers pe plajă însoţit de tinere fotomodele care i-au luat de mână pe înotătorii uituci şi i-au dus la secţiile de vot. În trei judeţe, participarea a fost mai mare decât media de 46 la sută: Mehedinţi - 69,2 la sută, Teleorman - 70, 2 la sută, Olt - 73,9 la sută, în fiecare caz cu 10 până la 15 procente mai mulţi alegători decât la ultimele alegeri, din iunie. De asemenea, au fost spitale, închisori sau sate izolate a căror rată de participare a fost mai mare de 120 la sută", detaliază site-ul francez. Jurnaliştii adaugă că premierul Victor Ponta şi preşedintele interimar Antonescu au încercat să dea vina pe minoritatea ungară şi pe românii din străinătate şi să-i facă vinovaţi de lipsa de cvorum.

În continuare, francezii analizează „mutările" Curţii Constituţionale, care au dus la o amânare a definitivării rezultatului referendumului până în septembrie. „În prezent, 4 din 9 membri ai Curţii Constituţionale au fost aleşi de social-democraţi, dar mandatele lor vor expira în curând: mai exact, 3 din patru mandate expiră în vara aceasta. Aşadar, vara aceasta era foarte important pentru social-democraţi să controleze preşedinţia republicii, a Senatului şi a Camerei Deputaţilor. Iar oamenii din cele trei poziţii cheie sunt tocmai cei care au fost înlocuiţi în prima săptămână a lunii iulie", mai arată site-ul francez.

„România, ţara care pare să aibă doi preşedinţi“

Jurnaliştii francezi subliniază că deciziile Curţii Constituţionale, care „se bat cap în cap", sunt extrem de periculoase. În primul rând, se pune problema devalorizării leului, ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale. „UE aşteaptă să vadă cine conduce acum ţara înainte de a garanta noi fonduri. România pare să aibă acum doi preşedinţi: unul suspendat, dar nu complet exclus din schemă, nici reinstalat, şi unul al cărui mandat a expirat", subliniază Mediapart. Acelaşi site mai subliniază şi faptul că ţara noastră se află, într-un fel, sub ameninţarea unei lovituri militare, din moment ce, pe 12 august, colonelul în rezervă Mircea Dogaru a cerut „abolirea Curţii Constituţionale", ameninţând că „În cazul în care Curtea Constituţională va decide să invalideze referendumul (n.r. şi Băsescu nu va fi înlocuit), noi nu vom sta cu mâinile în sân. Vom chema la nesupunere civică, ieşiri în stradă, neplata impozitelor, nesupunerea la citaţii, tot ce este nevoie. Din moment ce insituţiile statului nu mai funcţionează, înseamnă că trebuie făcut ceva. Vom ieşi în stradă şi vom declanşa haosul. Şi aşa ţara este cuprinsă de haos. Mai rău decât acum nu se poate " (citat preluat din Adevărul).

Influenţa Rusiei, între paranoia şi adevăr

În finalul articolului, francezii atrag atenţia asupra unei potenţiale influenţe a Rusiei în tot ceea ce se întâmplă în prezent în România. „Din fericire, contrar faptului că vocea Rusiei încearcă să genereze haos şi confuzie în România, există încă o ieşire onorabilă din această situaţie. PES şi EPP, cele mai puternice partide politice din Europa, ar trebui să ia în legătură cu congresul programat în această toamnă la Bucureşti şi să îl mute într-un loc mai liniştit decât România sau Ungaria, pentru a atenua presiunea politică", mai spun jurnaliştii francezi.

Materialul a fost publicat pe site-ul Mediapart.

Vă invităm să vă spuneţi părerea în legătură cu acest articol!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite