Pe patru benzi spre Sânandrei. S-a dat în lucru documentaţia necesară extinderii drumului judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drum judeţean spre Sânandrei
Drum judeţean spre Sânandrei

Consiliul Judeţean a contractat, prin licitaţie, serviciile de elaborare a studiului de fezabilitate pentru lărgirea la patru benzi a drumului judeţean 692, sectorul dintre DN 69 şi Sânandrei.

Având în vedere că investiţia presupune o extindere faţă de limita de proprietate a beneficiarului, prestatorul va elabora şi documentaţiile privind exproprierea terenurilor, necesare executării lucrărilor.

Consiliul Judeţean a alocat 75 de zile pentru realizarea SF-ului şi 100 de zile pentru obţinerea terenului, în acest caz nefiind incluse în calculul duratei termenele aferente avizărilor şi emiterilor de hotărâri/decizii de către beneficiar şi OCPI.

Prin documentaţia dată în lucru, CJ Timiş doreşte să ştie care sunt cele mai bune opţiuni tehnico-economice posibile pentru realizarea obiectivului de investiţii. Pe lângă modernizarea drumului, se are în vedere refacerea/completarea dispozitivelor de colectare şi scurgere a apelor, cât şi corelarea soluţiei proiectate cu PUZ-urile aprobate.

„Creştem capacitatea drumului, viteza de deplasare, cât şi siguranţa şi confortul utilizatorilor. Ne-am asigurat că prin serviciile contractate vom avea o bună parte din documentaţie finalizată. Mă refer aici şi la exproprierea terenurilor pentru cauză de utilitate publică. După ce primim aceste documente, vom putea licita proiectarea şi execuţia lucrării, în cursul acestui an. Ne-am propus să lărgim toate drumurile judeţene care fac legătura dintre Timişoara şi comunele periurbane. Aşa se face că vor intra în lucru şi drumurile către Moşniţa Nouă şi Dumbrăviţa”, spune preşedintele CJ Timiş, Călin Dobra.

Principalii beneficiari ai investiţiei sunt cei aproape 6.000 de locuitori din Sânandrei, la care se adaugă cei care utilizează traseul în scopuri comerciale sau cei în tranzit spre alte localităţi.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite