Paznicii de la Iulius Mall din Timişoara, acuzaţi că ar fi sechestrat, bătut şi umilit un student care a fotografiat un şantier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Dan i-a fotografiat pe paznicii despre care susţine că l-ar fi sechestrat şi bătut
Sorin Dan i-a fotografiat pe paznicii despre care susţine că l-ar fi sechestrat şi bătut

Oamenii de pază angajaţi de Iulius Mall din Timişoara sunt acuzaţi că l-ar fi bătut pe un tânăr student, membru al unui forum popular din oraş.

Sorin Dan, student în anul I la Mecatronică şi Robotică în Timişoara, spune că a fost bătut pentru simplul motiv că a fotografiat şantierul ansamblului Openville (ansamblu de clădiri construit în Timişoara de Compania Iulius şi de Atterbury Europe). 

Incidentul s-ar fi petrecut miercuri, după ce Sorin Dan a ieşit de la examen. Tânărul a mers la Iulius Mall pentru a face câteva fotografii cu stadiul lucrărilor la Openville, pe care urma să le posteze pe forumul RATT, la secţiunea “Construcţii în Timişoara”. Povesteşte că nu a fost prima dată când a mers să facă poze acolo, mai mult, oamenii de pază de la firma Dasko Security chiar îl cunoşteau. 

“După examen, pe la 15.30, am ajuns la mall. În alte dăţi făceam poze în spatele lor, nu aveau nicio treabă. Pe unii îi ştiam deja, chiar mă intrebau cum au ieşit pozele. Am lăsat bicicleta lângă UBC 2 şi m-am uitat un pic la pază. Interesant e că toţi vorbeau la staţie când treceam pe lângă ei. Am făcut trei poze de pe rampă şi am vrut să intru în Auchan. Nici bine nu am intrat în mall, că m-au săltat. Efectiv m-au luat pe sus. Doi de mâini, unul de picior şi m-au dus”, a povestit Sorin Dan.
 

“Mi-au dat picioare, palme şi mă intrebau pentru cine lucrez”

Tânărul spune că a fost dus efectiv ca un sac într-o încăpere a paznicilor. “Acolo a început calvarul. M-au aruncat pe un scaun. Erau trei. Erau îmbrăcaţi cu veste, exact ca jandarmii, de intervenţie. Mi-au dat picioare, palme şi mă întrebau pentru cine lucrez. Era unu mai chelios, care spunea că e şeful. Iniţial am zis că pozele le fac pentru mine, dar el a ţipat la mine că mint. Până la urmă le-am zis că e pentru forumul RATT. Atunci au început să dea mai tare, mai multe pălmi, picioare. Că noi asta facem, comentarii pro-contra…Îl ştiau şi pe colegul meu, îi şi spuneau numele, Dopler”, a mai spus Sorin Dan.

“M-au pus să fac 200 de genoflexiuni”
 

După ce a fost bătut, forumistul spune că umilinţele au continuat.

“După ce mi-au tras o bătută, m-au pus să fac 200 de genoflexiuni. M-am pus să fac, dar ei număreau aşa în scârbă. Îşi băteau jos, că sunt slab, făceam cinci genoflexiuni şi ei număreau una. Am avut noroc că a intrat un tip, cred că era ceva manager, avea cămaşă albă, cravată. Acesta i-a întrebat pe băieţi pentru ce m-au adus. Pentru că am făcut poze, au răspuns. Când a auzit pentru ce m-au luat, mi-a zis să dispar şi nu zic la nimeni ce s-a întâmplat. Dar paznicii ziceau că dacă mai vine cineva, o să păţească la fel”, a mai povestit Dan.

Sorin Dan FOTO Facebook

Sorin Dan are 19 ani şi este student la Politehnică
 

Plângerea de la poliţie

La o zi de la incident, deşi i-a fost teamă, sfătuit de multă lume să nu se lase, Sorin Dan a mers la poliţie să depună plângere împotriva agresorilor. 

“Poliţiştii au rămas surprinşi. Iniţial am fost la Secţia I, apoi am ajuns la Secţia IV, de care aparţine Iulius Mall. Mi-au spus că vor deschide dosar şi mă vor chema pentru mai multe declaraţii”, a mai declarat studentul.

“A fost înregistrată o plângere în acest sens şi urmează să se facă verificări pentru a se stabili cu exactitate dacă cele sesizate se confirmă”, confirmă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş. 

După ce au aflat de păţania tânărului, doi avocaţi din Timişoara s-au oferit să-l reprezinte pe Sorin Dan, fără niciun ban.

“Nu tolerăm astfel de comportamente din partea personalului care deserveşte centrul nostru comercial”

Cei de la Iulius Mall au răspuns acuzaţiilor pe pagina oficială de Facebook Openville, la comentariul pus de un timişorean pe această temă.

“Incidentul la care faci referire a fost unul izolat şi regretăm situaţia. Subliniem faptul că nu tolerăm astfel de comportamente din partea personalului care deserveşte centrul nostru comercial. Firma de pază ne-a transmis că a demarat o anchetă internă şi că agenţii implicaţi sunt cercetaţi disciplinar, urmând ca, în situaţia în care se vor constata încălcări ale regulamentelor interne, să fie concediaţi. 

Te asigurăm că de la nivelul conducerii nu s-a transmis nicio directivă în sensul îngrădirii fotografierii ansamblului Openville Timişoara, şi, cu atât mai mult, nu acceptăm sau încurajăm, sub nicio formă, astfel de reacţii conflictuale”, se arată în răspunsul dat de Iulius Grup. 

Forumul RATT a fost închis

Sorin Dan lucrează pentru forumul RATT (Regia Autonomă de Transport Timişoara) din septembrie 2015. La două zile după ce incidentul a fost mediatizat, forumul RATT a fost suspendat.
 

“Vineri dimineaţă s-a închis forumul. Avem confirmarea că cei de la Iulius au sunat superiorii administratorului. Ne-a trimis mesaj administratorul că a primit directivă de la superiori, care la rândul lor au primit ordine de la Iulius să se închidă forumul, să-l pună în stand-by, până se clarifică lucrurile. Şi să se şteargă secţiunea de Construcţii, să rămână numai discuţii despre tramvaie. Paginile mai există, ele au fost doar ascunse de către administrator”, a mai spus Sorin Dan.

Forumul Ratt

“Membrii forumului RATT vor putea fotografia în continuare şantierul ansamblului Openville atunci când vor dori”

Sorin Dan a pus un comentariu pe pagina oficială Openville, prin care a făcut cunoscut faptul că a făcut plângere împotriva paznicilor şi că “acest gen de comportament a fost un atac la libertatea de exprimare şi a opiniei publice, în conformitate cu articolele de lege în vigoare, şi aduce aminte de comportramente desăvârsite într-o epocă demult apusă, ceea ce nu este scuzabil! Vă asigur că pozele realizate de mine şi de colegii mei nu au ca scop evidenţierea defectelor sau calităţii materialelor, ci ceea ce fecem pe forumul nostru este doar o prezentare a evoluţiei în materie de infrastructură, construcţii şi transporturi a oraşului”.

Reprezentatul Iulius a revenit cu un nou răspuns pentru Sorin Dan:

“Referitor la incidentul semnalat, în baza prevederilor contractului încheiat cu firma de pază ai cărei angajaţi au fost implicaţi, am solicitat societăţii informaţii suplimentare şi comunicarea măsurilor întreprinse. Firma de pază ne-a transmis faptul că a demarat o anchetă internă şi că agenţii implicaţi sunt cercetaţi disciplinar, urmând ca, în situaţia în care se vor constata încălcări ale regulamentelor interne, să fie concediaţi. Subliniem faptul că acţionarea impulsivă şi disproporţionată a agenţilor a fost o iniţiativă proprie şi nu o atitudine trasată de conducerea firmei de pază.

În aceste circumstanţe, toţi agenţii de pază au fost reatenţionaţi să gestioneze astfel de situaţii într-un mod amiabil şi profesionist.
 

Imagine indisponibilă

Apreciem interesul manifestat de membrii forumului RATT faţă de dezvoltarea ansamblului Openville. Cunoaştem faptul că şantierul reprezintă un obiectiv urmărit pe acest forum încă din anul 2015, de la demararea lucrărilor, iar de-a lungul timpului, membrii săi pasionaţi de construcţii au postat numeroase fotografii. 
 

Nu ne dorim ca acest incident singular să conducă la percepţia eronată că Administraţia Openville este deranjată de activitatea forumului. Dimpotrivă, discuţiile postate ne ajută să aflăm mai multe despre părerile şi aşteptările timişorenilor cu privire la proiectul pe care îl realizăm.

Vă asigurăm că avem toată deschiderea pentru a informa opinia publică, în mod transparent, cu privire la evoluţia lucrărilor şi că membrii forumului RATT vor putea fotografia în continuare şantierul ansamblului Openville atunci când vor dori. 
 

Pentru a evita astfel de situaţii, dar şi pentru a respecta normele de siguranţă, pe viitor, membrii forumului pot primi o legitimaţie specială de fotografiere, în baza unei solicitări transmise Administraţie, pe e-mail.

Încă o dată, ne cerem scuze pentru incident şi vă asigurăm că vom lua măsuri pentru sancţionarea agenţilor şi pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete”.

Jurnaliştii „Adevărul“ au solicitat un punct de vedere de la Iulius Mall şi li s-a comunicat că pot considera un răspuns oficial replica postată de ei pe pagina de Facebook a şantierului Openville.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite