Performanţă unică la Evaluarea Naţională. Colegele de clasă care au luat 10 la examen: „Clasa lor este una de elită”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul Timiş a înregistrat un record al ultimilor ani la capitolul note de 10 la Evaluarea Naţională după ce opt elevi au luat nota maximă. Doar unul dintre cei opt elevi cu 10 pe linie este băiat, iar dintre cele şapte fete de 10, patru sunt colege de clasă şi prietene.

Peste 4.400 de elevi din judeţul Timiş au susţinut în acest an examenul de Evaluare Naţională. Dintre aceştia, peste 30 la sută au luat note sub cinci. Rezultatele sunt cele mai slabe din ultimii patru ani, când procentul notelor peste cinci a fost de fiecare dată peste 70 la sută.

Din punct de vedere al notelor de 10 obţinute de elevii din Timiş, în acest an s-au obţinut cele mai multe note maxime din ultimii ani. Opt elevi, şapte fete şi un băiat au reuşit să ia 10 atât la română cât şi la matematică. Dintre cei opt elevi de 10, patru sunt de la Liceul Grigore Moisil. Mai mult decât atât, toate cele patru fete de la moisil care au luat 10 pe linie sunt colege de clasă şi prietene.

Una dintre cele patru fete de la Moisil care a luat nota 10 la Evaluarea Naţională este Timeea Balint (foto jos). „Am fost foarte surprinsă. Nu m-am aşteptat. Am muncit susţinut zi de zi şi am încercat să fac lucruri cât mai grele ca să am şanse la note mari. Sincer, m-am aşteptat la subiecte mai grele, dar am avut noroc”, spune Timeea, care şi-ar dori ca după terminarea liceului să urmeze cursurile Facultăţii de Medicină. 

Imagine indisponibilă

Timeea a reuşit să obţină 10 la Evaluarea Naţională, bucurându-se şi de activităţi extraşcolare. Fata este dansatoare într-un ansamblu de dansuri populare. Mama Timeei, Eva Balint a declarat că atât fiica ei cât şi colegele ei de clasă care au luat nota 10 la Evaluarea Naţională sunt copii care au muncit mult, dar au ştiut şi să îşi trăiască copilăria. „Muncesc zi de zi. Din 33 de copii, 28 au luat premiu la sfârşitul anului şcolar. Sunt toţi olimpici. Este o clasă de elită. Copiii au fost motivaţi unul de celălalt.  Sunt nişte copii relaxaţi, au avut copilărie în anii aceştia. Fiecare are o activitate. Timeea este dansatoare la Ansamblul Banatului. Ei învaţă şi acolo lucruri pentru viaţă. Să fii corect, să fii punctual şi să fii de gaşcă”, a declarat Eva Balint, potrivit căreia un mare merit au profesorii de la clasă, nota fiicei sale fiind obţinută fără meditaţii .

Pentru Crina Bărbieru (foto dreapta), una dintre elevele de la Grigore Moisil cu 10 pe linie la Evaluarea Naţională, examenul a fost o experienţă frumoasă. „Este un rezultat frumos de care mă bucur foarte tare. Rezultatul a venit în urma a patru ani de muncă intensă. Vreau să le mulţumesc profesorilor care ne-au pregătit pentru acest moment important al vieţii noastre”, a declarat Crina.

„Am muncit foarte mult. Din clasa I am tot muncit pentru că un rezultat necesită foarte multă muncă şi câteodată am făcut şi sacrificii. Nu am ascultat muzică, nu am stat pe telefon, iar când am primit reziultatul am fost mulţumită de rezultat”, a declarat şi Letiţia Marta Iliescu (foto jos), una dintre cele patru fete de la Grigore Moisil care au luat nota 10 la examenul de Evaluare Naţională. Cea de-a patra elevă de la Liceul Grigore Moisil care a luat 10 la examenul de Evaluare Naţională nu a dorit să comenteze rezultatul, mama fetei declarând doar că fiica sa nu consideră că a făcut nimic deosebit prin obţinerea mediei 10.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

De la Colegiul Naţional „Constantin Diaconovici Loga” două eleve au reuşit să obţină nota 10 la Evaluarea Naţională: Brânduşoiu Bianca Iulia şi Traleş Marta Teodora. „Examenul nu mi s-a părut unul foarte greu. Am avut parte de o pregătire foarte bună la clasă. La română am fost foarte bine pregătiţi. Am avut în spate şi pregătirea pentru olimpiadă. Doresc să rămân la C.D. Loga, dar doresc să continui în domeniul matematicii. Studiile aş dori să mi le fac în străinate, facultatea. Îmi place să joc tenis, să desenez, mai ales desenul tehnic pe care l-am descoperit în clasa a VII-a”, a declarat Marta Traleş (foto jos). „Nu a existat o pregătire suplimentară deosebită. S-a lucrat eficient. Nu excesiv, dar eficient. Matematica a fost o probă foarte uşoară, pentru că ea a fost şi la olimpiadă prima pe judeţ, a luat bronz la Olimpiada Naţională. E pasionată de muzică şi de tenis”, a declarat şi mama fetei, Delia Traleş.

Imagine indisponibilă

„La Matematică mă aşteptam să ia 10, dar la română nu mă aşteptam să fie chiar aşa. A fost o surpriză super-plăcută. Nu pot să zic că a făcut un efort deosebit. E un copil conştiincios, muncitor, care munceşte zi de zi, dar nu în mod exagerat. A făcut tenis până anul trecut. Anul acesta nu avut o activitate extraşcolară”, a declarat şi mama Biancăi Iulia Brânduşoiu (foto jos).

Imagine indisponibilă

Mirea Mihaela Teodora (foto jos) este elevă a Şcolii Gimnaziale 13 din Timişoara şi este unul dintre cei opt din Timiş cu media 10 la Evaluarea Naţională. Mihaela vrea să urmeze un liceu de matematică – informatică. Şi încă de acum se gândeşte să plece din ţară după terminarea facultatii. „Subiectele au fost peste nivel mediu. Am făcut tot ce am putut, dar mi s-a părut că a durut prea mult între examen şi rezultate”, a declarat eleva.

Imagine indisponibilă

Singurul băiat din Timiş cu 10 pe linie la Evaluarea Naţională este Vlad Mihai Marchiş (foto jos), elev al Şcolii Generale nr. 24. Mama băiatului a declarat că rezultatul a fost obţinut cu foarte multă muncă. „Mi-a spus că a fost mai greu decât la simulare, dar nu foarte greu. El oricum mergea şi la olimpiade la matematică. A fost un an foarte greu. El munceşte foarte mult şi în ultimul an a muncit şi mai mult. A avut între patru şi şase ore de studiu individual. Anul acesta nu i-a mai rămas timp deloc pentru activităţi extraşcolare. Compensa prin ieşiri cu colegii, cu bicicleta. Vrea să meargă pe matematică-informatică. Îi place matematica de când îl ştiu. Nu ştiu dacă se va şi concretiza partea de informatică pentru că are înclinaţii şi spre partea de desen tehnic”, a declarat mama băiatului care se gândeşte să plece după terminarea liceului la studii în străinătate. „Nu s-a pus problema să şi rămână, dar din ce vedem la prietenii noştri, dintre cei care pleacă nu se mai prea întorc. O să îl susţinem sută la sută”, a declarat mama lui Vlad.  



 

Imagine indisponibilă
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite