Palatul Lloyd din centrul Timişoarei intră în renovare. Peste un milion de euro costă lucrările

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Palatul Lloyd din Timişoara
Palatul Lloyd din Timişoara

Reprezentanţii Universităţii Politehnica din Timişoara au anunţat finalizarea procedurilor de licitaţie şi de desemnare a firmei câştigătoare, pentru renovarea Palatului Lloyd.

Palatul Lloyd intră în reabilitare. Chiar dacă nu se afla într-o stare la fel de proastă ca majoritatea palatelor monumentale din centru, Universitatea Politehnica a decis să facă lucrări ample de restaurare. 

După obţinerea tuturor avizelor necesare pentru organizarea de şantier, firma câştigătoare a licitaţiei, SC Gigant Construct SRL din Timişoara va începe montarea schelelor pe toată faţada (atât pe latura din Piaţa Victoriei, cât şi pe Bulevardul Republicii). 

În cadrul aceluiaşi contract, vor fi resfăcute şi faţadele interioare (din curtea interioară).

Lucrarea este una de amploare şi va include: consolidarea plăcilor de beton ale balcoanelor interioare şi exterioare cu ţesătură de fibră de carbon şi refacerea stratului de acoperire; înlocuirea parţială şi consolidarea elementelor metalice ale balcoanelor; refacere tencuieli exterioare degradate sau căzute; consolidarea prinderilor elementelor decorative de pe faţade; reparaţii la instalaţiile de apă-canal şi întregul sistem de scurgere a apelor; refacere tâmplărie exterioară.
 

Suprafaţa totală supusă renovării este de circa 4.000 metri pătraţi, valoarea totală a lucrării este de 4.477.560 lei (plus TVA), iar termenul de execuţie este de 36 de luni.


Citeşte şi:

FOTO Locul în care comisia americană s-a întâlnit cu naţionalităţile bănăţene, în 1919. Era înainte de împărţirea Banatului între România şi Iugoslavia

Povestea celui mai cunoscut restaurant din Timişoara. Cum a trecut localul de la Cafe-Wien, în anul 1926, la Lloyd

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite