Petrolişti versus agricultori. Cum a reuşit un gigant agricol să oprească explorările filialei româneşti a Gazprom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Judecătoriei Sânnicolau Mare au redactat motivarea sentinţei emise într-un proces dintre NIS Petrol, filiala românească a Gazprom, şi Emiliana West Rom, una dintre cele mai mari firme de agricultură din România. Prin proces, NIS Petrol le-a cerut judecătorilor să oblige firma agricolă să permită accesul pe terenurile sale pentru realizarea unor prospecţiuni. Judecătorii i-au dat, însă, câştig de cauză firmei agricole.

Printr-un proces judecat în prima instanţă la Judecătoria Sânnicolau Mare, NIS Petrol a solicitat instanţei să oblige una din cele mai mari firme de agricultură din România,  care cultiva în Timiş aproximativ 15.000 de hectare de teren, să permită accesul pe terenurile agricole pentru explorări, legea dându-le dreptul petroliştilor să intre pe terenurile pe care au obţinut concesiuni de explorare sau exploatare a resurselor naturale.

Firma agricolă a refuzat să le permită petroliştilor accesul pe terenurile pe care urma să aibă loc prospecţiunile, iar NIS Petrol a deschis proces în care s-a cerut obligarea firmei Emiliana West Rom să permită accesul. Judecătorii i-au dat câştig de cauza firmei agricole,  arătând că deşi legea le da dreptul petroliştilor să intre pe terenurile private pentru explorări, NIS Petrol nu a putut face dovada că prin acţiunile sale nu va aduce „nici cele mai mici atingeri” dreptului de proprietate.

„Instanţa constată că dreptul de servitute legală instituit prin legea petrolului nu este un drept absolut care permite titularilor de acorduri petroliere de concesiune să pătrundă pe terenurile proprietate privată în orice mod. Mai degragă acest drept este acordat doar ‹‹Asupra terenurilor (...) necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare şi asupra terenurilor necesare oricăror activităţi pe care acestea le implică (...). Ori, acest drept de servitute legală este, în fapt, un drept de trecere ce se instituie doar asupra terenurilor absolut necesare desfăşurării normale a activităţii de explorare sau exploatare, iar trecerea trebuie să se realizeze în aşa fel încât să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra terenului ce constituie fondul aservit››”, se arată în sentinţa care îi dă câştig de cauză firmei agricole.

Ioan Alexandru, avocat în cadrul casei de avocatură Chiuariu&Asocaiţii, care a reprezentat interesele companiei agricole în instanţă a arătat că sentinţa obţinută de gigantul agricol poate fi folosită ca precedent de localnicii care au avut probleme cu NIS Petrol. „Pentru a opri abuzurile NIS Petrol, care a intrat în mod arbitrar pe terenurile aflate în proprietatea sau folosinţa Emiliana West Rom, fără a aştepta hotărârea instanţei, am introdus şi o cerere de ordonanţă preşedinţială. Şi de data aceasta magistraţii Judecătoriei Sânnicolau Mare ne-au dat câştig de cauză şi au interzis accesul NIS Petrol, precum şi a tuturor contractanţilor săi pe terenurile Emiliana West Rom. Considerăm că argumentele noastre, confirmate de instanţele de judecată, reprezintă un punct important de sprijin pentru comunitatea locală care se poate folosi de aceasta pentru a stopa alte abuzuri ale companiei petroliere. Important este ca localnicii să conştientizeze că pot lupta cu succes pentru drepturile lor, legea fiind de partea lor”, a arătat avocatul Ioan Alexandru.

Sentinţa Judecătoriei Sânnicolau Mare nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Tribunalul Timiş. După pronunţarea sentinţei pe fond, reprezentanţii NIS Petrol au anunţat că vor uza de acest drept. „Compania NIS Petrol respectă decizia luată de judecătoria Sânnicolau Mare. Demersul formulării apelului este însă încurajat de faptul că pe rolul instanţelor de judecată există cereri similare admise, atât în favoarea NIS Petrol, cât şi a altor companii petroliere, iar în ultimii ani, practica juridică în astfel de speţe începe să devină unitară”, au arătat reprezentanţii NIS Petrol după pronunţarea sentinţei pe fond.
 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite