Petardele şi focurile de artificii, coşmarul animalelor. Cum putem ajuta câinii să se calmeze în noaptea de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câinii sunt stresaţi de zgomote puternice FOTO Sebastian Trenka
Câinii sunt stresaţi de zgomote puternice FOTO Sebastian Trenka

În perioada sărbătorilor de iarnă, petardele şi focurile de artificii devin veritabile coşmaruri pentru animale, fie că sunt de companie sau sălbatice. Zgomotele puternice şi luminile provoacă un stres teribil.

Distracţia pirotehnică va culmina în noaptea de Anul Nou, când la petardele şi rachetele personale se adaugă cele ale municipalităţilor, care organizează focuri de artificii. Petardele şi rachetele sunt coşmarul iubitorilor de animale, ale celor care au acasă câini sau pisici, ori a crescătorilor de păsări. Şi asta pentru că zgomotul puternic provoacă un foarte mare stres animalelor. Deseori animalele fug de acasă, se întâmplă chiar să atace oameni. Păsările aflate în natură se rănesc din dorinţa lor de a se adăposti sau pur şi simplu mor de pe urma şocului.

“Petardele aruncate de copii, de tineri, pe stradă, în perioada sărbătorilor de iarnă, fac foarte mult rău. E un comportament normal, natural, ca animalele să se ascundă. E un comportament instinctual, se adăpostesc când sunt furtuni, când simt pericole. Problema intervine în momentul în care ei nu au unde să se ascundă de acest stres. Atunci stresul se acumulează. Am avut un caz cu un Ciobănesc alb elveţian, care simţea furtuna cu jumătate de oră înainte să apară furtuna. Iar înainte de furtună era atât de stresat încât se mutila. Se dădea de pereţi, se lovea până la sânge, de fapt el voia să evadeze de unde era. Stăpânii l-au şi pierdut de câteva ori, pentru că a fugit de acasă. Acest comportament îl avea în toată perioada asta de decembrie, când se dau cu petarde şi focuri de artificii. În general, câinii sunt stresaţi, caută un loc liniştit. Acest instinct de conservare îl au şi celelalte animale, atât pisicile, cât şi păsările. Dar şi animalele sălbatice sunt foarte afectate de zgomot”, a declarat Sebastian Trenka, instructor şi dresor de câini, specializat în rezolvarea problemelor de comportament ale câinilor.

FOTO Sebastian Trenka

Sebastian Trenka, propriatrul unei şcoli de dresaj de la Ciacova
 

Psihologul câinilor susţine că în această perioadă animalele au nevoie de mai mult sprijin emoţional din partea oamenilor. Astfel, chiar dacă sunt câini obişnuiţi să stea afară, în curte, nu e deloc greşit ca măcar când sunt artificii să fie lăsaţi în casă, în garaje. 

“În perioada asta vă recomand să lasaţi câinele să intre în casă, în garaj, să aibă un loc unde să se ascundă. Sensibilitatea la zgomot e genetic, aşa că cel mai bun sfat este să oferim în această perioadă animalelor un mediu liniştit şi suport emoţional din partea noastră. Câinii fiind animale de haită, se simt bine în haita lor. La câinele de companie, haita este familia. La sfatul medicului veterinar, puteţi să-i daţi ceva calmante în noaptea de Revelion. Dar să nu faceţi asta de capul vostru, ci la îndrumarea unui specialist. Există anumite pastile, chiar pe bază de plante natural, nu provoacă dependenţă şi ajută”, a mai spus Sebastian Trenka, proprietarul unei şcoli de dresaj.

FOTO Sebastian Trenka


 

Deşi iubitorii de animale din România au făcut petiţii în mai multe oraşe din România, pentru interzicerea focurilor de artificii, deocamdată nu au avut succes. Există însă exemple de bune practici la vecini. Anul acesta, administraţia oraşului maghiar Tata (localitate de pe malul Dunării, la 60 de kilometri de Budapesta) a decis interzicerea artificiilor în perioada 1 noiembrie-28 februarie, ca urmare a unei iniţiative civice. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite